Noutăți
joi, iulie 16, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

Rugăciunea de Duminică – Este de mare ajutor pentru sănătate și ferirea de probleme

Rugăciunea de Duminică – Este de mare ajutor pentru sănătate și ferirea de probleme

Trăim vremuri cum nu am mai trăit până acum, trecem prin clipe pe care nu le vom uita niciodată și sperăm că până la urmă, Bunul Dumnezeu ne va ajuta să ieșim cu bine din aceste nenorociri.
La vreme de grele încercări, nu putem face altceva decât să avem grijă de noi și să înălțăm rugăciuni către Dumnezeu. Una dintre cele mai puternice rugăciuni, este cea rostită Duminica.

Sfânta zi de duminică este întotdeauna bună pentru rugăciune, așa că, dragi credincioși, nu uitați să rostiți azi sfânta rigăciune de duminică, de mare ajutor pentru împlinirea dorințelor și iertarea păcatelor!

Iată mai jos și textul rugăciunii!

”Doamne, în sfânta zi de duminicî, ai mila de robii Tai care-Ti sunt credinciosi iar pe cei necredinciosi ajuta-i sa revina pe calea dreapta ; Nu ne certa prea tare atunci cand gresim, nu ne lasa sa cadem in ispite, fereste-ne de faptura rea si cearta duhurile necurate care se pun in calea noastra caci Tu Esti Mare peste tot, Insusi Puterea, Insusi Dreptatea, Insusi Dragostea ;

În Mainele Tale toate stau vazute sau nevazute si noi toti suntem ai Tai de aceea Tie ne rugam sa ne scoti din negazuri si nevoi . Nu avem nevoie de altcineva sa indeplineasca rugaciunile noastre daca nu este trimis de la Tine pentru ca Tu Esti Creatorul si daca Spui SA FIE atunci va FI si daca Spui sa NU FIE atunci nu va Fi.
Si cine va putea sa Ti se impotriveasca ? Mila Ta nu are capatai si Te rugam sa primeste aceste putine cuvinte si sarace in aprecierea masurii indurarii Tale,

Scăpa-mă de vrăjmașii mei, că la Ține alerg, Doamne.

Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de starpeste pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău
Amin !!!”

Si dupa rostire credinciosul poate spune o dorinta atata timp cat ea este dreapta si se spune zilnic pana la implinire)
Dumnezeu sa va binecuvanteze!!!
Amin.”

Warning: Trying to access array offset on false in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții
Articole

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile
Articole

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă
Articole

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl
Articole

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
Sărmăluțe delicioase de post. Rețeta de la Mânăstirea Prislop, cum le prepară Măicuțele, pas cu pas

Sărmăluțe delicioase de post. Rețeta de la Mânăstirea Prislop, cum le prepară Măicuțele, pas cu pas

Discussion about this post

Ia-ți adio de la doctori şi medicamente – Te poți trata cu lămâie, sare si piper. Rezultatele sunt uimitoare
Articole

Ia-ți adio de la doctori şi medicamente – Te poți trata cu lămâie, sare si piper. Rezultatele sunt uimitoare

5 adevăruri despre Zodia Capricorn. ersoanele din această zodie s-au născut să atingă succesul
Articole

5 adevăruri despre Zodia Capricorn. ersoanele din această zodie s-au născut să atingă succesul

Rugăciunea către Sfântul ȘTEFAN pe care orice credincios trebuie s-o rostească. Roagă-te să treci peste momentele grele
Articole

Rugăciunea către Sfântul ȘTEFAN pe care orice credincios trebuie s-o rostească. Roagă-te să treci peste momentele grele

Care sunt cele mai fermecătoare și atragatoare 5 femei din zodiac – Pot cuceri inima oricui
Articole

Care sunt cele mai fermecătoare și atragatoare 5 femei din zodiac – Pot cuceri inima oricui

Are cea mai sclipitoare minte din horoscop – Cum este să trăiești cu cineva din zodia Capricorn – Iată ce obiceiuri are
Articole

Are cea mai sclipitoare minte din horoscop – Cum este să trăiești cu cineva din zodia Capricorn – Iată ce obiceiuri are

Astrologul Mariana Cojocaru spune totul – Iată zodiile care au noroc pe toate planurile în următorii 5 ani
Articole

Astrologul Mariana Cojocaru spune totul – Iată zodiile care au noroc pe toate planurile în următorii 5 ani

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).