Sfinte Proorocule Ioane, cel ce în Iordan ai botezat pe Adâncul milostivirii şi văzând repejunile râului, valuri de înfricoşare au început să se înalţe în inima ta, alungă viforul patimilor din sufletul meu şi dăruieşte inimii mele corabia gândului rugăciunii, ca să plutesc deasupra ispitelor acestei vieţi. Mintea mea cea înnourată de gânduri rele o trage cu legătura cugetării smerite spre lumina rugăciunii Soarelui Hristos. Pustia o ai împodobit cu cântări de laude şi cu paşii minţii ai călătorit în grădina Raiului, prin ascultarea ta ridicându-te deasupra lui Adam, cel ce a căzut din frumuseţea cerească prin sfatul cel viclean al şarpelui. Pe mine, cel ce alerg pe cărările neascultării de poruncile dumnezeieşti mă învaţă calea smereniei prin pilda vieţuirii tale în afara deşertăciunilor lumii.
Capul ţi-ai plecat sub sabie, ca să vesteşti celor din iad pe Cel Ce avea să fie Capul Bisericii şi Răscumpărătorul tuturor din stricăciune cu preascumpul Său Sânge. Pe mine, cel ce m-am făcut cap a toată răutatea, mă îndreptează pe căile pocăinţei. Trimite norii rugăciunii tale înaintea Soarelui dreptăţii, ca sufletul meu cel istovit de arşiţa ispitelor să-l răcorească ca Un Bun cu ploaia milostivirii Sale. Pe îngeri ai minunat cu vieţuirea ta nematerialnică şi cetele demonilor le-ai doborât cu săgeţile cugetării tale smerite. Mintea mea cea pururea rănită de gândurile cele rele o tămăduieşte vărsând peste ea roua rugăciunii tale. Inima mea cea întunecată de patimi o luminează cu raza credinţei şi o împodobeşte cu florile laudelor tale, ca să aducă Stăpânului Care l-a sădit pe Adam din nou în grădina Raiului mireasma rugăciunii curate. Astupatu-s-au urechile inimii mele, ca să nu mai aud chemarea dumnezeiască şi în adâncul noroiului patimilor m-am coborât.
Eu, cel cinstit cu darul libertăţii de Cel Ce m-a zidit spre asemănarea Sa, m-am făcut rob patimilor, cărora dobitoceşte am slujit, neavând în inima mea gândul fricii de Dumnezeu. Nerăbdarea mi se pare un mărgăritar aproape de negăsit pentru mine şi cu frunzele cuvintelor mincinoase am acoperit păcatele mele. Deci, tu, Sfinte Ioane, cel ce ai arătat lumii pe Pomul vieţii Care S-a dat spre Hrană lumii şi a vindecat pe Adam cel ce s-a otrăvit gustând din pom, arată şi pustia inimii mele roditoare de pomii gândurilor înţelepciunii.
Ca o privighetoare a rugăciunii ai îndulcit auzul pustiei cu neîncetata slăvire a frumuseţii Celui Nevăzut şi pe scara smereniei te-ai înălţat la Cel Neajuns de minte. Pe mine, cel ce pururea mă cufund în marea deşertăciunilor lumeşti şi mă lenevesc a mă ruga, întinde-mi mână de ajutor şi cu ploaia gândurilor umilinţei curăţeşte inima mea, zugrăvind apoi întru ea tainele cele dumnezeieşti ascunse în vistieria minţilor îngereşti.
Cu securea pocăinţei taie din ţarina inimii mele pomi cei înalţi ai patimilor şi sădeşte în locul lor virtuţile cele dumnezeieşti. Focul ispitelor îl stinge cu puterea rugăciunii tale şi la judecată nu întârzia a mijloci iertare celor ce te cinstesc cu dreaptă credinţă. Fiind prieten al Mirelui Celui Tainic al inimilor, cu şoapte prieteneşti pleacă spre milă pe Izvorul milostivirii, ca să treacă cu vederea păcatele noastre şi să rânduiască şi nevrednicia noastră în cămările cele cereşti, străbătute pururea de paşii îngereşti şi de tămâia rugăciunii neîncetate. Întăreşte pe noi, ca fără de cârtire să purtăm povara necazurilor vieţii şi glasul pocăinţei fă să răsune şi în inimile noastre ofilite de păcat, ca tăind toţi spinii patimilor să începem a vieţui dumnezeieşte.
Cu legătura cea tare a rugăciunii tale întăreşte lumea şi sub acoperământul rugăciunii tale roagă-L pe Mântuitorul nostru să ne rânduiască vreme de pocăinţă, ca intrând întru cămara milostivirii Sale să-i aducem împreună cu cetele tuturor Sfinţilor slavă şi mulţumire, iar către tine să strigăm aşa: Bucură-te, rai înfrumuseţat al darurilor Mântuitorului, pecetea nestricată a pocăinţei, de întărire lumii, izvorul gândurilor umilinţei, făclia pustiei inimilor noastre. Întru lumina rugăciunii tale, învredniceşte-ne a aduce slavă Treimii Celei mai presus de minte, Tatălui Celui iubitor de oameni, Fiului Său, Ce ne-a mântuit pe noi din păcat şi Duhului Celui călăuzitor la limanul pocăinţei, adică Minţii Celei mai înainte de minte, Care izvorăşte gândurile înţelepciunii cu care luminează minţile îngereşti şi întunericul minţii noastre.
Amin.
Discussion about this post