Noutăți
sâmbătă, octombrie 17, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

Acest preot a anulat toate taxele bisericești. „Acolo unde este taxă, nu mai este har”

Acest preot a anulat toate taxele bisericești. „Acolo unde este taxă, nu mai este har”

Preotul bisericii din satul Mihuleni, raionul Șoldănești, parohul Ioan Graur, a anulat toate taxele bisericești. „Acest fapt trebuie urmat de toți preoții din țară”, consideră el.

„Acolo unde este taxă, nu mai este har”, spune parohul Ioan Graur, care precizează că din luna februarie curent, de când a venit la parohia bisericii din satul Mihuleni a decis să anuleze toate taxele, gândindu-se în primul rând la cei săraci care nu-și pot permite acest lucru.
Părintele a menţionat că „are din ce să-și câștige existența”, având o mică afacere în orașul Șoldănești. „Așa este scris și în Biblie, punctează parohul, prin sudoare frunții tale îți vei câștiga pâinea”, menționând că afacerea pe care o gestionează îi ajunge „pentru lucrurile lumești” – să își hrănească familia, soția și cei doi copilași, și chiar pentru a întreține biserica.

„Pentru mine, să săvârşesc slujbe este o datorie în fața Domnului, fără să fie vorba de bani sau de altceva. Eu sunt obligat, pentru că, mai apoi, voi răspunde pentru faptele mele. Fiecare om are nevoile sale: care are copii de întreținut, care bătrâni, bolnavi, care nu are loc de muncă sau alte griji, eu nu pot să-mi permit să le spun plătiți-mi pentru asta sau asta. Eu încerc cu puterile mele să fac totul”, spune parohul Ioan.

Potrivit preotului, cea mai mare satisfacție pentru el este atunci când vede mulți enoriași la slujbele sale.
Acesta spune că pe lângă oamenii din sat, vin foarte mulți și din orașul Șoldănești. Oamenii „vin cu inima deschisă pentru că știu că nimeni nu le impune nimic”, a adăugat parohul.

„Cine vine pentru un eveniment mai special și vrea să lase o taxă anumită, o folosim pentru întreținerea bisericii. În biserică la noi nu se făcuse reparație de 20 de ani, iar de când am venit la parohie, cu ajutorul prietenilor mei de peste hotare, cu forțele proprii și cu ajutorul enoriașilor, am reușit să reparăm și să aducem biserica într-o stare mai bună”, a adăugat părintele Ioan.
Biserica din satul Mihuleni raionul Șoldănești se subordonează Mitropoliei Moldovei.

Sursă : Deschide.md

Warning: Trying to access array offset on false in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții
Articole

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile
Articole

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă
Articole

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl
Articole

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
Toate s-au scumpit, numai oamenii s-au ieftinit – Parabolă Cuviosul Paisie Aghioritul

Toate s-au scumpit, numai oamenii s-au ieftinit – Parabolă Cuviosul Paisie Aghioritul

Discussion about this post

Crema Tinereții Veșnice cu Aspirină și Miere pentru ten. Strânge contururile feței și netezește ridurile, chiar și cele adânci
Articole

Crema Tinereții Veșnice cu Aspirină și Miere pentru ten. Strânge contururile feței și netezește ridurile, chiar și cele adânci

Ajutor pentru încălzirea locuinței 2022-2023 – Până când poți să depui cererile
Articole

Ajutor pentru încălzirea locuinței 2022-2023 – Până când poți să depui cererile

Icoana Maicii Domnului “Prodromita” de la Schitul Prodromu, Sfântul Munte Athos. Una dintre icoanele făcătoare de minuni
Articole

Icoana Maicii Domnului “Prodromita” de la Schitul Prodromu, Sfântul Munte Athos. Una dintre icoanele făcătoare de minuni

MACERAT de SCORȚIȘOARĂ pentru scăderea GLICEMIEI și tratarea INFECȚIILOR
Articole

MACERAT de SCORȚIȘOARĂ pentru scăderea GLICEMIEI și tratarea INFECȚIILOR

Sfaturi de viață evrei
Articole

Principiile de viață ale evreilor – Cuvinte de aur – Notează-le și tu

la ce ne ajuta tarhonul
Articole

Planta care poate fi folosită în loc de sare, piper sau oţet. ELIMINĂ orice fel de paraziți din organism. TARHONUL

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).

imunify-bot-check