Noutăți
vineri, mai 29, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

Citește RUGĂCIUNEA Fericirii în fiecare zi de sâmbătă, este de mare ajutor – Învață se APRECIEZI ceea ce AI

Citește rugăciunea fericirii în fiecare zi de sâmbătă, este de mare ajutor!

Toți ne dorim să fim fericiți și am face totul pentru ca acest lucru să se realizeze.

O rugăciunea grabnic ajutătoare pentru toate problemele pe care le avem căreia i se mai spune și rugăciunea fericirii se rostește în fiecare sâmbătă.

Iată mai jos și textul rugăciunii!

“Te rog, Doamne, dă-mi răbdare, înţelepciune, dragoste desăvârşită, nădejde nezdruncinată şi toate virtuţile care ne trebuie ca să ne mântuim. Apără-mă de oameni gâlcevitori, de oameni rătăciţi, de patimi şi păcate.

Ajută-mă, Doamne, la sfârșit de săptămână, ca să nu mă lepăd de Tine în nici un fel. Păzeşte-mă de ceasul încercărilor şi scrie numele meu în Cartea Vieţii Tale.

Deschide, Doamne, urechile sufletelor noastre, ca să audă glasul trâmbiţei Tale celei de mântuire şi să înviem pentru viaţa veşnică. Trimite tuturor creştinilor din toată lumea har şi putere, ca să biruiască orice rău şi vino în ajutor la tot creştinul cel necăjit şi întristat, care are trebuinţă de ajutorul Tău.

Pentru noi, oile păşunii Tale, numai Tu eşti apărătorul cel puternic şi numai în Tine ne încredem, de aceea te rugăm să ne ajuţi şi să nu ne lepezi de la faţa Ta.

Ascultă, Doamne, ruga mea!

Acum și pururea și în vecii vecilor,

Amin!”

Warning: Trying to access array offset on false in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții
Articole

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile
Articole

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă
Articole

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl
Articole

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
Cumpăraţi produse româneşti! Multe firme vor să producă, NU să-şi trimită angajaţii în şomaj

CUMPĂRĂ PRODUSE româneşti! Multe firme vor să producă, NU să-şi trimită angajaţii în şomaj

Discussion about this post

o rugaciune buna cand avem probleme
Articole

Rugăciune pentru îndepărtarea unui NECAZ „Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor!”

Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria. MARE putere are
Articole

Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria. MARE putere are

obiectele care iti pot salva viata
Articole

Ține lângă tine aceste 3 obiecte atunci când mergi la culcare – Îți pot salva viața

Cuviosul Iosif ISIHASTUL: După necazuri vine mângâierea lui Dumnezeu. O, bucurie! O, mulţumire! O, iubire a Părintelui ceresc!
Articole

Cuviosul Iosif ISIHASTUL: După necazuri vine mângâierea lui Dumnezeu. O, bucurie! O, mulţumire! O, iubire a Părintelui ceresc!

Pătlagina trateaza infectiile urinare, scade colesterolul, vindecă tusea. În caz de bronșite, astm, diaree, ulcer gastroduodenal
Articole

Pătlagina trateaza infectiile urinare, scade colesterolul, vindecă tusea. În caz de bronșite, astm, diaree, ulcer gastroduodenal

Preotul Calistrat: „Atunci când treceți prin greutăți și aveți necazuri, rostiți următoarele cu mare încredere. Lucrurile se vor îmbunătăți”
Articole

Preotul Calistrat: „Atunci când treceți prin greutăți și aveți necazuri, rostiți următoarele cu mare încredere. Lucrurile se vor îmbunătăți”

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).