Supranumita „Capela Sixtina a Estului” pentru fresca „Judecatii de Apoi” care a fost pictata cu celebrul pigment „Albastru de Voronet”, in mai bine de jumatate de secol de existenta biserica Manastirii Voronet, monument UNESCO, a avut parte de o istorie zbuciumata.
Zece lucruri mai putin stiute despre Manastirea Voronet:
Biserica Manastirii Voronet a fost ridicata in anul 1488 in numai 3 luni si 3 saptamani, ceea ce constituie un record pentru acea vreme;
Pictura interioara a bisericii dateaza, in cea mai mare parte, inca de pe vremea lui Stefan cel Mare, fiind realizata in 1496, iar pictura exterioara a fost realizata in perioada lui Petru Rares;
Biserica Manastirii Voronet este supranumita „Capela Sixtina a Estului” datorita frescei de pe fatada de vest care ilustreaza „Judecata de Apoi”
La Manastirea Voronet si-a petrecut Daniil Sihastrul ultimii 26 de ani din viata. Pustnicul a trecut in nefiinta in 1496 si a fost ingropat in biserica Manastirii Voronet. A fost canonizat in 1992 si a devenit Sfantul Cuvios Daniil Sihastrul.
Caracteristic Voronetului nu este doar natura pigmentului albastru, asa-numitul „Albastru de Voronet”, ci mai ales rezistenta acestuia in conditii climatice foarte aspre, fapt care se datoreaza originalitatii tehnicii de lucru aplicate de catre pictorii moldoveni;
Cu exceptia pigmentului negru, obtinut din carbune de lemn, toti ceilalti pigmenti folositi in pictura (interioara si exterioara) sunt substante minerale, naturale sau de sinteza: argile colorate cu oxid de fier hidratat (ocru), sau oxid de fier anhidru (ocru rosu), hidrosilicat de Fe, Al, Mg si K (verde de pamant), oxid rosu de plumb (miniu), minerale de cupru (azurit si malachit), sulfura de mercur (rosu cinabru), silicati (albastru smalt), carbonat de calciu (alb de var);
Suprinzator, pictura include si cele 12 semne zodiacale, in imediata apropiere a Mantuitorului;
Desfiintata in 1785, de ocupantii austrieci, Manastirea Voronet isi reaia activitatea abia in 1991;
Biserica Manastirii Voronet a fost declarata monument istoric in urma cu 97 de ani, in 1918;
A fost inclusa in 1993 in patrimoniul cultural mondial UNESCO.
Manastirea Voronet, supranumita „Capela Sixtina a Estului”, este un complex monahal medieval construit in satul Voronet, astazi cartier al orasului Gura Humorului. Manastirea se afla la 36 km de municipiul Suceava si la numai 4 km de centrul orasului Gura Humorului. Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Stefan cel Mare (1457-1504). Biserica a fost ridicata in anul 1488 in numai 3 luni si 3 saptamani, ceea ce constituie un record pentru acea vreme.
De mici proportii, cu plan trilobat, avand turla cu bolta moldoveneasca pe naos, biserica face parte dintre putinele monumente de arhitectura religioasa din nordul Moldovei care-si pastreaza in mare masura forma initiala. In anul 1547 mitropolitul Grigore Rosca, var al lui Petru Rares a initiat adaugarea unui pridvor inchis, pentru care adopta o solutie unica, in cadrul careia arhitectura este vizibil subordonata decorului pictat: peretele de vest al pridvorului este un perete plin fara nici o deschidere, precum si pictarea zidurilor exterioare, din temelie pana in streasina, lucrari ce au dat constructiei o mare stralucire.
Manastirea Voronet a fost inclusa pe Lista monumentelor istorice din judetul Suceava din anul 2004, avand codul de clasificare SV-II-a-A-05675. De asemenea, lacasul de cult este inclus in patrimoniul mondial UNESCO.
Din punct de vedere geografic, manastirea este situata la sud de orasul Gura Humorului din judetul Suceava, pe valea raului Voronet.
ISTORIC
Manastirea Voronet a fost inaltata pe locul unde se afla o biserica de lemn. Cand lucrarile de constructie se apropiau de final, Stefan cel Mare daruieste manastirii prin actul de la 17 august 1488, mosia Stilbicani. Odata cu incheierea constructiei biserica a preluat vechiul hram al „Sfantului si Slavitului Marelui Purtator de Biruinta Gheorghie”.
