Legea nestramutata a dreptatii lui Dumnezeu aduce peste capul tau ce ai adus si tu peste capul aproapelui tau. Ce ai facut ti se va face; ce ai zis ti se va zice; ce incarci pe altul ai sa duci si tu.
Cand dreptatea lui Dumnezeu se intoarce asupra noastra a sosit vremea de plata sau ispasirea. Ispasirea nu-i o pedeapsa de la Dumnezeu, ci un mijloc de inteleptire, o indreptare mai aspra. Iar fiindca dreptatea lui Dumnezeu mereu tine cumpana intre fapta si rasplata, putem vorbi chiar de legea dreptatii, ca o lege milostiva, prin care ne curatim de petele faptelor rele. In vremea ispasirii, cand asupra noastra stramtorarile, daca le rabdam de bunavoie, neumbland cu ocolirea, ne ajuta Dumnezeu; iar de nu vrem sa primim cele ce peste noi, ca nu le intelegem, nu ne ajuta Dumnezeu, desi El ar fi vrut.
Dumnezeu nu pedepseste toata rautatea tuturor, aici, si numaidecat; precum nici nu slaveste bunatatea tuturor, aici, si numaidecat. Chiar daca ar face asa, atunci si oamenii ar face binele de frica; mantuirea ar fi de sila, iar nu o fapta a libertatii si a dragostei. Apoi, daca repede ar pedepsi tot raul, Dumnezeu ar fi un fricos, un neputincios, micit la o masura omeneasca sau cel mult ingereasca, si ne-ar da sa intelegem ca se teme de rau si-si apara stapanirea, – cum fac oamenii. Ci tocmai pe faptul ca ingaduie railor sa-si faca de cap, si-i lasa pe oameni neinfricati de pedeapsa naprasnica, ne dovedeste atotputernicia Sa, vesnic linistita asupra raului, – atotputernicie asupra careia, prin virtutea credintei, stam linistiti si noi, primind palmele si scuiparile raului, ca pe niste marturii ale neputintei aceluia, in fata atotputerniciei lui Dumnezeu, Care ne intareste cu linistea Sa.
Cu aceea ca nu pedepseste rautatea numaidecat, ii intinde ispita puternica, sa se desavarseasca si ea, spre pedeapsa sigura in ziua judecatii. Iar daca, totusi, uneori pedepseste naprasnic vreo faradelege, o face ca sa mai puna frau rautatii intre oameni, si mai ales sa nu scada in credinta incepatorii, si sa nu se piarda dintre oameni cunostinta rasplatirii dupa fapte, scrie ganduridinierusalim.com.
Deci, ori ca rasplateste, ori ca nu rasplateste, fie binele, fie raul, un lucru e sigur: ca vine o rasplata sigura si vesnica, si ca biruieste binele asupra rautatii. Apoi, prin rabdarea multor nestiuti de oameni, atotputernicia si dreptatea lui Dumnezeu, sfarama mereu portile iadului, cu puterea Bisericii vazute si nevazute.
Cand cineva, cu faptele sale pacatoase, cade din dragostea Tatalui sau, da de dreptatea Lui, care, ca pe un rob, il va readuce la cale cu sila. Ii da si timp, doar va simti sa vina de buna voie; daca insa nu baga in seama, ii ia si timpul si cade fara de veste urmarit de dreptate.
Extras din ”O sinteza a gandirii Parintelui Arsenie Boca in 800 de capete”, Ioan Ginsca
Discussion about this post