Noutăți
joi, octombrie 15, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

Rugăciunea de Dimineață a Părintelui Arsenie BOCA – Rostește-o în fiecare zi și-ți va merge bine!

Rugăciunea de Dimineață a Părintelui Arsenie BOCA – Rostește-o în fiecare zi și-ți va merge bine!

Printre numeroasele scrieri și învățături, părintele Arsenie ne-a lăsat și o mulțime de rugăciuni, Rugăciunea de Dimineață fiind cea mai cunoscută dintre ele.
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine știe din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, și astfel, ținând la mine, Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minții, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre și toate împreună au făcut temnița în care Te ținem bolnav, flămând și fără haină, și așa risipim în deșertăciuni zilele noastre, umiliți și dosădiți până la pământ.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniței în care Te ținem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor și fă lumină sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino și Te sălășluiește întru noi, împreună cu Tatăl și cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul și mintea noastră rămân pe jos neputincioase.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârșiți suntem, cât ești de aproape de sufletele noastre și cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viața Ta, lumina și bucuria noastră, slavă Ție. Amin.

Warning: Trying to access array offset on false in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții
Articole

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile
Articole

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă
Articole

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl
Articole

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
Rugăciunea de MARE ajutor a zilei de vineri – Îți aduce pace în suflet și te scapă de necazuri

Rugăciunea de MARE ajutor a zilei de vineri – Îți aduce pace în suflet și te scapă de necazuri

Discussion about this post

Cea mai puternică Rugăciune către Sfântul Arhanghel Mihail – Te ferește de toți vrăjmașii văzuți și nevăzuți
Articole

Cea mai puternică Rugăciune către Sfântul Arhanghel Mihail – Te ferește de toți vrăjmașii văzuți și nevăzuți

Cuvinte despre parinti
Articole

După ce am ajuns la o anumită vârstă, începem să conștientizăm valoarea sfaturilor părintești. Este foarte usor sa ne ranim parintii

Locul sfânt în care se întâmplă minuni – Mănăstirea Dervent
Articole

Locul sfânt în care se întâmplă minuni – Mănăstirea Dervent

Amorțirea mâinilor – un semnal important că trebuie să mergeți la medic. Cinci cauze posibile și când reprezintă o URGENȚĂ
Articole

Amorțirea mâinilor – un semnal important că trebuie să mergeți la medic. Cinci cauze posibile și când reprezintă o URGENȚĂ

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Făcătorul de minuni
Articole

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Făcătorul de minuni

Rețetă – Sucul natural care a ajutat-o pe Viorica de la Clejani să slăbească
Articole

Rețetă – Sucul natural care a ajutat-o pe Viorica de la Clejani să slăbească

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).

imunify-bot-check