Andreea Marin, mărturisiri emoționante despre părinții săi: “Am rămas mămica din casă, deși aveam doar 9 ani”

0

Andreea Marin este una dintre cele mai apreciate vedete din România, însă viața ei nu a fost deloc ușoară. La vârsta de nouă ani, mama ei s-a stins din viață și a fost nevoită să se maturizeze înainte de vreme și să devină o femeie independentă, cum de altfel a și devenit.

„Pierderea mamei și pierderea tatei au fost momente extrem de grele în viață pentru mine. Cumva, în momentul în care mama s-a pierdut, eu am rămas mămica din casă, deși aveam doar 9 ani, deci cu un an mai puțin decât are fiica mea astăzi.

Acum abia realizez când mă uit la copilul meu și realizez că la mai puțin cu an decât vârsta ei de astăzi, eu deveneam un om matur brusc forțată de împrejurări și brusc am devenit un om foarte responsabil, pentru că o aveam și pe sora mea mai micuță, avea doar 4 anișori când s-a întâmplat și atunci am luat așa pe umerii mei toată această greutate, fără să o gândesc în mod concret.

Tata avea doar 38 și i-a fost greu să rămână singur cu două fete, care au probleme pe care doar mama le explică. Și atunci am înțeles că singura mea șansă este să învăț și să ajung să fiu pe picioarele mele, să ajung să mă susțin singură cât mai curând, ceea ce s-a și întâmplat începând cu vârsta de 18 ani.

Citeste continuarea AICI

Share.

Comments are closed.