Deși toți suntem conștienți de acest lucru, nu facem nimic pentru a schimba ceva în toată nebunia asta a vieții. Alergăm să agonisim, să strângem averi, să lăsăm la copii, să trăim în case mari, să îmbrăcăm haine fine, să mâncăm mâncăruri alese, să călătorim în țări îndepărtate…
Asta e omul. Un munte de ambiție iar la final…o mână de pământ…
“Cu fiecare zi murim câte puţin,
dar noi de asta nu avem habar,
ne străduim din ce în ce mai mult
să strângem de-ale gurii în hambar.
Nu mai privim un răsărit de soare
şi nici o frunză legănată-n vânt,
uitând că viaţa aceasta-i trecătoare
şi suntem doar o umbră pe pământ.
Şi trece timpul, aşa, pe nesimţite
cum trece ploaia-n zilele de vară
şi ne trezim, deodată, Doamne,
că-n viaţa noastră ni se face seară.”
