Noutăți
vineri, august 28, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

Abține-te de la supărare, tu ai nevoie de o minte și o inimă curată. Nu îi osândi pe ceilalți, spunea Părintele CLEOPA

Te întristezi când ceilalți sunt nedrepți cu tine? Cel mai bine, spun sfinții părinți, este să te abții de la orice supărare, pentru că ai nevoie să ai mintea și inima curate. Iată ce trebuie să faci ca să îți păstrezi pacea sufletească.

Nu îi osândi pe ceilalți

Un prim lucru care trebuie făcut pentru a păstra pacea sufletului tău este să nu îi mai osândești pe ceilalți. Iar pentru asta uită-te la așchia din ochiul tău.
Încetează să judeci și arată-le iubire celorlalți.

Dacă nu poți lăsa capul plecat în fața celorlalți, atunci cel puțin taci, spunea Părintele Cleopa.
De asemenea, acesta ne îndeamnă pe toți să facem tot ce ne stă putință să alungăm tristețea și deznădejdea și să încercăm să fim veseli:

“Căci un om care nu are ce-i trebuie pentru nevoile lui, acestuia îi este greu să-şi învingă descurajarea. Trebuie să intri în tine însuţi şi să te întrebi: unde mă aflu? Trebuie să priveghem cu simţurile noastre, mai ales cu văzul, să nu ne împrăştie. Căci darurile duhului nu le pot avea decât cei care se roagă şi au grijă de sufletul lor”

Warning: Trying to access array offset on false in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
Nu bârfi

“Să nu-i vorbești niciodată de rău pe alții!”- 20 de proverbe de mare folos

Discussion about this post

Cea mai simplă marinadă pentru pieptul de pui – Marinadă simplă și gustoasă, cu smântână și usturoi
Rețete culinare

Cea mai simplă marinadă pentru pieptul de pui – Marinadă simplă și gustoasă, cu smântână și usturoi

Niciodată copiii tăi nu vor avea nevoie de casa ta – Arhitect: locuința se construiește pentru 2 oameni

PĂPĂDIA – Cura de 30 de zile care scade GLICEMIA și nevoia de INSULINĂ la DIABETICI. Sfaturile Dr. Virginia Ciocan

Rugăciunea de sâmbătă
Articole

Rugăciunea de SÂMBĂTĂ îți curăță sufletul de păcate! Se citește dimineața! Aduce alinare sufletului

Lăsați păcatele altora și vedeți-le pe ale voastre (Pildă). Danion Vasile; Patericul mirenilor, pilde pentru secolul XXI

Cele mai puternice rugăciuni pentru vindecare și sănătate – Le poți rosti oricând

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).

imunify-bot-check