Noutăți
miercuri, iunie 11, 2025
Noutăți
No Result
View All Result

Ce este DEOCHIUL și cum scăpăm de el! Fugi ochi de deochi…

cum scapi de deochi

Ce este deochiul? Nimeni nu ştie cu siguranţă. Unii spun că este un furt de energie, provocat de privirea admirativă sau invidioasă a unor persoane despre care se crede că ar avea puteri magice.

Deochiul este o superstiţie care spune că anumite persoane, în special copiii și lăuzele, pot fi afectate printr-o privire admirativă sau invidioasă. De asemenea, pot fi deocheate și plantele sau animalele domestice.

Deochiul se manifestă prin dureri de cap, căscat continuu, febră, slăbiciune, lipsa poftei de mâncare şi câteodată greaţă (în cazul oamenilor), veștejire (în cazul plantelor), tânjeală (în cazul animalelor). Deochiul poate fi involuntar sau intenționat, însă efectele sunt identice și proporționale cu puterea invidiei sau admirației.

“Fugi, deochi, dintre ochi, din gene, din sprâncene, din vârful nasului, din măduva oaselor, din creştetul capului şi du-te unde nu cântă cocoşul, unde nu toacă popa şi lasă-l pe copil curat, luminat, cum Dumnezeu l-a lăsat, Amin!”

De câte ori nu ai auzit-o pe bunica ta rostind acest descântec?

Ei bine, îmi amintesc cum bunica îmi spunea că dacă persoana care descântă cască, este semn bun fiindcă înseamnă că deochiatul este în curs de vindecare.
La români există obiceiul de a lega o fundiță roșie (un şnur roşu), mai ales la copiii mici, care sunt mai vulnerabili. Și adulții pot purta talismane anti-deochi, unul dintre cele mai cunoscute fiind mâna cu ochi, bijuterie populară în Balcani și în țările musulmane.

Folclorul românesc spune că, pentru a scăpa de deochi este bine să punem  3, 6 sau 9 cărbuni/chibrituri aprinse, într-un vas cu apă neîncepută şi să spunem:

“Sting toate strigarile,

Toate pociturile

Cum se sting taciunii

Sa se stinga deochiul

Toate cascaturile,

Toate uitaturile

Sting ochii cei rai din cale

Si gurile cele rele

Sa n-aiba la ce se uita

Sa n-aiba la ce striga

Sa treaca de grija lui….“(numele de botez al persoanei deocheate)

Sau:

“Fugi ochi de deochi

Iesi si fugi din calea lui…(numele de botez al persoanei deocheate)

Pe pamant pustiu

Unde vantul nu bate

Unde cainii nu latra

Si cocosii nu canta“.

Deochiul este o putere considerată magică pe care cei superstițioși o atribuie unor oameni, despre care cred ca îi pot îmbolnăvi pe cei asupra cărora își ațintesc privirea.

Sfântul Vasile cel Mare ar fi zis că deochiul nu este altceva decât o acțiune a diavolului săvârșită de oamenii invidioși. Pentru că, nu-i așa, diavolul îi pizmuiește pe cei care fac bine.

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții
Articole

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile
Articole

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă
Articole

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl
Articole

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
lidia fecioru destin

Ce spune Lidia FECIORU despre destinul fiecărui om. Biblia spune că orice om are LIBERTATEA să aleagă în viață

Discussion about this post

Psiholog: „Întâlnirile nu sunt deloc întâmplătoare – Totul are un scop bine definit”
Articole

Psiholog: „Întâlnirile nu sunt deloc întâmplătoare – Totul are un scop bine definit”

Paste cu sos de smântână și brânză – O bunătate, nu rămâne nimic în farfurii!
Articole

Paste cu sos de smântână și brânză – O bunătate, nu rămâne nimic în farfurii!

Rugăciunea binecuvântată a mamei pentru copilul său – Mai puternică decât rugăciunea preotului
Articole

Rugăciunea binecuvântată a mamei pentru copilul său – Mai puternică decât rugăciunea preotului

Rugăciune împotriva invidiei către Dumnezeu.
Articole

Simți că ești urmărit de invidie și vorbe rele? Roagă-te acum să fii ferit de invidie. Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte!

Fii diferit
Articole

Renunță la ce ai pierdut, sortează ce e bun și frumos, agață-te de ce a rămas și ce vine și construiește ceva nou

Măsti naturale împotriva căderii părului – Cum să prepari aceste tratamente acasă la tine. DOVEDITE științific
Articole

Măsti naturale împotriva căderii părului – Cum să prepari aceste tratamente acasă la tine. DOVEDITE științific

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).