Accident grav! Sunt 10 victime, dintre care trei copii sunt răniţi grav

0

Un accident grav a avut loc în Oradea. Două mașini și un microbuz s-au ciocnit violent. 10 persoane au fost implicate, iar printre acestea se numără 7 copii. Trei dintre micuți sunt în stare gravă. O fetiţă de 7 ani este în comă la spital.

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce se afla la volanul unui microbuz pe un bulevard din Oradea, a lovit din spate un autoturism, condus în aceeași direcție de o femeie de 37 de ani, din Oradea. În urma impactului, microbuzul a fost acroșat din spate de un alt autoturism, condus în aceeași direcție de o femeie de 40 de ani.

Zece persoane au fost implicate în accident, potrivit Poliţiei.

„Din cele 10 persoane implicate în accident, trei copii au fost transportați la spital: o fetiță, în vârstă de 7 ani, aflată în cod roșu medical (în stare de inconștiență, intubată), un băiat în vârstă de 7 ani, care prezenta un traumatism cranio-cerebral și un hematom occipital, respectiv o minoră, în vârstă de 13 ani, care a suferit contuzii”, a declarat Camelia Roşca, maior ISU Crişana, potrivit bihon.ro.

Share.

Comments are closed.