Noutăți
sâmbătă, august 29, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

Rostește cea mai puternică rugăciune a zilei de miercuri – Vei avea parte de spor în toate

Rostește cea mai puternică rugăciune a zilei de miercuri – Vei avea parte de spor în toate

Rugăciunile au un rol important în viața oamenilor, ele mijlocind între muritori și divinitate. Rugăciunea înseamnă dragoste, smerenie și curățire sufletească, de aceea cei împovărați de nevoi simt nevoia să rostească o rugăciune în care să-și pună toată ființa, tot sufletul și nădejdea.

Cea mai importantă rugăciune de miercuri. Rostește-o acum!

„Doamne Atotputernice și Atotindurate! Îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Sfântă Fecioară în peșteră și ai fost vândut cu treizeci de arginți de ucenicul cel viclean, că să ne răscumperi pe noi, păcătoșii, de sub puterea diavolului. Pentru această, Te rog, îndură-Te de mine, păcătosul!

Primește, Doamne, această mică a mea rugăciune, și umilită a mea voința, că mă întristez pentru că Te-am întristat, și mă amărăsc pentru că Te-am supărat fără de număr. La Ține, Prea Bunule Mântuitor, am toată speranța, și cred că Tu, care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndură și de mine acum, că să mă mântuiești de chinurile cele de veci, și să mă invrednicesti Împărăției Tale.

Nu Te depărta de la mine Doamne, și ajută-mi, că în toate să fac voia Ta, și să nu Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele păcătoase, nici să Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioși în timpul Sfintelor Tale Pătimi, ci că femeia cea păcătoasă să-Ți spăl picioarele, cu lacrimile ochilor mei, pentru că să mă învrednicesc a auzi și eu din Gură Ta cea dulce:

Iertate să-ți fie păcatele.”

Sursa: lumeacredintei.net

Warning: Trying to access array offset on false in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții
Articole

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile
Articole

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă
Articole

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl
Articole

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
Marii trădători ai zodiacului – Mihai Voropchievici arată cum înșală fiecare zodie – Cine o face fără pic de rușine

Marii trădători ai zodiacului - Mihai Voropchievici arată cum înșală fiecare zodie - Cine o face fără pic de rușine

Calendar ortodox 16 ianuarie – Iată ce sfânt este cinstit în această zi – Zi sfântă în calendarul creștin ortodox
Articole

Calendar ortodox 16 ianuarie – Iată ce sfânt este cinstit în această zi – Zi sfântă în calendarul creștin ortodox

Astrologul Mihai Voropchievici – Sfaturi despre ce lucruri nu trebuie să dai niciodată cu împrumut
Articole

Astrologul Mihai Voropchievici – Sfaturi despre ce lucruri nu trebuie să dai niciodată cu împrumut

MACERAT de SCORȚIȘOARĂ pentru scăderea GLICEMIEI și tratarea INFECȚIILOR
Articole

MACERAT de SCORȚIȘOARĂ pentru scăderea GLICEMIEI și tratarea INFECȚIILOR

Țuica, consumată în cantități mici, face minuni pentru sănătate! Iat rețeta tradițională de țuică fiartă
Articole

Țuica, consumată în cantități mici, face minuni pentru sănătate! Iat rețeta tradițională de țuică fiartă

Reputatul neurochirurg Vlad Ciurea – Cele 10 porunci pentru o viață frumoasă și un creier sănătos
Articole

Reputatul neurochirurg Vlad Ciurea – Cele 10 porunci pentru o viață frumoasă și un creier sănătos

Când eşti descurajat şi trist, spune rugăciunea de aici din toată inima ta!
Articole

Când eşti descurajat şi trist, spune rugăciunea de aici din toată inima ta!

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).

imunify-bot-check