Da, este adevărat! Povestea pe care urmează să ți-o relatez va fi probabil cea mai bună poveste pe care ai auzit-o vreodată și când îți spun asta cu siguranță nu mă înșel!
Este acel tip de poveste care te pune pe gânduri și te face să gândești la alt nivel.
De unde știu asta?
Ei bine… Te las să o citești și aștept părerea ta, la final.
Oul
Ai murit.
Erai în drum spre casă, când ai murit.
A fost un accident. Nimic deosebit sau spectaculos, totuşi, un accident fatal. Ai lăsat in urma ta o soţie şi doi copii. A fost o moarte nedureroasă. Cei din echipa medicală de intervenție, pentru urgenţe au făcut tot posibilul să te salveze, dar în zadar. Trupul tău era atât de rău zdrobit, încât a fost mai bine pentru tine aşa, crede-mă.
Şi atunci a fost momentul în care te-ai întâlnit cu mine.
– Ce… ce s-a întâmplat? ai intrebat. Unde mă aflu?
– Ai murit, ţi-am răspuns direct. N-are rost să ne ascundem unul de celălalt.
– Era un… camion care a derapat…
– Da, am zis eu.
– Am… am murit?
– Da. Dar nu te supăra pentru asta. Toată lumea moare, am spus eu.
Te-ai uitat în jur. Nu era nimic. Doar tu şi cu mine.
– Ce este locul ăsta? ai întrebat. E viaţa de apoi?
– Mai mult sau mai puţin, am zis eu.
– Tu eşti Dumnezeu? ai întrebat.
– Da, am răspuns. Eu sunt Dumnezeu.
– Copiii mei, soția mea, ai zis tu.
– Ce-i cu ei?
– Se vor descurca singuri?
– Asta-mi place să văd, am spus. Tocmai ai murit şi principala ta preocupare e familia ta. Asta înseamnă că eşti un om de bună calitate.
Te-ai uitat la mine fascinat. Pentru tine, nu semănam cu Dumnezeu. Arătam ca un simplu om. Sau chiar ca o femeie. Cu o oarecare umbră de autoritate, poate. Mai degrabă un învăţător de şcoală primară decât Atotputernicul.
– Nu te îngrijora, am spus. O să se descurce. Copiii tăi o să te ţină minte ca fiind perfect în toate privinţele. N-au avut timp să înceapă să te dispreţuiască. Soţia ta o să plângă de suprafață, dar în taină se va simţi uşurată. Ca să fim sinceri, mariajul vostru era pe sfârșite. Dacă asta te consolează cu ceva, se va simţi foarte vinovată că s-a simţit uşurată de plecarea ta.
– Oh, ai zis tu. Şi acum ce se întâmplă? Mă duc în Rai sau în Iad?
– Nici una, nici alta, am spus. Te vei reîncarna.
– Aha! ai spus tu. Adică hinduşii aveau dreptate.
– Toate religiile au dreptate in felul lor, am spus. Hai cu mine.
M-ai urmat in plimbarea noastra prin gol.
– Unde mergem?
– Nu mergem undeva anume, am spus. Doar că e plăcut să ne plimbăm în timp ce stăm de vorbă.
– Atunci, cum stau lucrurile? ai întrebat. Când mă nasc din nou, n-o să mai știu absolut nimic, nu-i așa? Voi fi un bebeluș. Deci toată experiență mea și tot ce-am făcut în viață asta n-o să mai conteze.
– Nu-i așa! am spus. Ai în tine toată cunoașterea și toate experiențele din toate viețile tale trecute. Doar că nu ți le aminteșți în momentul acesta.
M-am oprit și te-am luat pe după umeri.
– Sufletul tău este magnific, imens și mai frumos decât poți tu să-ți imaginezi. O minte omenească poate să cuprindă doar o părticică minusculă din ceea ce sunteți. E ca și cum ai băga degetul într-un pahar cu apă să vezi dacă e caldă sau rece. Introduci o mică parte din tine în vas și, când o scoți, ai câștigat toată experiența pe care aceasta a oferit-o. Ai fost într-un corp omenesc în ultimii 48 de ani, așa că nu te-ai destins și n-ai simțit restul imensei tale conștiințe. Dacă am rămâne destul timp aici, ai începe să-ți amintești totul. Dar n-are rost să faci asta între fiecare dintre vieți.
