Ce nu stiai despre Aurelian Andreescu, de Boris Mehr

0

,,Destinul celui mai mare cântaret al Romaniei, Aurelian Andreescu

A trăit demn, deşi avea salariul mai mic decăt al unui maşinist care trăgea cortina. S-a luptat ca arta lui să fie respectată.

Spiridon din Mizil şi Maria din Pleşcoi au adus pe lume, cu voia lui Dumnezeu, la 12 mai 1942,
un băiat care avea să poarte numele – şi o dată cu el povara vieţii sale – Aurelian.
„Demnitatea omului nu este cu nimic mai prejos decăt măreţia zeilor”, spunea Goethe.
Ei bine, Aurică (aşa il alintau prietenii), in cei 44 de ani care i-au fost daţi pe acest Pămănt, nu a fost mai prejos decăt măreţia zeilor.
Şi-a trăit viaţa demn, murind cu credinţa că s-a născut mult prea devreme sau mult prea tărziu pentru ca arta sa să fie apreciată.

INCEPUTUL. Mariella Annie Dumitriu, cea de-a doua soţie a lui Aurelian Andreescu (care acum trăieşte in Canada), ne-a impărtăşit povestea induioşătoare a unui OM care a dus o muncă de Sisif in muzica romănească.
„Era elev la Şcoala Tehnică de Arhitectură şi cânta prin cluburi. Dacă mai ţin eu bine minte, intr-un bar din Eforie interpreta «Guarda che luna, guarda che mare» (n.r. – melodie căndva celebră,căntată de Fred Buscaglione).
Aşa a inceput totul. Tatăl său făcuse două facultăţi: Dreptul şi Ingineria.
Inainte de a ieşi la pensie, fusese inginer la Telefoane. Iar mama sa era casnică. Nu ţin minte să fi lucrat măcar o zi.
Tatăl său cănta la vioară. Era un om cultivat, căruia ii plăcea muzica, arta, in general.
Avea şi căteva instrumente cu coarde: viori, cobze. Aurelian n-a avut pe nimeni care să-l indrume.
De alfel, el n-a luat nici un minut lecţii de canto. Singur a invăţat. Singur şi-a format un stil. A dus singur munca de Sisif.”
Astfel şi-a inceput Mariella călătoria inapoi, in timp. Desi era un barbat asaltat de femei, Ale, asa cum ii spuneau prietenii, era extrem de retras.
Poate si pentru ca, in sufletul sau, ascundea un secret dureros: nu putea sa aiba urmasi.

Cu prima sotie, Ana, a stat timp de sapte ani. Mariajul nu a mers, fiind presarat in permanenta cu certuri, scandaluri si o gelozie excesiva din partea ei.
Pe langa toate acestea, la destramarea casniciei a contribuit si problema sterilitatii lui Andreescu.
Dupa aproximativ un an s-a recasatorit cu Mariela, balerina la Teatrul „Constantin Tanase”.
A fost femeia care l-a iubit enorm pana la sfarsitul vietii.

IDILA. Ea era balerină laTeatrul Tănase. El, căntăreţ. Anul: 1972.
Scena se petrece in culise, la un spectacol de la Grădina Boema, unde vedetă era Puiu Călinescu.
Aici se infiripă o idilă. „Trebuia să ne schimbăm, iar cabinierele ne ajutau.
Insă erau prea puţine şi ne dădeau o mănă de ajutor maşiniştii sau cei care se aflau prin culise.
Aurelian m-a văzut şi-a zis: «De ea mă ocup eu»”, povesteşte Mariella. Şi s-a ocupat bine.
La scurt timp, Aurelian s-a mutat la părinţii ei.
„El era căsătorit şi se afla in plin divorţ. Am depus bani să ne cumpărăm un apartament in Drumul Taberei şi a trebuit să stăm cu ai mei un an.
Ne-am căsătorit tărziu, prin 1977. Eu n-am ştiut nimic pănă in ultima clipă. El s-a ocupat de analize, a aranjat totul, fără ca eu să ştiu.
Dimineaţa, cănd m-am trezit, mi-a zis doar atăt: «Imbracă-te, avem treabă!».
M-a dus la Favorit, mi-a cumpărat un trandafir imens. M-a dus la Starea Civilă, vizavi de Cişmigiu, chipurile că ne intălnim cu cineva.
Am aşteptat puţin pe hol şi am intrat direct la ofiţer. Abia atunci am realizat că trebuie să spun DA”, işi aminteşte Mariella.

