Noutăți
joi, iulie 16, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

Rugăciunea de marți rostită de Măicuțele de la Prislop de trei ori la rând

Rugăciunea de marți rostită de Măicuțele de la Prislop de trei ori la rând

Orice creștin are și momente de cumpănă în viață și spune o rugăciune. Rugăciunea de marți este una care te scapă de necazuri, fiind una puternică.

Mărturie stau mai multe opinii de la cei care i-au resimțit efectele. „M-a ajutat enorm!”, „E cu adevărat foarte buna!”, sunt numai câteva dintre testimonialele românilor.

Iata rugaciunea pe care trebuie sa o spui:

„Doamne, Dumnezeul meu, plecat stau înaintea feței Tale celei sfinte, și-mi mărturisesc nevrednicia, neputință și sărăcia mea cea mare.

Pentru această mă rog Ție: O, izvor dulce și noianul îndurării, deschide stavilele cerului și plouă asupra mea bunătățile îndurării Tale, pentru că să pot scoate lacrimi, să plâng, să spăl și să curățesc sufletul meu de întinăciune, cu căința tare și adevărată.

Și că să-mi dai acest dar, Stăpâne, pun mijlocitor pe Înaintemergătorul Ioan, către care zic: O, învățătorule al pocăinței și mărite Proorocule, care ești mai mare decât toți proorocii, precum însuși Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Sfântă Evanghelie,

Tu care ai arătat poporului pe Stăpânul Hristos, tu care L-ai botezat în Iordan și ai văzut cerurile deschizându-se, tu care ai auzit glasul Părintelui ceresc și ai văzut pe Duhul Sfânt că un porumbel pogorându-se peste El.

Rogu-te, ajută-mi cu mijlocirea ta, tu care stai în cer înaintea Domnului veșnic, și fă-L să se îndure de mine, căci ai multă îndrăzneală la iubirea Lui.

Întinde mână aceea cu care L-ai botezat și strică cugetele mele cele rele și mă întărește să-mi petrec viață pe calea cea bună a lui Dumnezeu. Amin.”

Warning: Trying to access array offset on false in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții
Articole

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile
Articole

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă
Articole

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl
Articole

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
Rugăciunea pentru îndeplinirea dorinţelor noastre. Bine de știut. Când e bine să o rosteşti

Rugăciunea pentru îndeplinirea dorinţelor noastre. Bine de știut. Când e bine să o rosteşti

Discussion about this post

6 principii de bază ale femeilor care nu îmbătrânesc – 6 principii simple și eficiente care vă mențin tinerețea
Articole

6 principii de bază ale femeilor care nu îmbătrânesc – 6 principii simple și eficiente care vă mențin tinerețea

Mihai Voropchievici a făcut anunțul – Află care este destinul tău, în funcție de zodie – Destinul zodiilor în Copacul Vieții
Articole

Mihai Voropchievici a făcut anunțul – Află care este destinul tău, în funcție de zodie – Destinul zodiilor în Copacul Vieții

Cel ce spune zilnic rugăciunea aceasta trăiește tot restul zilei în DUHUL ei
Articole

Cel ce spune zilnic rugăciunea aceasta trăiește tot restul zilei în DUHUL ei

Rugăciune de seară pentru iertare
Articole

Rugăciune de seară pentru iertare. Slăbește, lasă, iartă Dumnezeule greșelile noastre

Rețetă de post – Chec pufos și delicios – Se prepară ușor, fără ouă și fără lapte
Articole

Rețetă de post – Chec pufos și delicios – Se prepară ușor, fără ouă și fără lapte

Rugăciune înger păzitor
Articole

Rugăciunea către îngerul păzitor – Îndeplinește dorințele imposibile – „Nu da loc diavolului celui viclean…”

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).