Precum spune în Pateric: „chiar dacă nu pricepi cuvântul, îl pricepe dracul și se teme”, așadar vezi-ți de rugăciune!
De-ți vine la vremea rugăciunii silă, lene sau vlăguire, cunoaște că-s de la draci, și o veche ispită. Căiește-te și roagă-L pe Domnul să te ierte pentru neputința ta. De-ți fuge mintea și nu mai știi ce spui la rugăciune, nu te lăsa de ea. Nu-i face dracului pe plac. Fără osteneală nu e rugăciune.
(Jean-claude Larchet, Ține candela inimii aprinsă. Învățătura părintelui Serghei, Ed. Sophia, București, 2007, p. 112).
Rugăciunea deschide inima spre Dumnezeu
Dacă, psihologic, cineva se simte bine și lucrează, atunci poate face și rugăciune. Sau atunci când are plâns în inimă, se poate ruga mai bine. Uneori, atunci când ne facem canonul zilnic, nu suntem atenți, în timp ce atunci când lucrăm și facem în același timp și rugăciunea avem mai multă atenție. Asta pentru că viața duhovnicească se leagă foarte mult de starea psihologică a celui ce se roagă. De multe ori și din diverse motive, inima se închide și nu se deschide pentru rugăciune. I se poate întâmpla oricui, din diferite cauze: unuia din prea multă îndrăzneală, altuia din vorbărie multă, altuia din slavă deșartă. Este nevoie de stăpânire de sine și de plâns.
(Părintele Sofronie de la Essex)
