Iti mai aduci aminte de Dan Spataru? Un megaartist al Romaniei

0

Dan Spătaru s-a născut în 2 octombrie 1939, într-o familie de învățători, Gherghina și Aurel Spătaru. Și-a petrecut copilăria la Aliman, comuna natală, în Ion Corvin și la Medgidia, alături de sora mai mare Puica (Maria Nicola) și a bunicilor, agricultori. Caii erau pasiunea lui de copil, mai târziu a apărut o altă pasiune, mult mai puternică, aceea pentru fotbal. Dan a crescut printre poveștile bunicilor și cântecelor interpretate de părinții lui. Când avea 12 ani, mama sa a murit, iar cei doi copii s-au mutat la Medgidia la o mătușă pentru a îndeplini dorința mamei “copiii mei să învețe carte”. Aici Dan a făcut liceul și a început cariera de fotbalist. A evoluat pe post de mijlocaș. A jucat la “Progresul”, apoi la “Știința București”.

În anul III la “Facultatea de Educație Fizică și Sport” a trebuit să se lase de fotbal, avea hernie de disc. Apoi, s-a dedicat școlii și muzicii. Dan Spataru era student când a început să cânte la “Casa Studenților” în anul 1962. A început cu muzică italiană, care era la modă. Dragostea pentru muzică a moștenit-o din familie; tatăl său cântase la vioară. Camelia Dăscălescu a fost aceea care l-a văzut. L-a ascultat odată la “Mon Jardin” și a făcut cu el lecții. Primele bucăți muzicale interpretate de Dan Spătaru au fost ale Cameliei Dăscălescu. Odată la o terasă l-a întâlnit Temistocle Popa, care i-a făcut aproape toate șlagărele. Primul mare succes l-a avut cu “Măicuța mea”, de Temistocle Popa. În anul 1972 o cunoaște pe viitoarea soție, Sida, la “Teatrul Fantasio” din Constanța. S-au căsătorit în 1974 și au avut un copil, Dana. După mărturiile soției, Dan Spătaru a fost “familist convins” și “un model de tătic”.[1]

A fost o personalitate a lumii muzicale românești care a rezistat timpului. Ne-a învățat să-i acceptăm slăbiciunile și a reușit să-și lase amprenta timbrului vocal în memoria fiecăruia dintre noi.

A urmat un șir de șlagăre: „Țărăncuță, țărăncuță”, „Nici o lacrimă”, „Nu-ți șade bine când plângi”, „Nu m-am gândit la despărțire”, „Oare, oare, îți pare rău”, „În rândul patru”, „Drumurile noastre”.

Dan Spătaru a bătut recordul la aplauze când era în Cuba: 16 minute și 19 secunde. „Prin 1967 am fost la un festival internațional în Cuba, la Varadero, unde sunt trecut în Cartea Recordurilor pentru aplauze: 16 minute și 19 secunde!”[2]

SURSA

Share.

Comments are closed.