Icoana făcătoare – Într-o noapte de decembrie înfrigurată, când toată lumea îl aştepta pe Moş Neculai, în biserica din Boian, ochii Fecioarei Maria cu Pruncul în braţe dintr-o icoană de pe catapeteasmă au început a vărsa lacrimi amare. Ochii Fecioarei au plâns pentru toţi românii din Bucovina, rămaşi fără de ţară, fără de casă, pentru cei cărora le-au degerat mâinile şi picioarele prin Siberia, pentru ciungi, ologi, orfani, pentru cei ucişi în măcelul de la Fântâna Albă sau la Lunca; pentru cei îngropaţi de vii la Frunza, ori din alte sate de români rase de pe faţa pământului pentru totdeauna –
Pentru românii minoritari din nordul Bucovinei, aflaţi acum în componenţa Ucrainei, Biserica Ortodoxă a reprezentat de-a lungul anilor singura speranţă. Altarul a fost singurul loc în care românii aflaţi sub ocupaţie rusească au putut să-şi verse amarul. Din 1940, bisericile românilor din regiunea Cernăuţi au fost dărâmate. Unele au fost transformate în arhive, altora li s-au luat acoperişurile pentru a se construi colhozurile. Preoţii români au fost deportaţi, împuşcaţi, iar cei care au scăpat de prigoa¬na comunistă s-au aciuat pe aiurea.
Icoana făcătoare – Însă, în pofida a tot ceea ce s-a în¬tâm¬plat de-a lungul a 50 de ani, românii de dincolo au rămas cu credinţa lor ne¬stră¬mutată. Din 1989, în regiunea Cernăuţi au început să se înalţe biserici după biserici şi mânăstiri. Oame¬nii, din toată sărăcia lor, au pus mână de la mână şi şi-au zidit biserici în care să se roage, să-şi plângă bucuriile ori neca¬zu¬rile, să aibă unde-şi încreştina copiii şi unde preoţii să poată binecuvânta că¬să¬toriile tinerilor.
În Boian, unul din cele mai mari sate de români din regiu¬nea Cernăuţi, există o mâ-năs¬tire între ale cărei ziduri, în urmă cu patru ani, chiar în ajun de Moş Neculai, cu una din icoanele din catape¬teas¬mă s-a petrecut o minune. Călugării şi stareţul mâ¬năs¬tirii au observat, la vecernie, cum din ochii Fecioa¬rei Maria cu Pruncul în braţe au început să picure lacrimi mari, ca boabele de rouă. Obra¬jii Fecioarei au rămas de-a pururi plânşi. O dâră maronie coboară din ochii blânzi şi trişti ai Fecioarei până înspre colţurile gurii. După ce s-a petrecut această minune, oa¬menii au început să vină pu¬hoi la mânăstire. Lacrimile Fecioarei Maria au vindecat copii
bolnavi, năpăstuiţi de soartă. Copiii schilozi au prins a merge, cei orbi au în¬ceput să vadă. Pentru ca toţi cei nevoiaşi să poată atinge icoana făcătoare de minuni, preoţii au hotărât ca aceasta să fie plimbată din biserică în biserică. Aşa a ajuns icoana făcătoare de minuni în mâ¬năstirea din Bănceni, unde am avut norocul s-o văd şi eu. Aşezată în faţa altarului, pro¬tejată de un geam de sticlă, Fecioara Maria cu Pruncul lă¬crima.
În biserică, îngenuncheate pe la colţuri, cu capetele acoperite şi plecate până la pământ, cu spatele încovoiat de smerenie sau numai Dumnezeu ştie de ce dureri ori necazuri, vreo câteva femei, cu câte un copil de mână, se rugau. Veniseră de departe. N-au vrut să spună câţi kilo¬metri au străbătut până să ajungă să atingă icoana. Ne-au spus cu glas molcom şi chinuit, uşor rusificat, că „numai credinţa în Dumnezeu ne-a purtat paşii până aici. Am venit să vedem minunea, s-o rugăm pe Fecioara Maria să-i aibă în pază şi pe pruncii noştri, că sunt bolnavi, iar doctorii nu le-au găsit leac”.
Fruntea Fecioarei este străjuită de-o coroană de aur, la fel şi cea a Pruncului. De-a latul icoanei sunt înşirate lănţişoare cu cruciuliţe, lăsate de credincioşi. Bro¬şe din aur, cu pietre preţioase, au fost puse de credin¬cioa¬se la icoană, s-o împodobească şi să le poarte noroc. Icoana făcătoare de minuni mai avea să rămână vreo 4-5 zile în mânăstirea din Bănceni, ca apoi să fie dusă într-o altă biserică, astfel încât toată suflarea românească din Bucovina să poată atinge şi vedea minunea: lacrimile Fecioarei Maria cu Pruncul în braţe.
Laura Budai
Discussion about this post