INFIEREA. Familia era foarte importantă pentru Aurelian. Din păcate, nu putea să facă copii.
Dar a infiat un băieţel care a devenit unicul său moştenitor. „Ne-am dus la Casa de Copii nr.1, directoarea ne-a arătat toţi copiii pe care ii avea.
Se intămpla inainte de Crăciun, in 1980. L-am ales pe Mirel din prima clipă.
I se pusese o dată de naştere in funcţie de analizele fiziologice, şi anume 20 decembrie 1978.
Ne-am rugat la Primărie, la Poliţie să se urgenteze, ca de ziua lui, la 20 decembrie,să fie in căminul nostru.”
Rugăminţile le-au fost ascultate, iar băieţelul a primit in dar un tată şi o mamă.
Acum, moştenitorul direct al lui Aurelian Andreescu trăieşte in Canada, unde lucrează la o companie de mobilă. Nu şi-a intemeiat o familie.

FRUSTRĂRILE. Aurelian Andreescu a avut foarte multe dezamăgiri. S-a născut prea devreme sau prea tărziu.

Voia să aibă libertatea de a cănta cum simte. Arta sa nu a fost respectată.
„Avea un salariu mai mic decăt cel al maşinistului care trăgea cortina şi care avea 20 de ani vechime.
Aurelian era vedetă, dar n-avea vechime. Nu exista o scară a valorilor.
Era un om care umplea sala şi, cu toate acestea, nu era respectat. S-a simţit frustrat intotdeauna”, povesteşte Mariella.
In 1970, cănd a adus in ţară Cupa Europei de la Knokke (Belgia), nimeni n-a venit la aeroport să-l intămpine cum se cuvine.
Făcuse echipă cu Mihaela Mihai şi cu Aura Urziceanu şi luase cel mai important premiu.
„A fost singurul care s-a intors in România. Mihaela a rămas in Franţa, iar Aura, in Canada.
Nimeni de la Ministerul Culturii nu s-a deranjat să-l felicite.
In schimb, in avion cu el era o echipă de fotbal care se intorsese nu ştiu cu ce trofeu.
Erau o grămadă de reporteri pentru fotbalişti. Pentru Aurelian, nimeni.”
Această nepăsare l-af ăcut să nu se mai lupte pentru viaţa sa.
„De ce să mai trăiesc cănd m-am născut cănd nu trebuia?”, se intreba, adesea, cu amară ironie, Aurelian Andreescu.
S-a luptat de unul singur să se facă un sindicat al artiştilor.
Această iniţiativă a fost preluată, mai tărziu, de Mihaela Mihai, care a reuşit să ducă la bun sfărşit ceea ce Aurelian işi dorise.
„Sunt atătea valori in Romănia care trăiesc dintr-o pensie de mizerie. Romănii n-au invăţat să-şi iubească artiştii”, spune cu amărăciune Mariella.

NEPĂSAREA. Aurelian Andreescuavea emoţii foarte mari cănd urca pe scenă. In ultima vreme, emoţiile erau şi mai mari.
A observat că alcoolul ii mai domoleşte tracul. N-a băut mai mult ca alţi colegi din breaslă, numai că el a fost mai sensibil.
Cănd era mic a avut o hepatită netratată.
„De foarte tănăr şi-a dat seama că viaţa lui se va termina repede. I
n august 1977, cănd a murit Elvis, Aurelian cănta la mare, la Acapulco, şi mi-a zis: «Voi muri la fel de tănăr ca Elvis».
Elvis avea 42cănd a murit. Aurelian, 44.”

I-a plăcut foarte mult să cănte in baruri. Putea să-şi aleagă orice piesă işi dorea.
La inregistrările pentru Televiziunea Romănă trebuia să stea ţeapăn ca un băţ şi să-şi pună agrafe in păr.
Doar in bar se putea exprima. Acolo trăia. El nu aducea banii pe care ii căştigau Maria Ciobanu şi Ion Dolănescu.
Electrecord i-a scos doar un LP, in1973. Nu era iubit de şefi, pentru că nu cănta pentru mase, cum o făceau alţii.

