Noutăți
vineri, august 28, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

Alimentul la care a renunţat Cornelia Rednic – „Am slăbit două kilograme pe săptămână. Pe toate le-am încercat”

Alimentul la care a renunţat Cornelia Rednic – „Am slăbit două kilograme pe săptămână. Pe toate le-am încercat”

Cornelia Rednic a reușit să scape de peste 30 de kilograme și arată extraordinar. Ea a povestit ce a făcut pentru a slăbi și a menționat că a fost asistată de un terapeut care a îndrumat-o. Frumoasa artistă nu crede în diete, însă are totuși mare grijă la alimentație.

Cum a reușit Cornelia Rednic să scape de kilogramele în plus într-un timp scurt

Deși consideră că dietele nu te ajută pe termen lung, artista susține că este bine să ai mare grijă la ceea ce mănânci și să limitezi cantitățile pentru a avea rezultate reale.

“Nu-mi place să spun cuvântul foame, dar trebuie să fii puțin flămândă ca să slăbești. Nu există să ții dietă și să ai tot timpul stomacul liniștit și hrănit și să slăbești. Trebuie să mănânci puțin. Eu pe toate le-am încercat. Trebuie să mănânci puțin și să ai un program (…).

După ora 17:00, nu mai mănânc nimic. Uneori, am doar două mese pe zi, uneori chiar trei, dacă am nevoie. Dar nu prea am nevoie. Că tu nici nu îți dai seama că mâncai mai mult decât ai nevoie, decât când începi și ții regim și te cumințești. Acum, de exemplu, am o săptămână și am slăbit două kilograme.

Mi se pare extraordinar”, a spus Cornelia Rednic, potrivit viva.ro.

Cornelia Rednic nu consumă paste și cartofi pentru că nu sunt pe gustul ei.

“Nu știu să spun dacă din păcate sau din fericire, dar mie nu-mi face rău nimic. Sunt mâncăruri care îmi plac sau nu îmi plac. De pildă, nu consum cartofi și paste, decât foarte rar, pentru că nu îmi plac. Dar îmi place carnea de vită, de oaie, iaurtul, salatele cu avocado, ouăle (…).

Eu pentru videoclipuri mi-am dorit să slăbesc. Încep un proiect nou și am vrut să arăt și eu bine, că mă îmbrac în rochițe”, a mai spus aceasta.

Sursa: all4romania.eu

Warning: Trying to access array offset on false in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții
Articole

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile
Articole

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă
Articole

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl
Articole

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
În ce lux trăiește Nadia Comăneci în America – Iată cum arată casa impresionantă pe care o deține

În ce lux trăiește Nadia Comăneci în America - Iată cum arată casa impresionantă pe care o deține

Dacă vrei să trăiești liniștit, ajută când ți se cere asta
Articole

Lidia Fecioru: „Dacă vrei să trăiești liniștit în viața asta, evită să faci bine, dacă nu ai fost rugat”Lidia Fecioru

Cum scapi de flegma acumulată în gât sau în nas – 7 tratamente naturiste pe care e bine să le știi
Articole

Cum scapi de flegma acumulată în gât sau în nas – 7 tratamente naturiste pe care e bine să le știi

Curăță petele de pe față, pistruii, acneea, îmbunătățește vederea și tratează numeroase afecțiuni ale pielii – Ceaiul de păpădie
Articole

Curăță petele de pe față, pistruii, acneea, îmbunătățește vederea și tratează numeroase afecțiuni ale pielii – Ceaiul de păpădie

Camelia Pătrășcanu a făcut anunțul: 2023 aduce schimbări radicale în viața nativilor – Iată ce urmează pentru tine până la finalul anului
Articole

Camelia Pătrășcanu a făcut anunțul: 2023 aduce schimbări radicale în viața nativilor – Iată ce urmează pentru tine până la finalul anului

Citită la miezul nopții, această rugăciune vindecă bolnavii!
Articole

Citită cu CREDINȚĂ la miezul nopții, această rugăciune poate vindeca și cele mai grave boli!

Rețete de post – 5 salate aromate și gustoase – Cele mai bune 5 rețete pentru salate de post
Articole

Rețete de post – 5 salate aromate și gustoase – Cele mai bune 5 rețete pentru salate de post

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).

imunify-bot-check