Dacă ne dorim copii, datoria noastră este numai să ne dorim. Asta înseamnă că urmează căsătoria. Dumnezeu știe și cunoaște inima noastră, știe ce ne dorim și cum ne dorim, și atunci sigur El ne va rândui ceva. Iar dacă nu ne va rândui în urma acestei rugăciuni și sincerității inimii noastre, înseamnă că Dumnezeu vrea altceva cu noi sau că ne ferește de altceva, poate mai grav.
Lasă-te în voia lui Dumnezeu! Lasă-te întru totul lui Dumnezeu și spune-i în rugăciune: Tată, în mâinile Tale îmi predau inima. Fă din inima mea ce știi, ca din ea să iasă gândurile bune, și viața, și credincioșia în căsătorie, și sfânta dragoste, și cinstirea avuției străine, și mărturisirea cea dreaptă, și slăvirea și lăudarea sfântului Tău nume. Amin.
Putem noi schimba voia lui Dumnezeu?
Întrebare: Un preot mi-a spus că trebuie să primim lucrurile în mod fatalist, așa cum vin, întrucât nu putem schimba voia lui Dumnezeu. Este corect acest lucru?
Răspuns: Așa a spus acela? Și nu l-ai întrebat atunci el ce motiv mai are de a exista? De ce poartă rasa dacă nu schimbăm prin rugăciune voia lui Dumnezeu? Vai, vai, vai!… Acestea îți dau dureri de cap! să iei aspirine, nu alta! Roagă-te, iar Hristos vine și ia totul asupra Sa, atunci când, firește, vede că cererea noastră nu intră în opoziție cu interesul nostru duhovnicesc. Nu intră El singur la mijloc. Ca să vezi noblețea lui Dumnezeu, care nu vrea nici ca să atingă liberul nostru arbitru, și nici ca diavolul să se plângă!…
Să ne lăsăm cu încredere în voia lui Dumnezeu!
De regulă, oamenii aleargă mai întâi la mângâierea omenească și, după ce sunt dezamăgiți de oameni, abia atunci scapă către Dumnezeu. Dar dacă vrem să nu ne chinui, să cerem de la început mângâierea dumnezeiască, întrucât aceasta este singura mângâiere adevărată. Încrederea în Dumnezeu atrage ajutorul Lui. Atunci când ne încredințăm viitorul nostru lui Hristos, Îl „obligăm” să ne ajute.
Mare lucru este să se lase cineva în Mâinile lui Dumnezeu! Oamenii își fac planuri și încearcă să le realizeze, dar fără să ciulească urechile, fără să asculte care este voia lui Dumnezeu și fără să se conformeze ei. Trebuie să ne lăsăm cu încredere în seama lui Dumnezeu, ca El să ocârmuiască lucrurile, iar noi să ne facem datoria noastră cu mărime de suflet. Dacă unul nu se încrede în Dumnezeu, așa încât să se lase pe sine cu desăvârșire în Mâinile Sale, se va chinui.
Nu ajunge credința (aici credința are sensul de acceptare în mod simplu a existenței lui Dumnezeu, care nu ajunge pentru a duce o viață î Hristos corectă și deplină), ci este nevoie și de încredere în Dumnezeu. Încrederea în Dumnezeu atrage ajutorul Lui. Creștinul crede și se încrede pe sine lui Dumnezeu până la moarte, și atunci vede limpede cum Mâna lui Dumnezeu îl mântuiește.
Așa cum spune Apostolul Pavel, credința este să credem în cele nevăzute, nu doar în cele ce se văd (Evrei 11, 1). Atunci când ne încredințăm viitorul nostru lui Hristos, Îl „obligăm” să ne ajute. Încredințarea desăvârșită în Mâinile lui Dumnezeu are drept mamă credința, prin care omul se poate ruga tainic și poate primi și roadele nădejdii. Aceasta este o rugăciune neîncetată și care aduce ajutoare dumnezeiești, în ceasul în care trebuie. Atunci, în chip firesc, omul trăiește o viață îngerească și se avântă în slăvire: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot” (Isaia 6,3).
Deoarece omul își poate face viața sa paradisiacă, dacă are încredere în Dumnezeu, dacă Îl slăvește în toate și primește ca El să-l povățuiască precuim un Tată bun. Altfel, face din viața sa un iad. Este mare lucru ca omul să simtă încă din această viață o parte din bucuria Raiului!
Surse: Pr. Nicolae Tănase, „Soțul ideal, soția ideală”; Nicolae Velimirovici, Inima în marele post; Nikolas A. Zournatzoglou, Mărturii ale închinătorilor. Cuviosul Paisie Aghioritul vol II; Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești vol. II. Trezvie duhovnicească.