O chinezoaica a cantat `Canta cucu-n Bucovina` la Beijing

0

Melodia „Cântă Cucu-n Bucovina“, hit pe internet în interpretarea unei chinezoaice

Ideea le aparține celor 15 studenți din România și Republica Moldova care învață la Beijing. Ei au fost ajutați de misiunile diplomatice ale celor două țări în China și de Institutul Cultural Român.

Unul dintre studenții români a precizat pentru Publika TV că solistei chineze nu i-a fost greu să înveţe versurile piesei, întrucât ea studiază de ceva timp limba română.

La evenimentul de la Beijing au participat tineri din peste 80 de ţări.

Cucul (Cuculus canorus) este o pasăre migratoare, care face parte din ordinul Cuculiformes, familia Cuculidae. Pasărea nu cloceşte, ci femela îşi depune ouăle în cuiburi străine, care sunt de obicei ale unor păsări cântătoare mai mici.

Cucul este răspândit mai ales în emisfera nordică, dar iernează în regiunile de savană din Sudul Africii şi din Sudul Asiei, cu temperaturi variind între 15 şi 19 grade.

În dialectele geto-dacice, cucului i se spunea KUKO şi KOIKO, ceea ce sugera şi glasul acestei păsări, dar şi harul de prevestitor (cf. rom. ghioc), şi aşa a rămas şi în mitofolclorul românesc. Denumirea lui este atestată în lista plantelor medicinale dacice, sub formele KUKO-LIDA, KOIKO-LIDA şi KOIKO-DILA.

Numele cucului s-a păstrat şi în etnobotanica românească, unde există plante ca: laptele cucului, ciuboţica-cucului, grâul-cucului, limba-cucului, mălaiul-cucului, mărgica-cucului, mărul cucului, măzărichea-cucului, mierea-cucului, porumbul-cucului, scaunul-cucului, stupitul-cucului, umbra-cucului etc.

În tradiţiile româneşti, cucul este considerat pasăre sacră, aducătoare de bucurie, plăcută lui Dumnezeu

Această deosebită situaţie a cucului îi acordă şi un rol primordial, aşa cum se observă şi într-o doină, unde se spune:

De când s-a urzit pământul

De-atuncea ne bate vântul,

De-atuncea ne cântă cucul.

Cântecul cucului are însă uneori efecte teribile, prevestitoare de nenorociri, mai ales când este acompaniat de maica lui:

Frunzuleană de nagară,

Este-un nuc între hotară

Şi cu nucele amară,

Şi-un cuc cântă de se-0m0ară.

Dară muma cucului

Şade-n vârful nucului,

Şi-aşa de tare cânta,

Crengele în jos pleca,

Mare foc şi mare vânt,

De lua frunza de pe câmp.

În cadrul unor obiceiuri magice, cucul este ”plătit” să cânte, cum se înţelege dintr-o altă doină:

Frunzuleană pui de nuc,

Bată-te pustia, cuc,

Ţi-am plătit să cânţi un an,

Nu mi-ai cântat nici de-un ban!

În general, cucul este înzestrat nu numai cu darul cântecului, ci şi cu cel al vorbirii. El aduce veşti bune:

– Cucule, de unde vii?

– De pe Jii, de peste Jii,

De pe cei codri pustii.

– De-a mea maică ce mai ştii?

– Ia, ţi-oi spune veste bună,

Că maica ţi-e sănătoasă;

Pâine albă frământa

Şi la tine se gândea.

În continuarea cântecului, cucul aduce ştiri liniştitoare despre sora şi fratele celui ce întreabă.

Se crede că primul cântat al cucului vesteşte anii pe care-i mai are de trăit cel care-l aude, sau câţi ani mai are până la căsătorie cel care-l ascultă şi nu s-a căsătorit încă. De obicei, cucul participă, ca mesager, şi la farmecele de dragoste.

Share.

Comments are closed.