Dacă a văzut Dumnezeu că noi de formă venim la biserică, stăm şi ne uităm la ceas, ne mai uităm pe un mesaj la telefon, apăi ia stai că vă închid Eu “frumos”… Vă pun la citit, vă pun la post, vă pun să vă vină mintea la cap, pentru că zice Sf. Ap. Pavel aşa: Orice necaz, orice strâmtorare, orice durere aţi avea, e spre binele vostru! Al vostru, al cui? Al creştinilor! E rău pentru necredincioşi, pentru că moartea păcătoşilor este cumplită şi îi aşteaptă şi chinul iadului. Și vai şi mai vai de aceia care se ating de Biserica lui Hristos, care este casa lui Dumnezeu, casă de rugăciune, loc sfinţit, sacru, locul unde Dumnezeu Se dă mâncare credincioşilor ca să aibă viaţă veşnică.
Ştiţi din istoria Bisericii cum marii eretici ai lumii acesteia au luat bisericile creştine şi le-au încuiat. Şi marele arhiereu Vasile cel Mare, împreună cu poporul, numai ce au strigat Doamne, miluieşte!, şi au căzut încuietorile şi a intrat poporul cu arhiereul în biserică. Dar nu asta e important, ci importantă este răbdarea creştinilor în aceste momente. Fiindcă, dacă nu răbdăm, pierdem tot ce am dobândit până acum! Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre. Oare nu mărturisim noi că aşteptăm cetatea noastră din ceruri? Oare nu mărturisim că suntem călatori în trecere prin această lume? Oare nu mărturisim şi credem că a trăi în trup este pagubă şi a muri este câştig, este dobândă? Atunci de ce ne tulburăm?! Pentru ce ne întristăm?! Numai atât, dacă te-ai lipit de această lume, atunci te întrebi ce o să fac şi ce n-o să fac. Cine se lipeşte de lume va fi un trup cu lumea! Cine se lipeşte de Dumnezeu va fi un trup cu Dumnezeu! Şi atunci care e problema, care e necazul creştinilor? Nu trebuie să fie necaz, căci într-o singură situaţie există un necaz pentru creştini: păcatul! Să nu păcătuiţi! Şi atunci, orice ar veni peste noi nu este necaz!
Alt exemplu: ştiţi din vieţile sfinţilor, fraţii noştri mai vechi: Uitaţi-vă cu băgare de seamă la cei de dinaintea noastră, cum şi-au petrecut viaţa, la credinţa lor şi urmaţi-le faptele şi credinţa. Şi veneau să-i căsăpească, iar ei îi primeau la masă, în casă, le spălau picioarele şi le dădeau ceaveau mai bun: Rămâneau uimiţi căsăpitorii, ighemonii, împăraţii păgâni. Pentru că creştinii, numai ei sunt cei care iubesc cu adevărat, care iubesc dreptatea şi urăsc mândria şi nedreptatea, numai ei. În afară de creştini, totul este o minciună.
Discussion about this post