De aceea nu i s-a făcut nici un disc! A fost necăjit cănd a implinit 25 de ani de carieră, iar cei de la Teatrul de Revistă i-au refuzat un concert aniversar.
In 1986, luna iulie,s-a oprit din căntat. S-a oprit din trăit.
„A trebuit să plec in turneu cu teatrul la mare. L-am luat şi pe băiat cu mine. Nu m-a ascultat şi a venit după noi la mare. Se simţea foarte rău.
Am fost seara la spectacol, dar el n-a vrut să stea in cameră. S-a dus să cănte la un restaurant. Cănd m-am intors in cameră l-am găsit in pat.
M-am dus in baie să spăl ceva. A venit după mine. Imediat a făcut o hemoragie. Ştiam că e ultima, fusesem avertizată.
Ne-am dus urgent la Spitalul din Constanţa. Medicii n-au putut să-i oprească hemoragia. Inainte să se prăpădească, mi-a zis:
«Ajută-mă, nu vreau să mor!»”.Acestea au fost ultimele lui cuvinte. Totuşi, in faţa sfărşitului, n-a vrut să renunţe.
Era insă prea tărziu. Dacă oamenii din jurul său ar fi fost mai responsabili cu ceea ce Aurelian le-a oferit, poate că el ar mai fi trăit şi astăzi.

MOARTEA MAMEI, UN MISTER Spiridon Andreescu a murit in 1979, iar Maria Andreescu, in 1992.
„După ce am plecat din Romănia, mama lui Aurelian a vrut să stea singură, intr-o garsonieră, vizavi de Cişmigiu, pe care i-o cumpărasem.
Mama mea se ocupa de ea. Intr-o zi i-a zis că au venit nişte rude din Tulcea şi că nu mai are nevoie de ajutorul ei.
Insă,după căteva zile, mama primeşte un telefon care o pune pe gănduri. S-a dus să verifice ce face doamna Andreescu.
Administratorul de bloc i-a spus că mama lui murise. A rămas un mister cum a murit şi unde a fost inmormăntată.
Nu mai ştiu nimic nici de casă, care trebuia să-i revină lui Mirel”, povesteşte Mariella.

ARE CANCER, DAR SE LUPTĂ. ARE PENTRU CINE Mariella Dumitriu a plecat din Romănia in 1991.
După ce a murit Aurelian, Mariella a părăsit Teatrul Tănase. La 33 de ani işi pierduse partenerul de viaţă şi de scenă.
Nu a mai putut să urce acolo sus fără el. „In 1990 mi-a murit fratele şi in1991 m-am hotărăt să părăsesc ţara şi să-mi refac viaţa.
Am plecat singură cu două valize şi nu regret. M-am căsătorit cu un saxofonist cu care a căntat şi Aurelian.
El avea cetăţenie germană şi voia să vină in Canada. M-a rugat să-l ajut şi de aceea ne-am căsătorit.
A fost un ajutor pentru amăndoi. Convenţia a durat un an. El s-a purtat cavalereşte şi am rămas buni prieteni.
M-am inscris şi la Facultatea de Ştiinţe Sociale. Sunt foarte măndră că am făcut-o.”

De şapte ani şi jumătate este foarte fericită, deşi a aflat că este bolnavă de cancer la plămăni.
S-a căsătorit din nou şi are puterea să se lupte pentru a trăi.
„Am pentru cine şi pentru ce să lupt. Pănă acum Dumnezeu a fost foarte bun cu mine.
De patru ani am fost diagnosticată cu cancer la plămăni.Dar nu mă las”, spune Mariella.

