Ministerul Educatiei a anuntat! Dispare una dintre vacantele elevilor! Cand se intorc scolarii la cursuri

0

De luni în două săptămâni, elevii de întorc la cursuri. Anul școlar 2019-2020 are o structură ușor modificată și aduce noutăți și în privința vacanțelor și duratei semestrelor.

Structura anului școlar 2019-2020. Cursurile noului an şcolar 2019 – 2020 vor începe în data de 9 septembrie, așa cum era prevăzut, a decis ministrul interimar al Educaţiei, Daniel Breaz, după ce premierul Viorica Dăncilă îi ceruse, la sfârșitul lunii iulie, ministrului educației de atunci, Ecaterina Andronescu, să analizeze posibilitatea începerii anului școlar în data de 16 septembrie.

Mai mult, dispare vacanța intersemestrială de o săptămână, care era dată, în anii trecuți, la începutul lunii februarie, pentru că semestrul I se încheie acum odată cu vacanța de iarnă.

Structura anului școlar 2019-2020

Semestrul I va începe la 9 septembrie şi se va încheia în 20 decembrie 2019, iar semestrul al II-lea va începe în data de 13 ianuarie şi se va încheia la 12 iunie 2020, cursurile fiind dispuse pe durata a 35 de săptămâni.

Practic, dispare vacanța intersemestrială de o săptămână, care era dată, în anii trecuți, la începutul lunii februarie, pentru că semestrul I se încheie acum odată cu vacanța de iarnă.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a – în data de 5 iunie 2020.

Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor mai sus-menţionate, şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri.

Când sunt vacanțele elevilor în anul școlar 2019-2020
Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învăţământ sunt programate astfel:

* vacanţa de iarnă: 21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020;

* vacanţa de primăvară: 4 aprilie – 21 aprilie 2020;

* vacanţa de vară: 13 iunie – data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 – 2021.

Clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 26 octombrie – 3 noiembrie 2019.

Share.

Comments are closed.