Noutăți
vineri, august 7, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

„Cutremură-te, omule, că Dumnezeu e mort pentru păcatele tale!” Rugăciunea mare a Sfântului Mormânt se rostește dis-de-dimineață. În această zi prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viață veșnică.

Sâmbăta Mare este ultima zi din Postul Paștilor și este ziua în care așteptăm Învierea lui Iisus. În Sfânta și Marea Sâmbătă se slujesc Vecernia și Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, cu citiri din Psalmi și binecuvântările Învierii care amintesc de coborârea Mântuitorului la iad, adică biruința asupra morții.

Înaintea slujbei de Înviere, femeile pregătesc un coș cu mâncare pe care urmează să-l ducă la biserică pentru a fi sfințit. În acest coș se pune un prosop curat, o lumânare albă, ouă roșii, cozonac, pască, drob, făină, zahăr, ulei, câțiva căței de usturoi și o ramură de busuioc. Toate acestea se acoperă cu cel mai frumos prosop pe care-l au, în semn de prețuire a sărbătorilor.

În noaptea de Sâmbătă Mare nu se doarme. Se spune că în această noapte cerurile sunt deschise și Domnul vede înăuntrul ființelor, așa că dorințele fiecăruia sunt mai ușor de îndeplinit.

Înainte de miezul nopții acestei zile începe slujba Învierii Domnului. Ulterior, cu preotul în frunte, credincioșii ies din biserică în procesiune cântând „Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri și pe noi pe pământ ne învrednicește cu inimă curată să Te mărim.”

Afară, preotul citește evanghelia Învierii de la Matei 28, 1-16, dă binecuvântarea și cântă pentru prima oară Troparul Învierii: „Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le.”

Slujba continuă cu canonul Învierii, stihirile Învierii și ale Paștilor, apoi Sfânta Liturghie.

Articol preluat integral, cu acord express
Sursa: desprerelatii.net

Warning: Trying to access array offset on false in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții
Articole

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile
Articole

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl
Articole

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Rugăciunea de Vinerea Mare – Te scapă de necazuri și de păcate
Articole

Rugăciunea de Vinerea Mare – Te scapă de necazuri și de păcate

Next Post
Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Meciul vieții pentru Simona Halep – Campioana vrea să îşi dovedească nevinovăţia
Articole

Meciul vieții pentru Simona Halep – Campioana vrea să îşi dovedească nevinovăţia

ICRE de FASOLE – plină de fibre bune pentru sănătate. Bogată în potasiu şi acid folic
Articole

ICRE de FASOLE – plină de fibre bune pentru sănătate. Bogată în potasiu şi acid folic

Dalai Lama susține că există 2 modalități de a găsi fericirea – Iată care sunt acestea
Articole

Dalai Lama susține că există 2 modalități de a găsi fericirea – Iată care sunt acestea

Sfatul perfect pentru curățarea bijuteriilor vechi – Vor arăta ca noi
Articole

Sfatul perfect pentru curățarea bijuteriilor vechi – Vor arăta ca noi

Bine de știut… Sarea, zahărul, usturoiul și muștarul sunt înlocuitorii naturali chimicalelor folosite în grădină.
Articole

Bine de știut… Sarea, zahărul, usturoiul și muștarul sunt înlocuitorii naturali chimicalelor folosite în grădină.

Siropul de hrean – Cel mai puternic aliat împotriva grăsimii abdominale
Articole

Siropul de hrean – Cel mai puternic aliat împotriva grăsimii abdominale

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).

imunify-bot-check