Noutăți
duminică, august 30, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

Rugăciunea celui care nu-și găsește rostul în lumea aceasta

Rugăciunea celui care nu-și găsește rostul în lumea aceasta

Sfinte Părinte Efrem, amărăciunea în care mă aflu mi-a fost călăuză spre tine. Am auzit că vii grabnic în ajutorul celor care nu și-au aflat niciun rost pe pământ și de aceea te rog ia aminte și la mine, chiar dacă n-am niciun bob de credință. Am obosit să tot văd cum voia omului aduce atâtea urâciuni pe pământ și de aceea mi-am zis că, de fapt, Dumnezeu nici nu există.

Cumplit este acest gând, dar mai cumplită este o lume fără Dumnezeu, în care totul alunecă spre moarte și nimicnicie. Este cu neputință ca moartea să fie sfârșitul a toate, pentru că, în adâncul lui, omul nu-și dorește niciodată să moară, ci să fie veșnic.
M-am uimit mult aflând că tu ești viu, chiar dacă ai trăit acum cinci veacuri, însă minunile tale adeveresc că n-ai murit. Dacă tu ai biruit moartea, cu toate că ai fost ucis mișelește, înseamnă că până acum nu încetezi să-ți împlinești menirea pe care ți-a rânduit-o Domnul. Așadar, ai găsit o cale de a afla cu adevărat cine ești și care este rostul tău în lume.

Tocmai de aceea, te rog, grăiește inimii mele și lămurește-mi gândurile și întrebările cele mai tainice. Ajută-mă și pe mine să pricep că fiecare om ‒ asemenea ție și mie ‒ a fost zidit printr-un anume cuvânt al Sfintei Treimi, iar taina care s-a săvârșit la aducerea noastră în ființă este pecetluită cu darurile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu pe fiecare.
Fii și mie prieten și sfătuitor, Sfinte Efrem, înțelepțindu-mă să pot pricepe nu numai că Dumnezeu nu are pe nimeni, niciodată, de pierdut, ci și că poate să deschidă fiecăruia o cale spre El.

Amin.

Warning: Trying to access array offset on false in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții
Articole

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile
Articole

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă
Articole

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl
Articole

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
Rostește Psalmul de mulţumire către Bunul Dumnezeu. PSALMUL 149

Rostește Psalmul de mulţumire către Bunul Dumnezeu. PSALMUL 149

Discussion about this post

scrisoarea unei mame catre fiica ei
Articole

Cea mai frumoasă SCRISOARE a unei MAME către fiica ei! Când picioarele mele vor fi obosite și bătrâne…

Ileana Ciuculete, vie în amintirea celor care au iubit-o – Mama artistei o plânge și azi: „A putrezit toată frumusețea ei!”
Articole

Ileana Ciuculete, vie în amintirea celor care au iubit-o – Mama artistei o plânge și azi: „A putrezit toată frumusețea ei!”

Omului invidios să nu-i spui niciodată bucuria ta
Articole

Omului invidios să NU-i spui niciodată bucuria ta. Părinte, de unde vine invidia?

Este trist, dar adevărat – Femeile bune la suflet nu sunt apreciate cu adevărat
Articole

Este trist, dar adevărat – Femeile bune la suflet nu sunt apreciate cu adevărat. Astăzi, oamenii buni sunt luați de fraieri

Rugăciunea făcătoare de minuni pentru cei bolnavi, către Sfântul EFREM, MARE mucenic al lui HRISTOS!
Articole

Rugăciunea făcătoare de minuni pentru cei bolnavi, către Sfântul EFREM, MARE mucenic al lui HRISTOS!

Rugăciunea către Maica Domnului
Articole

Rostită 10 zile la rând, Rugăciunea către Maica Domnului te scapă de necaz și îndeplinește dorințele!

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).

imunify-bot-check