Noutăți
miercuri, octombrie 14, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

Rugăciune către Sfântul ANTON pentru obţinerea unui loc de muncă și ieșirea din GREUTĂȚI

Rugăciune către Sfântul ANTON pentru obţinerea unui loc de muncă și ieșirea din GREUTĂȚI

Sfinte Antoane, tu ai primit de la Dumnezeu darul de a-i ajuta pe cei nevoiaşi şi săraci, ajută-mă să-mi procur pâinea cea de toate zilele. Iată în ce greutăţi mă aflu eu şi familia mea. Nu ştiu ce să fac şi încotro să mă îndrept. Faptele tale minunate au aruncat o rază de speranţă şi în sufletul meu şi mă îndeamnă să alerg la mijlocirea ta.

Ştiu că Dumnezeu, care orânduieşte toate, cunoaşte starea mea, dar nu sunt vrednic să apar în faţa lui. De aceea cer sprijinul tău. Vin cu toată încrederea la tine, Sfinte Antoane! Ai milă de mine (şi de familia mea). Luminează mintea şi mişcă inima celor mai mari ca să ia o hotărâre bună în situaţia mea: fă-i să înţeleagă greutăţile în care mă zbat eu (şi familia mea).

Locul de muncă potrivit înseamnă pentru mine câştigarea celor necesare existenţei mele (şi a familiei). De aceea te rog ajută-mă să găsesc un serviciu potrivit, ca să trăiesc cinstit din munca mea. Nădăjduiesc că mă vei ajuta. Voi stărui în această rugăciune până când ea se va împlini.

Amin 

Warning: Trying to access array offset on false in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții
Articole

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile
Articole

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă
Articole

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl
Articole

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
Roagă-te la vremuri grele, de încercare, ca Domnul să te ajute și să te întărească în fața necazurilor

Roagă-te la timpuri grele, de încercare, ca Domnul să te ajute. Dumnezeu pe toate le poate

Discussion about this post

Michael Douglas si-a schimbat look-ul la 67 de ani – Cum arată acum
Articole

Michael Douglas si-a schimbat look-ul la 67 de ani – Cum arată acum

Citiți rugăciunea Sfântului Duh 9 duminici la rând și vă veți schimba viața!
Articole

Citiți rugăciunea SFÂNTULUI DUH 9 duminici la rând și vă veți schimba viața! Tot NECAZUL va dispărea

Rețetă de post – Rețetă excepțională, fără lapte și ouă – Chec de post cu vanilie și ciocolată
Articole

Rețetă de post – Rețetă excepțională, fără lapte și ouă – Chec de post cu vanilie și ciocolată

Sucul din sfeclă roșie benefic pentru detoxifierea ficatului. BENEFICII imense pentru sănătate
Articole

Sucul din sfeclă roșie benefic pentru detoxifierea ficatului. BENEFICII imense pentru sănătate

Rugăciunea care te scapă de orice rău din viața ta. Doamne, ajuta-ma sa-mi recapat sanatatea, linistea
Articole

Rugăciunea care te scapă de orice rău din viața ta. Doamne, ajuta-ma sa-mi recapat sanatatea, linistea

Ritualul cu Rugăciunea de duminică ce îndeplinește orice dorință
Articole

Ritualul cu Rugăciunea de DUMINICĂ ce îndeplinește orice dorință. Te rog, îndură-Te de mine, Doamne

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).

imunify-bot-check