Noutăți
miercuri, iunie 18, 2025
Noutăți
No Result
View All Result

Deşteptaţi-vă, vă rog, DEȘTEPTAȚI-VĂ, și să ascultăm cu râvnă cele spuse! Dacă am trăit cu trupul, să trăim şi cu duhul!

Deşteptaţi-vă, vă rog, DEȘTEPTAȚI-VĂ, și să ascultăm cu râvnă cele spuse! Dacă am trăit cu trupul, să trăim şi cu duhul!

Vrei să-ți spun pe scurt că nu locul te mântuie, ci purtarea şi voinţa? Adam era în Rai, ca într-un port, şi s-a înecat (Facere III, 1-24); Lot era în Sodoma, ca pe mare, şi s-a mântuit (Facere XIX, 16); Iov stătea pe gunoi şi s-a îndreptățit (Iov II, 8), iar Saul era în mijlocul bogăţiilor și şi-a pierdut împărăţia – şi pe cea de aici, și pe cea de dincolo.

Nu te poţi apăra, spunând: „Nu pot să fiu și în lume, înconjurat de treburi, și să mă și mântui”. Ştii de unde ne vine acest gând? De acolo, că nu ne rugăm des și nici nu venim des la biserică. Oare nu vedeţi pe cei care vor să primească dregătorii de la împăratul pământesc, cum stăruiesc și cum pun pe alţii să intervină, ca să dobândească ce doresc?

Aceste cuvinte le spun celor ce pleacă de la dumnezeieştile slujbe și celor care se pun la sfat şi pălăvrăgesc în timpul înfricoşatei şi Sfintei Liturghii. Ce faci, omule? N-ai făgăduit zicând: „Avem către Domnul”, când preotul a spus: „Sus să avem mintea și inimile”? Nu ți-i teamă, nu te ruşinezi să fii găsit mincinos în acel ceas înfricoşător?

Vai, ce minune! Masa cea de Taină este pregătită, Mielul lui Dumnezeu este junghiat pentru tine, preotul se nevoiește pentru tine, foc duhovnicesc izvorăşte din preacurata masă, heruvimii stau împrejur, serafimii, care cu şase aripi îşi acopăr feţele, zboară pe deasupra, toate puterile cele netrupești împreună cu preotul se roagă pentru tine, focul cel duhovnicesc se pogoară, Sânge curge din preacurata Coastă în potir spre curăţirea ta, şi tu nu te înfricoşezi, că eşti găsit mincinos în acest înfricoşător ceas?

Ai o sută şaizeci şi opt de ore pe săptămână; şi, din acestea, Dumnezeu Și-a oprit pentru El numai o singură oră; şi cheltuieşti şi această oră în treburi lumeşti, în glume, în discuţii. Cu ce îndrăznire, deci, te mai apropii de Sfintele Taine? Ai îndrăzni oare să pui mâna pe pulpana hainei împăratului pământesc, dacă ţi-ar fi mâna plină de murdărie? Nicidecum!

Va veni vremea când teatrul lumii acesteia se va risipi. Atunci nu mai putem lupta; după trecerea acestei vieţi, nu mai putem neguţători; după ce s-a închis stadionul, nu mai putem fi încununaţi.

Timpul de acum e timp de pocăinţă; acela va fi de judecată! Timpul de acum e timpul luptelor; acela – al cununilor! Timpul de acum e timp de osteneală; acela – de odihnă! Timpul de acum e timp de muncă, acela – de răsplată!
Deşteptaţi-vă, vă rog, deşteptaţi-vă, și să ascultăm cu râvnă cele spuse! Am trăit cu trupul, să trăim şi cu duhul! Am trăit în plăceri, să trăim şi în fapte de virtute! Am trăit în trândăvie, să trăim şi în pocăinţă! „Pentru ce te trufeşti, tină și cenuşă?” (Sirah X, 9)
Sfântul Ioan Gură de Aur

Extras din „Din ospățul Stăpânului”, Ed. Adonai 1995, pag. 90-93

Roagă-te zilnic!  Rugăciunea este de mare ajutor pentru o viață tihnită. Nu uita că în zilele de post rugăciunile sunt mult mai puternice. Vă puteți ruga atât pentru voi dar și pentru cei din familie și prieteni.
Nu uita că cel mai potrivit ar fi să discuți și cu duhovnicul tău și să îi ceri sfatul ca să îți călăuzească pașii în depășirea acestor momente grele.

Doamne ajută!

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții
Articole

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile
Articole

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă
Articole

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl
Articole

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
Te rogi mereu, dar Dumnezeu nu te ascultă? Alţii fac numai rău şi le merge mereu bine, iar tu eşti mereu strâmtorat?

Te rogi mereu, dar Dumnezeu nu te ascultă? Alţii fac numai rău şi le merge mereu bine, iar tu eşti mereu strâmtorat?

Discussion about this post

Iată cum arată acum maestrul Florin Piersic – Ce s-a întâmplat când s-a întâlnit cu Ștefan Bănică Jr
Articole

Iată cum arată acum maestrul Florin Piersic – Ce s-a întâmplat când s-a întâlnit cu Ștefan Bănică Jr

o rugaciune puternica
Articole

RUGĂCIUNEA care ne scapă de stres și de coșmaruri! DUMNEZEU te va ajuta să scapi de toate aceste probleme!

Rugăciunile pentru cei adormiți pot scoate un om din iad. Să facem rugăciune pentru răposaţii care nu au plăcut lui Dumnezeu
Articole

Rugăciunile pentru cei adormiți pot scoate un om din iad. Să facem rugăciune pentru răposaţii care nu au plăcut lui Dumnezeu

Iată 10 beneficii pentru sănătate ale grapefruitului – Reduce nivelul colesterolului. aduce un aport important de fibre și…
Articole

Iată 10 beneficii pentru sănătate ale grapefruitului – Reduce nivelul colesterolului. aduce un aport important de fibre și…

Cazul dramatic al unei femei prinse la furat în magazin – Când au ajuns, oamenii legii au luat o decizie șocantă
Articole

Cazul dramatic al unei femei prinse la furat în magazin – Când au ajuns, oamenii legii au luat o decizie șocantă

Vai, inimă, numai tu singură știi durerile mele cele tainice. Rugăciune puternică către Preasfânta Treime!
Articole

Vai, inimă, numai tu singură știi durerile mele cele tainice. Rugăciune puternică către Preasfânta Treime!

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).