Moment EMOȚIONANT! Un avion plin de români cântă împreună în drum spre Anglia…Îți dau lacrimile!

0

Spectacol total în timpul unui zbor spre Londra de la Satu Mare al companiei Wizz Air. Un cunoscut taragotist sătmărean a scos taragotul. Apoi, ajutat de un violonist, i-a făcut pe toți cei din avion să colinde.

Toată lumea a cântat la unison cu instrumentiștii. Spectacolul dat de aceștia s-a desfăsurat aproape pe toată durata zborului de la Satu Mare la Londra.

Video mai jos!

Citeste si:

Iohannis, prima reacție după ce a revocat-o pe Codruța Kovesi: ”Nu mi-am schimbat părerea despre DNA”


(Foto: EurActiv)

La sosire, Klaus Iohannis a vorbit despre decizia de a o revoca pe Kovesi din funcția de șef al DNA.

Declarațiile președintelui:

Despre Kovesi

– Sper să vă amintiți că eu respect statul de drept, Constituția și aceste lucruri nu le spun de complezență. Eu doresc pentru România o întărire a statului de drept, a democrației. Calea românească trebuie să fie calea democrației consolidate, care se bazează valorile noastre

– Îmi doresc pentru țara mea o întărire a statului de drept, e firesc că primul om în stat respectă deciziile Curții Constituționale. Nu a fost o opțiune pentru mine să nu respect statul de drept

– Îmi doresc ca pasul pe care l-am făcut să fie înțeles ca supremul respect pe care îl am pentru Constituție

– Dacă cineva se bucură că lupta anticorupție încetează sau încetinește, nici vorbă. Lupta va merge înainte. Știți foarte bine că m-am repetat despre perfomanțele DNA. DNA este un corp de profesioniști foarte bine pregătiți

– Până acum acest pas pe care l-am făcut luni nu mi-a schimbat părerea despre activitatea DNA și a doamnei Kovesi. Au făcut o treabă foarte bună, sunt foarte bine pregătiți. Voi sprijini în continuare, poate și mai mult lupta anticorupție

Despre NATO și Marea Neagră:

– Pentru noi este evident foarte importantă atenţia pe care vrem să o dăm zonei Mării Negre

– Credem că vom obţine nu doar o atenţie sporită pentru Marea Neagră, ci şi o prezenţă sporită a NATO pe regiunea Mării Negre, iar brigada multinaţională va fi mult mai importantă, pentru că ea va deveni o brigadă cu prezenţă permanentă

– Împărţirea echitabilă a sarcinilor este necesară. Nu putem să acceptăm ideea că unii contribuie și altii beneficiază. România a avut poziția pe care a reafirmat-o de fiecare dată. România nu mai e de mult doar un simplu receptor de securitate, dar noi vrem să fim un furnizor pentru întreaga regiune. Înseamnă evident să ai forțele armate într-o stare foarte bună

– Chiar prima acţiune mare politică pe care am făcut-o când am început mandatul a fost să adun toate forţele politice şi împreună am hotărât să alocăm 2% pentru apărare, mult mai repede decât se convenise pentru NATO, termenul de ghidaj a fost 2024. Noi am început deja de anul trecut, noi luăm treburile acestea foarte în serios, şi dotarea, şi oferirea de securitate, de asta suntem prezenţi cu foarte mulţi oameni în Afganistan, suntem prezenţi în Irak, în Kosovo.

Share.

Comments are closed.