ULTIMA ORA! Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, despre stirea ca Mihai Constantinescu a decedat

0

„La această oră, nu este decedat”, a declarat Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca.

Vestea tragică, cum că Mihai Constantinescu ar fi decedat a apărut în această dimineață pe mai multe site-uri din România! Din fericire, informația a fost infirmată!

A MURIT MIHAI CONSTANTINESCU!

Din păcate, marele artist a încetat din viață, vineri dimineața, conform Cancan.

Inima îndrăgitului artist nu a mai putut să bată, astfel că acesta a plecat dintre noi la vârsta de 73 de ani

Cântărețul a fost internat de urgență la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca, în ziua de 13 mai 2019, după ce fusese găsit inconștient, de către soția sa, în propria locuință.

Medicii sosiți de urgență la fața locului au început manevrele de resuscitare. Ulterior, Mihai Constantinescu, care suferise un stop cardiorespirator, a fost transportat la spital, acolo unde a intrat în comă.

În spital, Mihai Constantinescu a mai suferit încă două stopuri cardiace, intrând în moarte cerebrală. Din nefericire, medicii declarându-se neputincioși.

Share

Share.

Comments are closed.