Noutăți
joi, iulie 16, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

Rugăciunea de duminică – A ajutat mulți credincioși

Rugăciunea de duminică – A ajutat mulți credincioși

Rugăciunea de mai jos, către Bunul Dumnezeu, este una specială care trebuie rostită de fiecare dintre noi în Sfânta zi de Duminică. Atunci când este rostită din tot sufletul, cu speranță și credință, are efecte benefice.

„Ziua Duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om. Ție deci, iubitorule de oameni, Doamne, mă închin și-Ți mulțumesc foarte pentru Darurile cele mari ce ai făcut și le faci tuturor făpturilor Tale.

Inima mi se bucură și se desfătează când stau și cuget cum că numai Tu însuți ești Dumnezeu Atotsfânt, Atotînțelept, Atotputernic, necuprins, încât nici o bunătate și nici o mărire nu-Ți lipsește. Tu ești Unul Dumnezeu în Trei Fețe: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevărat și Te mărturisesc și Te măresc, Ție mă închin și-Ți servesc pururea, cu toată inima și cu toată puterea.

O, Părinte Sfinte, îndură-Te de noi! O, Binecuvântat Fiu al lui Dumnezeu, mântuiește-ne de iad! O, Duhule Sfânt, dă-mi Darul acoperământului Tău!

Mult îndurate Stăpâne, rogu-Te, să uiți păcatele mele cele multe, după mulțimea îndurărilor Tale. Mulțumesc din toată inima pentru bunătățile ce-mi trimiți în toate zilele, mai vârtos însă pentru răbdarea Ta cea mare, că nu m-ai pedepsit după mulțimea păcatelor mele, ci aștepți căința mea, ca un iertător Atotbun și îndurat.

Doamne Iisuse Hristoase, dă-mi Darul ca să petrec bine și creștinește în această săptămână și să nu mai păcătuiesc Ție, nici onoare Învierii Tale celei de-a treia zi și a venirii Duhului Tău Celui Sfânt asupra Apostolilor.

Îndeosebi mă rog pentru ajutorul Tău, Prea Bunule Stăpâne, ca să mă cunosc pe mine, să mă căiesc de păcatele mele și să mă îndreptez cu mărturisirea; iar în ora morții să fiu aflat pregătit, cuminecat și cu inima curată, și să fiu aflat demn de Împărăția ta cea veșnică. Amin.”

De e cinstim Sfânta Duminică?

Cinstim Sfânta Duminică întrucât este ziua cea dintâi a creației lumii; pentru că este ziua în care a înviat Domnul din morți, biruind moartea, când a deschis Raiul care fusese încuiat din clipa izgonirii primilor oameni din Eden. Cinstim Sfânta duminică pentru că în această zi, adică în Duminica Rusaliilor, S-a pogorât Duhul Sfânt peste Apostoli și prin ei, peste toată lumea. De asemenea, cinstim prima zi a săptămânii căci în această zi se săvârșea de către Apostoli Sfânta Liturghie, numită și frângerea pâinii, când se împărtășeau toți cu trupul și cu Sângele Domnului.

Duminica mai este numită și ziua a opta, adică prima zi după sâmbătă, care este ziua a șaptea. Astfel, Duminica, adică ziua a opta, simbolizează tainic viața veșnică cu Hristos, când toți cei mântuiți vom fi în împărăția Cerurilor, înaintea tronului Preasfintei Treimi. Iată cât de mare este însemnătatea Sfintei Duminici.

Arhimandrit Ioanchie Bălan, Călăuză Ortodoxă în Familie și Societate, p.24

Warning: Trying to access array offset on false in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții
Articole

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile
Articole

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă
Articole

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl
Articole

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
Să o spunem cu toții – Rugăciunea ostașului în timp de război

Să o spunem cu toții – Rugăciunea ostașului în timp de război

Mamelor, dați mai departe: Rugăciunea făcătoare de minuni pe care mamele o rostesc pentru copii
Articole

Mamelor, dați mai departe: Rugăciunea făcătoare de minuni pe care mamele o rostesc pentru copii

Shannen Doherty nu e mamă, deși și-ar fi dorit – Iată motivul tragic
Articole

Shannen Doherty nu e mamă, deși și-ar fi dorit – Iată motivul tragic

Rolul Îngerului păzitor – Trebuie să știm cu toții
Articole

Rolul Îngerului păzitor – Trebuie să știm cu toții

Citește Rugăciunea către Sfântul Spiridon pentru luminarea minții
Articole

Citește Rugăciunea către Sfântul Spiridon pentru luminarea minții. Aduce liniște și grabnic ajutor

De citit – Scrisoarea unui psiholog către femeile care simt că nu mai au putere
Articole

De citit – Scrisoarea unui psiholog către femeile care simt că nu mai au putere

9 simptome care atestă că ai carență de magneziu
Articole

9 SIMPTOME care atestă că ai LIPSĂ de magneziu. CRAMPE musculare, insomnie, ANXIETATE…

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).