Noutăți
luni, aprilie 13, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

Rugăciunea din Miercurea Mare – Citește-o pentru iertarea păcatelor

Rugăciunea din Miercurea Mare – Citește-o pentru iertarea păcatelor

Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor este ziua în care se face pomenirea femeii ele păcătoase și se amintește de momentul în care Iisus a fost vândut de către Iuda pentru 30 de arginți. Potrivit tradițiilor, credincioșii care țin post negru în Miercurea Mare vor fi feriți de boli și de necazuri pe tot parcursul anului.

„Preaputenrice și iubitul meu Doamne! Îmi aduc aminte că Te-ai născut om din Sfânta Fecioară în peșteră și că Te-ai vândut cu treizeci de arginți de ucenicul Tău cel viclean, pentru ca să ne răscumperi pe noi păcătoșii din mâinile celui rău. Pentru acesta, Te rog să Te milostivesti asupra mea păcătosul și să mă răscumperi pe mine vânzătorul și în toate zilele, ucigașul.

Și aceasta să o faci, te rog, pentru ca să cinstesc Nașterea Ta cea Sfântă și să mă închin Dumnezeirii Tale; Dă-mi Doamne iertare păcatelor mele cele multe și puterea să stau împotriva relelor trupului și ale sufletului meu. Primește această mică a mea rugăciune și smerita mea voință, că mă întristez pentru că Te-am întristat și mă amărăsc, pentru că Te-am mâhnit peste măsură.

Încă mă aduc pe mine Ție, și de voia mea mă dau în mâinile Tale, pentru ca să mă pedepsești precum mi se cade și să mă tămăduiești cu ierburi amare ca un doctor bun precum vei vrea; pentru că altul nu poate să mă vindece, fără numai Tu, Dumnezeul meu și Ziditorul meu.

La Tine, drept aceea, am toată nădejdea mea crezând că, precum ai primit să te vinzi pentru mine, așa îmi vei dărui și acum mila Ta, să mă răscumperi din veșnica muncă și să mă așezi întru Împărăția Ta.

Nu te depărta de la mine, carele sunt mai rău vânzător decât Iuda; nu mă lăsa să am în inima mea cugetele cele deșarte ale păcatului; nu mă slobozi să Te îmbrățișez și să Te sărut cu sărutare vicleană și cu buze spurcate, nici să-Ți zic:

„Bucură-Te, Învățătorule”, cu gura mea cea spurcată, nici să Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele fărădelege, nici să te batjocoresc cu gândurile mele rele, precum făceau vrăjmașii Tăi, pe vremea patimilor Tale; Ci ca femeia cea păcătoasă, să Te spăl, nu cu mir, ci cu lacrimile ochilor mei, pentru ca să mă învrednicesc să aud și eu din gura Ta cea dulce: „Iertate îți sunt păcatele! Amin.”

Articol preluat integral, cu acord express
Sursa: desprerelatii.net

Warning: Trying to access array offset on value of type bool in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții
Articole

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile
Articole

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă
Articole

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl
Articole

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
Pască fără aluat, cu brânză dulce – Se prepară din 7 ouă, 125g unt, 250g zahăr, 400g smântână, 700g brânză de vaci și…

Pască fără aluat, cu brânză dulce – Se prepară din 7 ouă, 125g unt, 250g zahăr, 400g smântână, 700g brânză de vaci și…

Dulceata de papadie recomandata in afectiuni pulmonare, raceli, reumatism, tuberculoza, guta, boli ale aparatului locomotor. Mod de preparare
Articole

Dulceata de papadie recomandata in afectiuni pulmonare, raceli, reumatism, tuberculoza, guta, boli ale aparatului locomotor. Mod de preparare

Rugăciunea zilei de miercuri
Articole

Rostită în fiecare zi de MIERCURI, această rugăciune. Îndepătează toate relele ce vă înconjoară!

Rugaciunea lui Iisus, calea spre dobândirea harului de la Duhul Sfânt. Una dintre cele mai profunde şi mistice rugăciuni
Articole

Rugaciunea lui Iisus, calea spre dobândirea harului de la Duhul Sfânt. Una dintre cele mai profunde şi mistice rugăciuni

Tămâia, Darul Sfânt – Iată cum poate îndepărta tumorile şi cum ne reface sănătatea
Articole

Tămâia, Darul Sfânt – Iată cum poate îndepărta tumorile şi cum ne reface sănătatea

Toate s-au scumpit, numai oamenii s-au ieftinit – Parabolă Cuviosul Paisie Aghioritul
Articole

Toate s-au scumpit, numai oamenii s-au ieftinit – Parabolă Cuviosul Paisie Aghioritul

Când vă simțiți rău, rostiți cu credință și sinceritate această rugăciune. Eu, Doamne Isus, te primesc ca Domnul Dumnezeu si Mantuitor
Articole

Când vă simțiți rău, rostiți cu credință și sinceritate această rugăciune. Eu, Doamne Isus, te primesc ca Domnul Dumnezeu si Mantuitor

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).