Noutăți
joi, iulie 16, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

Letca Nouă – Locul unde sute de credincioși vin să se roage la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului

Letca Nouă – Locul unde sute de credincioși vin să se roage la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului

În vestul județului Giurgiu, într-o zonă unde s-au păstrat neatinse însemnate suprafețe cu păduri, într-o comună cu doar puțin peste trei mii de locuitori, s-a produs, în urmă cu 12 ani, o minune: din Icoana Maicii Domnului cu Pruncul în Brațe, aflată în biserica din sat, a izvorât mir. În satul Letca Nouă, situat în vecinătatea râurilor Milcovățu și Glavacioc, biserica, monument istoric de interes național, a devenit cunoscută și datorită icoanei făcătoare de minuni, scrie Agerpres.

„Era în luna decembrie a anului 2002 când enoriașii au aflat minune. Zile și seri de-a rândul am stat în biserică și am văzut cum din ochii Maicii Domnului izvorau lacrimi de mir”, povestește o bătrână din comuna Letca Nouă.

După ce din Icoana Maicii Domnului au început să curgă lacrimi de chihlimbar, slujba Sfintei Liturghii se desfășura zilnic. Vestea minunii a răzbătut peste granițele satului, aici începând „să curgă” pelerini din toate colțurile țării.

La vremea aceea, Prea Sfințitul Varsanufie Ploieșteanul, episcop vicar de la Arhiepiscopia Bucureștilor, a venit la Letca Nouă. El a spus că ceea se întâmplă aici „e o minune. Icoana nu plânge pentru că o icoană nu poate plânge, ci din ea izvorăște mir”. Chiar el a dus ștergarul care a fost așezat la icoană.

După sosirea pelerinilor și rugăciunile neîncetate ale acestora la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, au apărut și veștile privind primele vindecări miraculoase; se spune chiar că un copil care nu vorbea, la finalul slujbei, a spus pentru prima dată cuvântul mamă.

Icoana de lemn a Maicii Domnului cu Pruncul în brațe a fost pusă într-un iconostas prin grija oamenilor.

Maica Domnului își arată mila față de orice credincios i-a cerut vreodată ajutorul.

„Icoana are o vechime de aproape o sută de ani. Ea a fost adusă aici din fosta bisericuță de lemn din cimitir, aproape de finalizarea lucrărilor de pictură din biserica de astăzi, lucrări realizate de pictorul Tăttărescu și ucenicii săi. Mulți creștini care au venit cu credință au primit binecuvântare sufletească și trupească; foarte multe familii care s-au rugat au primit prunci și vin mereu acum, pentru a mulțumi”, a declarat, pentru Agerpres, parohul bisericii din Letca Nouă, preotul Nicoale Edmond Popa.

Această bisericuță albă și strălucitoare în soarele sudului a fost născută din bârne între bordeiele care au reprezentat prima așezare a satului. Ea a fost construită de către Mitropolitul Țării Românești, Nifon.

Pictura murală din interior a fost realizată de marele pictor Gheorghe Tăttărescu.

Până la începutul secolului al XVIII—lea, toată întinderea de teren de la Letca Veche la Letca Nouă și până la hotarul pădurii Bulbucata și satul Bălăria forma o singură moșie al cărui proprietar era boierul Iordache Filipescu ce își avea conacul în Letca Veche. În anul 1856, Mitropolitul Țării Românești Nifon, a cumpărat de la baronul Meitany moșia Sinești numind-o Letca Nouă.

În anul 1752, locuitorii zonei și-au ridicat o bisericuță din bârne în cimitirul care există și astăzi. Ea a funcționat nu demult ca biserică de cimitir după zidirea noii biserici a lui Nifon Mitropolitul.

Biserica, denumită și astăzi de locuitori Mănăstirea lui Nifon, a fost clădită aici între anii 1864-1867 pe cheltuiala acestuia. Pictura bisericii a fost executată în ulei în stil neoclasic între anii 1866—1867, de pictorul Gheorghe Tăttărescu. Din acest motiv. biserica a fost declarată monument istoric.

Între anii 1927—1929, biserica a fost complet renovată; ea a fost dotată cu obiecte noi de cult; apoi a fost resfințită de către Prea Sfințitul Episcop Tit Târgovișteanul, vicarul Arhiepiscopiei Bucureștiului. În anul 1952, fiind complet afumată, pictura a fost spălată de pictorii Nicolae Stoica și Gheorghe Vânătorul din București.

Picturile lui Tăttărescu reprezintă un ansamblu pictural în mărime naturală în tehnica secco, în ulei. Deși au stat acoperite o bună perioadă de fumul lumânărilor, sunt încă într-o stare bună de conservare. Din acestea se mai păstrează catapeteasma și icoanele de lângă naos ale Sfântului Dimitrie și ale Sfântului Gheorghe.

În anul 2009, a avut loc o nouă resfințire a bisericii; slujba de târnosire a fost ținută de Preasfințitul Părinte Ambrozie Episcopul Giurgiului.

În prezent, Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului cu Pruncul în Brațe se află așezată în naos pe un tetrapod de lemn sculptat.

Sursa: jurnalspiritual.eu

Warning: Trying to access array offset on false in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții
Articole

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile
Articole

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă
Articole

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl
Articole

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
Psalmul 142, cea mai puternică și ajutătoare rugăciune – Roagă-te cu credință și vezi minunea ce se petrece în viața ta

Psalmul 142, cea mai puternică și ajutătoare rugăciune - Roagă-te cu credință și vezi minunea ce se petrece în viața ta

7 obiceiuri matinale care te îngrașă fără să-ți dai seama – Ține cont de aceste lucruri dacă vrei să slăbești
Articole

7 obiceiuri matinale care te îngrașă fără să-ți dai seama – Ține cont de aceste lucruri dacă vrei să slăbești

Costă maxim 10 lei și toată lumea mănancă! Dar știai că expiră în 10 minute, iar apoi devine o problema pentru sanatate?
Articole

Costă maxim 10 lei și toată lumea mănancă! Dar știai că expiră în 10 minute, iar apoi devine o problema pentru sanatate?

Aprinde zilnic tămâie în casă și nu vei mai avea niciodată probleme!
Articole

Aprinde zilnic TĂMÂIE în casă și nu vei mai avea niciodată PROBLEME! „Tămâie aducem Ție, Hristoase…”

Dacă vrei să trăiești liniștit, ajută când ți se cere asta
Articole

Lidia Fecioru: „Dacă vrei să trăiești liniștit în viața asta, evită să faci bine, dacă nu ai fost rugat”Lidia Fecioru

Horoscopul runelor pentru luna februarie 2023, realizat de Mihai Voropchievici – Zodiile care dau lovitura în toate!
Articole

Horoscopul runelor pentru luna februarie 2023, realizat de Mihai Voropchievici – Zodiile care dau lovitura în toate!

”Banii câștigați prin minciuni, nedreptăți și vicleșug atrag blestemul dumnezeiesc…”
Articole

Banii câștigați prin MINCIUNI, nedreptăți și VICLEȘUG atrag BLESTEMUL Dumnezeiesc…

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).