Inca de pe timpul domniei lui Stefan cel Mare, dar mai ales dupa 1488, manastirea devine un important centru de credinta si cultura din Moldova medievala. Se considera ca aparitia monahului Daniil la Voronet dupa o perioada de sedere la Manastirea Putna si de sihastrie a dat nu numai un impuls vietii monahale din acest lacas dar a si imprimat un nivel de viata duhovniceasca deosebit de inalta.
Stefan cel Mare a fost cel ce a daruit manastirii pe linga o serie de mosii si mai multe carti, cel mai relevant exemplu fiind Tetraevanghelul din 1490, dar si vesminte si odoare bisericesti. Acest lucru a fost practicat si de urmasii sai la domnie, Bogdan al III-lea, Petru Rares si Alexandru Lapusneanu care daruiesc sau confirma anumite donatii catre manastire. Deseori aceste donatii se faceau cu ocazia praznuirii hramului manastirii, cat si la alte sarbatori religioase.
Astfel, la 27 martie 1598, la hramul Sfantului Marelui Mucenic Gheorghe, Ieremia Movila daruieste „1 bute sacara, 1 bute slad, 1 poloboc vin, 1 poloboc stridie, 3 camene pietre ciara, 6 taleri de chieltuiala, 3 zloti la tamiie”, ca la 3 aprilie 1602 acelasi voievod sa vina cu daruri cu ocazia aceleiasi sarbatori. La 21 aprilie 1614 intocmeste „catastif de praznic ce au dat si miluit …. sfintei sale manastiri a Voronetului” Stefan Tomsa voievod, care vine cu aceeasi ofranda. Constantin Mavrocordat da manastirii Voronet, la 7 noiembrie 1733, „din vama mare cite 2 oca de untdelemn si cite 8 dramuri tamae pe luna ca sa fie pentru luminarea inaintea sfintelor icoane”. In pomelnicul manastirii sunt inscrisi spre pomenire boieri cu cele mai inalte ranguri, cu membrii familiilor lor, ceea ce arata importanta manastirii ca fiind unul dintre cele mai importante lacasuri de cult ale Moldovei pe parcursul secolelor XV-XVIII.
In 1490 la Voronet se fondeaza o scriptorie in care erau copiate cartile necesare oficierii slujbei religioase, cel mai bun exemplu fiind copierea unui Tetraevanghel de la 1490 de catre calugarul Pahomie, din partea locului. Se considera ca aici a fost infiintata, ca si la alte manastiri, o scoala de slavonie unde erau adusi pentru instruire si educatie copii de boieri si de preoti care invatau pentru a deveni preoti, copisti de carti, dieci pentru cancelariile tinuturilor si oraselor, dascali pentru biserici si scoli.
Descoperirea Psaltirei vorontene si a Codicelui vorontean, i-a determinat pe cercetatori sa considere ca de pe timpul aflarii lui Grigore Rosca la Voronet, activa o scoala manastireasca in care se studia in limbile slavona si romana. Putine sunt insa exemplele care ar demonstra ca un tinar sau un monah si-a facut studiile la scoala manastireasca de la Voronet. In una din insemnarile de pe Tetraevangheliarul din 1550/1551, daruit de mitropolitul Griogore Rosca, manastirii Voronet: „… unde din frageda copilarie m-am inchinat lui Dumnezeu, cu rugaciunea Sfantului parinte al nostru Daniile cel nou, si unde am primit cinul ingeresc, si unde mult m-am trudit cu sufletul”, reiese ca inaltul prelat moldovean s-a format ca preot sub supravegherea monahilor din partea locului.
O inviorare deosebita a vietii monahale pe diverse planuri a cunoscut manastirea Voronet pe timpul egumenului Macarie(1756-1782), cind s-au construit noi chilii, a fost reparata biserica, au fost reparate cu insistenta proprietatile manastiresti, efectuindu-se in acest scop si intocmirea in 1775 a unei Condici de averi de tot felul ce a fost talmacit si renovat de Vartolomei Mayereanu Pomelnicul, au fost procurate carti noi, a crescut numarul monahilor.