CUM ERA AURELIAN Făcea foarte multe glume. Era fericit cănd călătorea.
Vacanţele şi le petrecea cu rucsacul in spinare, la cabane, prin munţi.
Avea un spirit de observaţie şi o memorie extrem de bune.
Cunoştea fiecare metru pătrat din Romănia. Era o enciclopedie ambulantă.
Cănd mergea in turnee, ii incolona pe colegi să viziteze muzee.
Era ordonat. Scria foarte frumos, dar numai de tipar.
Avea mulţi prieteni care nu erau din lumea artistică. Ii plăcea să primească musafiri, să gătească.
Prietenii ii spuneau Aurică-Cărnăţaru. Făcea cărnaţi in fiecare iarnă.
La zece zile după moartea fiicei sale Mariella, Stela Dumitru nu-şi revine din şoc.
Bătrâna căreia i-au murit amândoi copiii plânge încontinuu şi nu se desparte de poza fostei balerine.
„Am mai avut un băiat, dar s-a stins şi el în 90. Mi-au murit întâi părinţii, apoi soţul, apoi ginerele, cuscrii, băiatul şi acum fiica mea.
S-au dus cu toţii. Din patru în patru ani câte cineva. Mi-au rămas nepoţii şi o strănepoată, dar toţi sunt în străinătate.
Mariella mă suna în fiecare seară, pe la 9 şi mă întreba: Ce faci mamuşca? Acum nu pot să-mi revin.
Nu pot să dorm toată noaptea. Mă învârt prin casă cu poza ei în mână, plâng încontinuu. Unde eşti fata mea?
Viaţa nu mai are sens pentru mine. La ce să mai trăiesc? Mi-am rupt şi actele de studii.
La ce-mi mai trebuie dacă am rămas singură, fără copiii mei?”
S-a ocupat şi de mormântul marelui cântăreţ.
Când era încă în putere bătrâna avea grijă şi de mormântul ginerelui ei, omul pe care l-a considerat un frate mai mic.
„Aurelian era un om deosebit. Un gentleman. O respecta pe Mariella, era un familist convins şi un om foarte modest.
A ţinut la casă. Era o diferenţă de vârstă între noi de 11 ani şi îl priveam ca pe un frate mai mic.
De câte ori pleca înturnee, mai ales la mare mă suna să merg şi eu să mă odihnesc. Avea grijă de mine.După moartea lui, Mariella a renunţat la balet. Erau amândoi la Teatrul Constantin Tănase şi după ce s-a stins el,
fiica mea nu mai putea să treacă pe lângă cabina lui. A suferit mult. Era în trupa lui Cornel Patrichi, dar a renunţat la balet şi s-a angajat metodistă.
După Revoluţie a murit şi fiul meu şi atunci ea a plecat în Canada cu Mirel, nepotul meu, şi s-a recăsătorit”, ne-a mai povestit femeia.
Mai bine aveam eu cancer, dar să fi trăit fiica mea.
Bătrâna locuieşte în prezent singură şi are ajutor din partea următorului ginere, care, deşi locuieşte în Canada,
are grijă ca femeii să nu-i lipsească nimic aici, în ţară.
„Eu nu pot să ies din casă la colţ pentru că nu văd bine. Am avut şi un accident rutier anul trecut şi am rămas cu nişte probleme la şold.
Mai bine mă lua Dumnezeu pe mine. Am fost şi eu suspectă de cancer pulmonar cu ani în urmă.
Stăteam pe atunci în Canada, la fiica mea. Am venit în ţară, mi-am făcut analize şi s-a constatat că nu e cancer.
Mai bine aveam eu, dar să fi trăit fiica mea”, a mai adăugat cu amărăciune Stela Dumitriu.
Cel mai bun prieten al celor doi soţi, cântăreţul Cornel Constantiniu, a povestit pentru Libertatea că a fost împuternicit
de Mariella Dumitriu să se ocupe de comoara lăsată de Aurelian, înregistrările cu piese celebre:
“Ale şi Mariella au fost un model de modestie şi talent.
Pe mine şi pe Aurelian ne-a legat o prietenie de-o viaţă şi cred că undeva ne vom reîntâlni şi vom fi iar împreună cu toţii.
Mariella a aflat de cumplita boală în urmă cu zece ani şi ne-a anunţat printr- o scrisoare dramatică”, a mai adăugat artistul.
Mariella Andreescu, scrisoarea-testament “Dragii mei, am nevoie de ajutorul vostru pentru că eu voi muri în curând.
Când am plecat din România am luat cu mine toate benzile şi discurile cu Ale (n.r. -Aurelian Andreescu).
Sunt piese extrem de vechi, dar şi melodii rare, unice. Vi le trimit şi vă rog să le donaţi Televiziunii Române, dacă le vrea.
Dacă nu, poate Radioului sau Electrecordului. Dacă nu le vrea nimeni, îngropaţi-le într-un colţişor la mormântul lui Ale”, scria Mariella în 2003.
„Va incredintez voua putinul meu si va rog sa-l donati televiziunii. Sunt piese extrem de vechi si care nu mai exista nicaieri,
dar si melodii inedite scrise de Silviu Hera si Nancy Brandes.
Din pacate, Mirel nu este in masura sa aprecieze cum se cuvine arta lui Ale.
Daca inregistrarile nu le vrea Televiziunea Romana, atunci donati-le Casei de discuri Electrecord. In cazul unui refuz, va rog sa ingropati aceste unicate intr-un coltisor de la mormantul lui.
Eu voi muri curand, pentru ca am fost diagnosticata cu cancer la plamani”. Scria Mariella in 2003. ( A decedat in 2013).

Share.

Comments are closed.