Injuratura din Ardeal – Artista, dolarii si ardelenii

0

Artista, dolarii și ardelenii este un film românesc din 1980, regizat de Mircea Veroiu. El este cel de-al doilea film dintr-o trilogie eastern Ardelenii care mai cuprinde Profetul, aurul și ardelenii (1978) și Pruncul, petrolul și ardelenii (1981).

În acest film, cei trei frați Brad originari din Poplaca își continuă aventurile pe pământ american. Traian Brad, fratele cel mai mare, se îndrăgostește de o actriță și vrea să o ia de nevastă, fără să știe că aceasta face parte dintr-o bandă de hoți care jefuiesc trenurile cu care erau transportați bani.

Un tren care transporta pasageri și saci cu dolari în Vestul Sălbatic oprește în plin câmp și este atacat de indieni. Vagonul unde se aflau banii este deschis cu ajutorul dinamitei, iar sacii cu dolari sunt furați. Colonelul Wilkinson (Ion Pascu) – reprezentantul Comisiei pentru indieni – și ceilalți ofițeri din tren sunt uciși în schimbul de focuri. Din cauza faptului că pasagerii își dăduseră seama că cei care au atacat trenul erau de fapt niște bandiți deghizați în indieni, atacatorii îi ucid pe toți călătorii și lasă indicii false pentru a da vina pe indieni. Conducătorul bandiților era Ambrose Green (Előd Kiss), dar cel care a plănuit și coordonat atacul a fost Wheeler (Mircea Albulescu). Bandiții îi dezbracă pe ofițeri de uniforme, iar Wheeler îi fură uniforma și identitatea colonelului Wilkinson. Scena atacului este observată de adevărații indieni care, însă, nu intervin.

În acest timp, prin apropiere trec cei trei frați Brad: Traian (Ilarion Ciobanu), Ion (Ovidiu Iuliu Moldovan) și Romi (Mircea Diaconu), însoțiți de June Ambler (Tania Filip), o fată orfană salvată de Johnny și logodită cu Romi, și de negrul Bob Rupert (Ahmed Gabbany), un fost sclav. Ei se opresc în orașul următor și închiriază două odăi în hotelul Grand Hotel de Paris. În localitate sosește și o trupă de actori a cărei vedetă principală este cântăreața și actrița „franțuzoaică” Anabell Lee (Rodica Tapalagă). Traian Brad merge la spectacol, împreună cu Bob, și se îndrăgostește de Anabell, pe care o consideră „o fată bună, dar fără noroc”.

Spectacolul este întrerupt de sosirea în oraș a lui Wheeler, care se dă drept colonelul Wilkinson și aduce vestea că trenul a fost atacat de indieni. El organizează o patrulă care se deplasează la locul atacului și-i găsește pe pasageri uciși și scalpați. Cercetașul localnic Barney (Traian Costea) nu crede că trenul a fost atacat de indieni și se duce în rezervație, unde află de la căpetenia Șoim Negru și de la fiul său, Săgeată Iute (Constantin Brînzea), că trenul a fost atacat de bandiți deghizați în indieni. Barney se duce în oraș cu cei doi indieni pentru a le spune locuitorilor adevărul, dar un pistolar stângaci (Marcel Iureș) îl ucide pe Șoim Negru, iar Wheeler pe Barney. Săgeata Iute reușește să fugă și se adăpostește în camera fraților Brad. După ce-i ascultă povestea, Traian decide să-l adăpostească în odaia sa de hotel.

Fiind îndrăgostit de Anabell, Traian începe să o curteze asiduu deși el nu vorbește limba engleză. El își cumpără haine orășenești (în locul cojocului mițos transilvănean și a pălăriei cu boruri largi) și este prezentat drept un căutător de aur foarte norocos. Cei doi se plimbă cu trăsura și pe câmp, iar Traian îi spune artistei că va avea grijă de ea și o va duce în Transilvania. Fata nu-i înțelege vorbele, dar se preface interesată, deși pe ascuns ea este amanta lui Wheeler. Ion și Romi sunt uimiți de schimbarea comportamentului fratelui lor mai mare și încearcă să-i spună că fata e o actriță și se preface doar că e interesată de el. Traian nu vrea să-i asculte și continuă să-și cheltuiască toți banii cu actrița.

În același timp, Johnny este provocat de Green la un duel cu pistoalele, acesta din urmă încercând să-l împuște pe la spate. Romi se angajează ca ucenic la un atelier de fierărie. În urma unei altercații cu Green, care se dăduse la June, Romi decide să învețe să tragă cu pistolul pentru a se putea apăra de ticăloși, el antrenându-se în fiecare seară.

Auzind de sosirea unui nou transport de bani (100.000 de dolari), care erau destinați pentru plata salariilor angajaților de la Western Line Fox, Wheeler (care se dădea drept colonelul Wilkinson) îi scoate pe soldați din oraș sub pretextul că trebuie să apere orașul de atacurile indienilor. În ziua sosirii banilor, Anabell și Traian sunt invitați la bancă de către director (Ioan Henter) pentru a le arăta seiful. Ajunși înăuntru, bandiții îi leagă pe angajați și pe Traian și fug cu banii.

Ion își dă seama de planul bandiților și de faptul că Traian este momeala și încearcă fără succes să oprească trăsura cu care Wheeler și Anabell plecau din oraș. Șeriful (Mihai Oroveanu) și Ion încearcă să-i aresteze pe actori și începe un schimb de focuri între localnici și actori, în urma cărora majoritatea actorilor sunt uciși. Pistolarul stângaci este rănit de Săgeată Iute. Provocat la duel de Romi, Green este ucis și el. Eliberat, Traian pornește în urmărirea trăsurii și o ajunge din urmă după ce o roată a trăsurii se rupe. Wheeler este ucis de Traian într-o luptă cu săbiile, iar Anabell este adusă în oraș. Aceasta spune că a fost obligată de bandiți să coopereze, găsind înțelegere din partea soldaților. Filmul se încheie cu plecare din oraș a celor trei frați Brad, însoțiți de June, Bob și Săgeată Iute.

SURSA

Share.

Comments are closed.