Noutăți
joi, iulie 16, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

Care este cea mai puternică Rugăciune a Părintelui Arsenie Boca – Rostește-o cu credință

Care este cea mai puternică Rugăciune a Părintelui Arsenie Boca – Rostește-o cu credință

O rugăciune extrem de puternică, pe care Părintele Arsenie Boca o rostea în fiecare dimineață pentru a primi binecuvântarea Domnului în acea zi, pentru limpezirea gândurilor, liniștirea sufletului, întărirea minții și primirea ajutorului dumnezeiesc.
Citeşte şi tu în fiecare dimineața rugăciunea Părintelui Arsenie Boca, şi te vei convinge de efectele benefice pe care le are asupra sufletului.

“Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi, toată ziua, să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, că nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus tină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai mila de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.
Doamne, Cel ce vii în taină, ai mila de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumină prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin”.

Warning: Trying to access array offset on false in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții
Articole

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile
Articole

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă
Articole

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl
Articole

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
Rugăciune puternică şi grabnic-ajutătoare la Maica Domnului, Apărătoarea şi mijlocitoarea noastră la Dumnezeu

Rugăciune puternică şi grabnic-ajutătoare la Maica Domnului, Apărătoarea şi mijlocitoarea noastră la Dumnezeu

Dumnezeu nu întârzie niciodată – totul se întâmplă așa cum trebuie
Articole

Dumnezeu nu întârzie niciodată – totul se întâmplă exact așa cum trebuie. Nimeni nu poate sti daca prinde ziua urmatoare.

Leușteanul elimină petele de pe piele, este un EXCELENT remediu pentru arsuri și alergii – Iată rețeta uimitoare
Articole

Leușteanul elimină petele de pe piele, este un EXCELENT remediu pentru arsuri și alergii – Iată rețeta uimitoare

Părintele Calistrat: Cea mai puternică și ajutătoare rugăciune – Psalmul 142 alungă necazurile și aduce însănătoșire grabnică
Articole

Părintele Calistrat: Cea mai puternică și ajutătoare rugăciune – Psalmul 142 alungă necazurile și aduce însănătoșire grabnică

Suc de cartofi cruzi – Pansament pentru stomac (foarte bun pentru ulcer și gastrită), ameliorează artrita, tratează anemia, artrita, hipertensiunea
Articole

Suc de cartofi cruzi – Pansament pentru stomac (foarte bun pentru ulcer și gastrită), ameliorează artrita, tratează anemia, artrita, hipertensiunea

Decât să ne RUGĂM în grabă, mai bine nu ne mai Rugăm! Spune-I lui Dumnezeu toate nevoile vieţii tale
Articole

Decât să ne RUGĂM în grabă, mai bine nu ne mai Rugăm! Spune-I lui Dumnezeu toate nevoile vieţii tale

Rugăciunea extrem de puternică pentru sfânta zi de Duminică – Este făcătoare de minuni și te scapă de necazuri, boli și nevoi
Articole

Rugăciunea extrem de puternică pentru sfânta zi de Duminică – Este făcătoare de minuni și te scapă de necazuri, boli și nevoi

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).