Dupa anul 1775, cind are loc anexarea teritoriului amplasat in N-V Moldovei (Bucovina) de catre Imperiul Habsburgic, are loc o diminuare traptata a privilegiilor si drepturilor de care se bucurau odinioara bisericile si manastirile ortodoxe, lucru ce a dus la o serie de nemultumiri, astfel pe 13 noiembrie 1782, egumenii de la sapte manastiri, printre care si Inochentie al Voronetului se intrunesc pentru a alege doi delegati ce urmau sa prezinte cererile lor imparatului Iosif al II-lea, pentru recunoasterea vechilor privilegii, aceleasi cerinte fiind inaintate si episcopiei ortodoxe din Cernauti; in cele din urma la cerinte s-a raspuns printr-un compromis ce prevedea desfiintarea schiturilor si reducerea numarului de calugari. A fost creat un fond bisericesc ce a avut drept scop controlul veniturilor bisericilor si manastirilor si au fost secularizate mosiile manastirilor, Voronetul nefacand exceptie in acest caz.
Dupa 1785, biserica Sf. Gheorghe a Manastirii Voronet a ramas sa activeze ca biserica parohiala pina in 1991 si o mare parte din relicvile manastirii au fost transferate la manastirile Teodoreni, Sucevita, Putna. Dupa 1918, biserica fostei manastiri Voronet a fost declarata de statul roman drept monument istoric, relateaza identitatea.ro.
Acest statut il are pina in prezent. In perioada socialista aici s-au efectuat o serie de sapaturi arheologice dar si restaurari ce au fos apreciate contradictoriu.
Prin decizia nr.1 din 14 martie 1991, semnata de I.P.S. Pimen, Arhiepiscop al Sucevei si Radautilor, pe baza adresei Cancelariei Sfintului Sinod al Bisericii Ortodoxe romane nr. 5373, acelasi an, Manastirea Voronet si-a reluat viata monahala dupa 206 ani, de data aceasta fiind obste de calugarite.
PICTURA
Pictura interioara a bisericii dateaza in cea mai mare parte din timpul lui Stefan cel Mare, anul 1496. In scenele din altar si din naos artistul a urmarit sa redea indeosebi sensul teologal al imaginilor, realizand un ansamblu solemn, dar cu vadit caracter de monumentalitate. Printre aceste picturi de interior atrag atentia mai ales: Cina cea de Taina, Impartasirea Apostolilor, Spalarea picioarelor (in altar), Ciclul patimilor si tabloul votiv al domnitorului Stefan cel Mare (in naos).
Pictura exterioara a Voronetului, datand din timpul domniei lui Petru Rares, este realizata la un inalt nivel artistic, fiind socotita drept cel mai reusit ansamblu al artei feudale moldovenesti. Figurile biblice din aceste fresce exterioare sunt apropiate de viata, insufletite, firesti. Frescele se disting prin coloritul lor viu, apropiat de cel al naturii inconjuratoare si in care predomina verdele si albastrul, prin compozitia larg desfasurata a diferitelor scene. Fatada de vest, cu impresionanta scena a Judecatii de Apoi, este alcatuita compozitional pe patru registre. In partea superioara se afla Dumnezeu Tatal, registrul al doilea cuprinde scena Deisis, incadrata de apostoli asezati pe scaune. De la picioarele Mantuitorului porneste un rau de foc in care pacatosii isi afla chinurile. Cel de-al treilea registru este Etimasia Sfantului Duh, simbolizat in forma unui porumbel, Sfanta Evanghelie si Protoparintii neamului romanesc – avand spre nord un grup de credinciosi calauziti de Sfantul Apostol Pavel, iar spre sud grupurile de necredinciosi care primesc dojana lui Moise. In registrul al patrulea, la mijloc, apare cumpana care cantareste faptele bune si pe cele rele, lupta dintre ingeri si demoni pentru suflete; in zona de nord raiul, iar in cea de sud iadul.
O nota caracteristica a acestor fresce o constituie si bogata imaginatie creatoare a realizatorilor ei, care introduc in compozitie elemente folclorice (spre exemplu arhanghelii care sufla din buciume, instrumente specifice pastorilor de munte). In interiorul bisericii retin atentia jilturile si stranele din secolul al XVI-lea (printre altele un jilt domnesc, o adevarata capodopera a sculpturii in lemn), mormantul mitropolitului Grigore Rosca, din pridvor, mormantul sihastrului Daniil (Daniil Sihastrul), din pronaos.
Discussion about this post