Noutăți
miercuri, iunie 11, 2025
Noutăți
No Result
View All Result

Cea mai puternică rugăciune din Joia Mare – Rostește și tu rugăciunea Sfântului Antim Ivireanul

„Dumnezeule și Părinte al Domnului nostru Iisus Hristos, Cel care m-ai ridicat din patul meu și m-ai îndrumat până în acest ceas al rugăciunii, dă-mi harul Tău, deschizându-mi gura.

Călăuzește-mă cu Duhul Tău cel Sfânt și învață-mă întreptările Tale. Câte ți-am greșit până în acest ceas, cu cuvântul, cu fapta sau cu gândul, cu voie ori fără de voie, slăbește, lasă, iartă, după mare milă a Ta.

Că, dacă Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va putea suferi? Că la Tine este izbăvirea.

Tu ești Unul Sfânt, ajutător puternic și apărător al vieții noastre și pe Tine Te laudă toată zidirea în veci. Amin.”

Se spune că rugăciunile au o putere mai mare în Săptămâna Luminată, atunci când cerurile se deschid după Învierea Domnului.

Articol preluat integral, cu acord express
Sursa: desprerelatii.net

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
Friptură de miel – Friptură fragedă și aromată – Aveți nevoie de 2 pulpe de miel, 300 ml vin, 300 ml supă sau apă, slănină afumată și condimente

Psalmul 142: Cea mai puternică și ajutătoare rugăciune – Are  o putere mare

Mădălin Ionescu – Drama prin care trece alături de fiul său – „Filip a avut o neşansă, a fost un caz special!”

Prima declarație a medicului care a descoperit varianta Omicron: „Isteria creată a fost…”

5 reguli de care să ții cont – Iată cum te protejezi de energia negativă a unei persoane

Ceaiul-minune pe care Irina Loghin îl bea în fiecare dimineață – „M-a ajutat și când am fost infectată. Mi-au zis că au ieșit analizele perfect și așa am plecat acasă”

Îmbunătățește digestia și ajută la eliminarea excesului de apă – Ceaiul de pătrunjel vă scapă de kilogramele nedorite în 3 zile

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).