Noutăți
joi, mai 28, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

Rugăciune împotriva războaielor – Rugăciune pentru pace în lume

Rugăciune împotriva războaielor – Rugăciune pentru pace în lume

„Pentru pace în toată lumea și pentru bunăstarea Sfintelor ale Lui Dumnezeu biserici, să ne rugăm. Să fie pace și liniște-n ceruri, să fie pace în adâncuri și pe pământ, să fie pace și dragoste între noi, oamenii! Doamne, Dumnezeul nostru, în fiecare zi ne tulbură crime și războaie. Suntem martorii unor acte violente de neimaginat și a cruzimii duse la extrem. Sufletele noastre sângerează și ne abat de la celea cea dreaptă.

Avem nevoie de pace și de liniște ca să Te putem urma. Dar ochii noștri se îndreaptă spre Tine și sufletele noastre te caută în întunericul nopții. Îndrăznim să sperăm acolo unde nu e nicio speranță, căci suntem ai Tăi și știm că dragostea Ta e mai mare decât moartea. Doamne, dăruiește-mi să primesc cu liniște sufletească tot ce-mi va aduce ziua de azi! Învrednicește-mă să mă dau întru totul Ție, povățuiește-mă și în toate mă sprijinește!

Oricare vor fi veștile pe care le voi primi, învață-mă să le primesc cu sufletul liniștit și întărit în credința că peste toate este Sfânta voia Ta! În toate faptele și cuvintele mele Tu călăuzește-mi gândurile și simțirile! Doamne, dă-mi putere să port osteneala zilei de astăzi și toate întâmplările din vremea ei și ajut-mă să găsesc și să dăruiesc pace în jurul meu!

La Tine venim, Doamne, și Ție ne rugăm să aduci mângâiere unei lumi în ruine, să vindeci rănile trupurilor frânte și să alini suferința sufletelor zdrobite. Șterge lacrimile de durere și adu lacrimile iertării în ochii prea seci ca să plângă. Dă putere celor persecutați să-i ierte pe cei care-o persecută și arătă-le acestora din urmă calea iubirii,, înc are nu e nici teamă, nici judecată, nici teroare.

Arată-ne câtă pace sălășluiește în Tine și ajută-ne să oglindim iubirea Ta în toate gândurile, cuvintele și faptele noastre. Dă-ne puterea să nu răsplătim răul cu rău, nici ura cu ură, ci să-i iubim pe dușmanii noștri și să căutăm frumusețea ascunsă în orice ființă umană.

Ajută-ne să depășim barierele ce ne despart și să înțelegem că suntem toți copiii Tăi. Fă să ne iubim unul pe altul în credință și adevăr cu o iubire trainică și răscumpărătoare. Dă-ne nouă pace și lumină! Amin.”

Warning: Trying to access array offset on false in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții
Articole

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile
Articole

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă
Articole

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl
Articole

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
Sfânta Cruce – Când, cum și de ce ne însemnăm cu ea

Sfânta Cruce – Când, cum și de ce ne însemnăm cu ea

Apa de sfeclă un elixir pentru toate bolile de plămâni. Recomandată pentru toate bolile de plămâni
Articole

Apa de sfeclă un elixir pentru toate bolile de plămâni. Recomandată pentru toate bolile de plămâni

Dieta vegetariană este cea mai eficientă și cea mai rapidă – Dai jos între 4 și 7 kg în primele 7 zile
Articole

Dieta vegetariană este cea mai eficientă și cea mai rapidă – Dai jos între 4 și 7 kg în primele 7 zile

Rugăciune către Dumnezeu pentru iertarea păcatelor. Îndură-te, Doamne, de mine păcătosul
Articole

Rugăciune către Dumnezeu pentru iertarea păcatelor. Îndură-te, Doamne, de mine păcătosul

Iată o pildă plină de înțelepciune – Supărarea ne omoară încet, încet, din interior…
Articole

Iată o pildă plină de înțelepciune – Supărarea ne omoară încet, încet, din interior…

Cine sunt părinții lui Klaus Iohannis și ce ocupație au avut – Președintele României a fost mereu discret cu familia lui
Articole

Cine sunt părinții lui Klaus Iohannis și ce ocupație au avut – Președintele României a fost mereu discret cu familia lui

O prăjitură delicioasă
Articole

Rețetă de la bunica, o bunătate rar întâlnită – Cremă fiartă cu smântână și nuci

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).