– De câte ori m-am reîncarnat, deci?
– O, de multe ori. De nenumărate ori. Și în foarte multe vieți diferite, am răspuns. De data asta, vei fi o țărăncuță din China anului 540 DH.
– Stai, cum? Mă trimiți înapoi în timp?
– Păi, cred că da, de fapt. Timpul, după cum știi, există doar în universul tău. În locul din care vin eu, lucrurile stau altfel.
– Locul din care vii? ai întrebat.
– A, sigur că da, ți-am explicat, eu vin de altundeva. Din altă parte. Și mai sunt și alții asemenea mie. Știu că o să vrei să știi cum e acolo, dar, sincer îți spun, n-ai înțelege.
– Oh, ai spus, puțin dezamăgit. Dar, ia stai puțin. Dacă mă reîncarnez în alte locuri din timp, aș fi putut să interacționez cu mine însumi la un moment dat.
– Sigur. Se întâmplă tot timpul. Și pentru că ambele vieți sunt conștiente doar de propria existență, nici nu știi că se întâmplă asta.
– Și ce rost au toate astea?
– Serios? am întrebat. Serios? Mă întrebi care e sensul vieții? Nu e puțin cam banal?
– Păi, e o întrebare rezonabilă, ai insistat.
Te-am privit în ochi.
– Sensul vieții, motivul pentru care am creat tot acest univers, este ca tu să te maturizezi.
– Vrei să spui, omenirea? Vrei ca noi să ne maturizăm?
– Nu, doar tu. Am făcut tot acest Univers pentru tine. Cu fiecare nouă viață crești și te maturizezi, iar intelectul tău se mărește.
– Doar eu? Și toți ceilalți?
– Nu există nimeni altcineva, am spus. În acest Univers, nu suntem decât tu și cu mine.
Te-ai uitat la mine cu o privire goală.
– Dar toți oamenii de pe Pământ…
– Toți sunt tu. Diferite încarnări ale tale.
– Stai nițel. Eu sunt toată lumea?
– Acum începi să-nțelegi, am zis, bătându-te pe spate.
– Eu sunt fiecare ființă umană care a trăit vreodată?
– Sau care va trăi vreodată, da.
– Eu sunt Abraham Lincoln?
– Și ești și John Wilkes Booth, am adăugat.
– Eu sunt Hitler? ai zis, îngrozit.
– Și ești și milioanele de oameni pe care i-a omorât.
– Eu sunt Iisus?
– Și ești toți cei care l-au urmat.
Ai rămas tăcut.
– De fiecare dată când ai făcut rău cuiva, am zis, îți făceai rău ție însuți. Fiecare bine pe care l-ai făcut, ție ți l-ai făcut. Fiecare moment fericit ori trist prin care a trecut vreodată o ființă umană a fost sau urmează să fie trăit și de tine.
Te-ai gândit multă vreme.
– De ce? M-ai întrebat. De ce toate astea?
– Pentru că, într-o bună zi, vei deveni asemeni mie. Pentru că asta ești ca mine. Ești copilul meu.
– Uau, ai zis tu, neîncrezător. Vrei să spui că sunt un zeu?
– Nu. Nu încă. Ești un fetus. Încă mai crești. După ce vei fi trăit toate viețile omenești din toate timpurile, vei fi crescut destul ca să te naști.
– Deci întreg Universul, ai spus tu, nu este altceva decât…
– Un ou, am răspuns. Acum e vremea să treci la noua ta viață.
Și te-am trimis pe drumul tău.
Concluzie
Senzația pe care o resimți în acest moment este una de levitare și pare că întreaga ta credință este dată peste cap. Da, ai ajuns la un nou nivel.
Mi-ar plăcea să ai în apropiere o oglindă acum, pentru a putea să îți vezi chipul.
Da, de acum va fi inevitabil să nu te gândești la această problemă, ori de câte ori vei întâlni pe cineva nou.
Îți vei pune următoarea întrebare: eu sunt mama, tatăl, frații, bunicii și prietenii mei?
Îți vei pune și alte întrebări: toți teroriștii ăia și femeile extrem de frumoase sunt eu?
Este în regulă! Pune-ți întrebări!
Poți începe să vezi Universul prin prisma acestei pilde.
Deci, în concluzie, te-a schimbat sau nu această pildă? Mai ești același ca cel care a început să citească articolul acesta?
Discussion about this post