Noutăți
vineri, mai 29, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

Rugăciunea pentru 3 Dimineți, îți purifică sufletul și te ajută să-ți îndeplinești dorințele

Rugăciunea pentru 3 Dimineți, îți purifică sufletul și te ajută să-ți îndeplinești dorințele

Ritualul celor 3 dimineți, dacă este urmat cu sufletul curat, este de mare ajutor în orice situație grea. Are o putere deosebită și îndeplinește dorințele, purificând totodată sufletul celor ce îl fac

Pentru a-l îndeplini, nu ai nevoie de mai mult de 3 minute iar efectele nu se vor lăsa așteptate. Se urmează 3 dimineți la rând, având nevoie doar de o lumânare aprinsă.

Nu uitați ca pe perioada ritualului să țineți post!

Rugăciunea de bază ( aceasta se citește în fiecare dimineață)

”Din somn sculându-mă, mulțumescu-Ți Ție, Preasfântă Treime, că pentru multa bunătatea Ta și pentru îndelunga-răbdare a Ta, nu Te-ai mâniat pe mine leneșul și păcătosul, nici nu m-ai pierdut cu fărădelegile mele, ci ai făcut iubire de oameni după obicei.

Și în deznădajduire zăcând eu, m-ai ridicat, ca să slăvesc puterea Ta. Luminează-mi acum ochii gândului, deschide-mi gura că să învăț cuvintele Tale, să înțeleg poruncile Tale, să fac voia Ta, să-Ți cânt în mărturisirea inimii și să laud preasfânt numele Tău: al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Amin.”

Urmează Rugăciunea primei dimineți – Se rostește după rugăciunea de bază!

”Sculându-ne din somn, cădem către Tine, Bunule, și cântare îngerească strigăm Ție, Puternice: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești Dumnezeule; pentru rugăciunile îngerilor Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Amin!”

Rugăciunea celei de-a doua dimineți – Se rostește după rugăciunea de bază!

”Din pat și din somn m-ai ridicat, Doamne; mintea mea o luminează, inima și buzele mele le deschide, ca să Te laud pe Tine, Preasfântă Treime: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești Dumnezeule; pentru rugăciunile tuturor sfinților Tăi, miluiește-ne pe noi.

Și acum și pururea și în vecii vecilor.

Amin.”

Rugăciunea celei de-a treia dimineți – Se rostește după rugăciunea de bază!

”Fără de veste Judecătorul va veni și faptele fiecăruia se vor descoperi, ci cu frică să strigăm în miezul nopții: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești Dumnezeule; pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.Și acum și pururea și în vecii vecilor.

Amin.”

Warning: Trying to access array offset on false in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții
Articole

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile
Articole

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă
Articole

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl
Articole

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
Acestea sunt cele mai inteligente 5 zodii – Nu există niciun dubiu

Acestea sunt cele mai inteligente 5 zodii - Nu există niciun dubiu

Discussion about this post

9 întrebuințări extraordinare ale aspirinei – Simplu, rapid, ieftin și eficient
Articole

9 întrebuințări extraordinare ale aspirinei – Simplu, rapid, ieftin și eficient

protejezi casa de certuri și neînțelegeri
Articole

Cum protejezi casa de CERTURI și neînțelegeri. 33 de monede de CUPRU…

Spune în această seară cea mai puternică rugăciune către Arhanghelul Mihail pentru purificare, protecție și ajutor
Articole

Rostește cea mai puternică rugăciune către Arhanghelul Mihail. Aduce purificare, protecție și ajutor

Rostește această rugăciune puternică – Te ferește de invidie și de dușmănie
Articole

Rostește această rugăciune puternică – Te ferește de invidie și de dușmănie

Anul 2023 va fi exceptional pentru aceste 4 zodii – Iată ce zodii vor experimenta un an 2023 plin de răsturnări de situații
Articole

Anul 2023 va fi exceptional pentru aceste 4 zodii – Iată ce zodii vor experimenta un an 2023 plin de răsturnări de situații

Doamne, te rog să-mi dai putere în zilele în care simt că nu mai pot
Articole

Doamne, TE ROG să-mi dai putere în zilele în care simt că NU MAI POT – Roagă-l pe Dumnezeu și va veni în ajutorul TĂU

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).