Credința, și mai ales rugăciunea neîncetată, sunt mare mijloc spre mântuire. Pildă ne servește Sfântul Proroc Moise:
Mergând în rândurile cetelor lui Israel, se ruga în tăcere cu inima, și Domnul i-a zis lui Moise: „Moise, Moise, ce strigi către Mine?” Iar când Moise și-a ridicat mâinile la rugăciune, atunci l-a biruit pe Amalec.
Rugăciunea este nebiruită biruință! Sfântul Proroc Daniel spune: „mai bine să mor decât să las rugăciunea, fie și pentru o clipită.” Prin rugăciune, prorocul Daniel a astupat gurile leilor, iar cei trei tineri au stins cuptorul cel de foc.
(Sfântul Serafim de Sarov, Rânduieli de viață creștină, Editura Sophia, București, 2007, p. 14)
Lupta Cuviosului Ioil Monahul cu vrăjmașul
„Mai rabdă, ticălosule, dacă vrei să mi te faci călugăr, că nu este acum vremea mâncării, ci a rugăciunii!” Așa se ocăra pe sine însuși bătrânul, atunci când vrăjmașul îl ispitea să mănânce înainte de vreme, pentru că cea mai aleasă nevoință a părintelui Ioil era rugăciunea întărită prin post. Toată viața a mâncat o dată pe zi, legume și verdețuri fierte.
Părintele Ioil a fost un călugăr al rugăciunii și al ascultării. Era de loc din comuna Avrig din Sibiu și spre sfârșitul secolului XIX, a venit să slujească lui Hristos în Schitul Peștera Ialomicioarei.
Cea mai aleasă nevoință a părintelui Ioil era rugăciunea întărită prin post și toată viața a mâncat o dată pe zi, legume și verdețuri fierte. Iar dacă vrăjmașul îl ispitea să mănânce înainte de vreme, el se ocăra pe sine însuși, și zicea:
-Mai rabdă, ticălosule, dacă vrei să mi te faci călugăr, cu nu este acum vremea mâncării, ci a rugăciunii!
Ziua făcea ascultare în schit, zicând în taină rugăciunea lui Iisus, iar noaptea priveghea, citind la Psaltire și făcând metanii. Apoi, îndată ce se culca, vrăjmașul îl supăra cu tot felul de năluciri. Uneori îi bătea la ușă, zț=icând:
-Părinte Ioil, ieși afară că te cheamă starețul!
Alteori, intra în chilie în chip de femeie și-i zicea:
-Părinte Ioil, am venit să te văd. Mă cunoști?
Iar bunul nevoitor, înțelegând cursele vicleanului diavol, îl alunga cu această rugăciune:
-Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui…Piei, satano, din chilia mea, lovească-te Sfânta Cruce!
Și așa se izbăvea.
Un timp, bătrânul a fost iconom la Schitul Peștera și era tuturor pildă de bunătate, ascultare și smerenie. Pentru viața lui aleasă, a primit de la Dumnezei darul înainte-vederii. Că vedea pe fiecare de ce patimă era stăpânit. Când se apropia cineva de el, îl sfătuia zicând:
-Frate, lasă-te de păcatul cutare, că am văzut pe diavolul cum te stăpânea!
Astfel, mulți ascultai de sfatul bătrânului și se pocăiau. Așa s-a nevoit părintele Ioil în Schitul Peștera mai bine de 40 de ani, după care s-a mutat la Domnul, fiind găsit în chilie cu Psaltirea lângă el.
