Noutăți
vineri, aprilie 10, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

Rugăciune către Maica Domnului la vreme de cumpănă, încercări și necazuri

Rugăciune către Maica Domnului la vreme de cumpănă, încercări și necazuri

În situații dificile, în momente de cumpănă, simțim nevoia să ne întoarcem privirea către cer și să ne rugăm. Iar cel mai mare sprijin la nevoie vine de la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Pururea Fecioara Maria. Această rugăciune puternică, rostită la vremuri grele, face minuni.
Potrivit tradiției, această rugăciune trebuie rostită de 5 ori pe zi, vreme de 10 zile, fie începând de la Praznicul Adormirii Maicii Domnului, fie de la data nașterii Sfintei Fecioare Maria, pe 8 septembrie.

Rugăciune puternică pentru împlinirea dorințelor

O, Tu, Preasfântă stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoare,
Către tine se îndreaptă gândul meu, inima mea și toate simțămintele mele. Și te rog, cu lacrimi, să-mi spui, Măicuță sfântă, cât mai am de îndurat această durere? Până când vrăjmași nevazuți ai neamului vor da lovituri atât de puternice? Până când ne vor fi pângărite și necinstite trupurile, sufletele și viețile?
Ridică-te, Stăpâna noastră, și zdrobește-ne vrăjmașii, ai noștri și ai Fiului Tău, Iisus Hristos, îngrozește-i prin nebiruita-ți sfințenie și îndreaptă-ne pe noi pe cărările mântuirii, ca să-L preamărim pe Dumnezeu.

Roagă-te, Sfântă Fecioară, pentru sfânta biserică, pentru propavăduirea Evangheliei, pentru poporul acesta, pentru rudele mele, pentru văduve, orfani, bogați, săraci, necăjiți, bolnavi, pentru cei prigoniți pentru credință, pentru salvarea celor rătăciți, pentru răposați. Ajută-ne să ne pocăim, să renunțăm la păcate, vicii și necredință. Ajută-ne să nu fim insensibili la chemarea divină a Fiului Tău, care a venit pe pământ să sufere chinuri barbare pentru noi, oile păcătoase.
Roagă-te, Maică Sfântă, pentru nevoile și necazurile mele (acum se rostește dorința). Ție mă voi supune și al tău glas îl voi asculta, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin!

Altă rugăciune către Maica Domnului:

Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său. Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările. Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură. Luminează-mă cu lumina Fiului tău. Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea. Iată-mă, rece ca piatra.

Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea. Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică şi Fecioară. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău. Tristeţea m-a cuprins. Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare, nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică. O, nădejde şi apărarea tututror credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea!

Preasfântă Maică a lui Hristos, Preacurată, Preabinecuvântată Maică a lui Dumnezeu, vezi cum satana mă izbeşte precum valurile mării lovesc corăbiile! El mă urmăreşte ziua şi mă tulbură noaptea. Nu am pace – sufletul meu se pleacă, duhul meu se cutremură. Grăbeşte, Preaslăvită Maică şi mă ajută! Roagă-L pe dulcele Domn Iisus Hristos să aibă milă de mine şi să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârşit. O, Preasfântă Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, bunătatea ta cea plină de iubire este nesfârşită şi este cel mai mare vrăjmaş al puterilor iadului. Chiar atunci când cel mai mare păcătos cade în străfundurile iadului, împins de forțe diabolice, dacă acesta strigă către tine, tu eşti gata să-l eliberezi din legăturile iadului. Slobozeşte-mă şi pe mine! Priveşte cum satana vrea să mă facă să mă împiedic şi să-mi zdrobească credinţa, dar eu îmi pun toată nădejdea în Domnul. Slavă ţie, ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii! Amin.

Warning: Trying to access array offset on value of type bool in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții
Articole

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile
Articole

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă
Articole

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl
Articole

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
Rugăciune către Sfântul Ioan Rusul, care se rostește la vreme de boală, supărare sau mare necaz

Rugăciune către Sfântul Ioan Rusul, care se rostește la vreme de boală, supărare sau mare necaz

Discussion about this post

Povestea dureroasă din spatele acestei fotografii – A fost realizată la o nuntă de țigani din România
Articole

Povestea dureroasă din spatele acestei fotografii – A fost realizată la o nuntă de țigani din România

Trucuri și secrete de la gospodine iscusite – Cei mai pufoși și cei mai delicioși cozonaci de casă
Articole

Trucuri și secrete de la gospodine iscusite – Cei mai pufoși și cei mai delicioși cozonaci de casă

Canonul de rugăciune către îngerul păzitor al omului, cel ce MEREU șade de-a dreapta omului
Articole

Canonul de rugăciune către îngerul păzitor al omului, cel ce MEREU șade de-a dreapta omului

cum scapi de deochi
Articole

Ce este DEOCHIUL și cum scăpăm de el! Fugi ochi de deochi…

Incearca si tu
Articole

Supă de roșii cu GĂLUȘTE. Uite cum se prepară găluștele moi și pufoase

Rugăciunea pentru primirea Harului lui Dumnezeu – Roagă-te sincer și în singurătate
Articole

Rugăciunea pentru primirea Harului lui Dumnezeu – Roagă-te sincer și în singurătate

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).