Noutăți
joi, iulie 16, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

Rugăciunea pentru împlinirea dorințelor a Părintelui Arsenie Boca – Când trebuie rostită pentru a avea efect maxim

Rugăciunea pentru împlinirea dorințelor a Părintelui Arsenie Boca –  Când trebuie rostită pentru a avea efect maxim

Sfântul părinte rostea pe fiecare zi a săptămânii câte o rugăciune, fiecare având un scop precis.

Rugăciunea rostită de Arsenie Boca pentru împlinirea dorințelor vă ajută să aveți cât mai mult spor în tot ceea ce faceți dar și să vă împliniți dorințele. Pentru ca efectul acesteia să fie maxim, trebuie rostită în fiecare zi de luni!

Iată mai jos și textul!

„Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine știe din ce nimicuri mare vrajbă am să fac și astfel, ținând la mine, să Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată, păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric.

Patimile au pus umbra pe ochii minții, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre și toate împreună au făcut temnița în care Te ținem bolnav, flămând și fără haină, așa risipind în desert zilele noastre, umbriți și osândiți până la pământ.

Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârșiți și cât ești de aproape de sufletele noastre, și cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viața Ta. Lumina și Bucuria noastră, slavă Ție!

Amin!”

Sursa: credinta.net

Warning: Trying to access array offset on false in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții
Articole

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile
Articole

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă
Articole

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl
Articole

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
Cătina cu miere – Recomandată chiar și de medici – Tratează hepatita și ciroza, stimulează sistemul imunitar, ține infecțiile și răcelile la distanță

Cătina cu miere - Recomandată chiar și de medici – Tratează hepatita și ciroza, stimulează sistemul imunitar, ține infecțiile și răcelile la distanță

vitamine benefice pentru organism
Articole

Unele vitamine sunt apă de ploaie, însă altele sunt aur, pentru organism… Iată lista recomandată

Decât să ne RUGĂM în grabă, mai bine nu ne mai Rugăm! Spune-I lui Dumnezeu toate nevoile vieţii tale
Articole

Decât să ne RUGĂM în grabă, mai bine nu ne mai Rugăm! Spune-I lui Dumnezeu toate nevoile vieţii tale

3 remedii care vă eliberează organismul de toxine și boli – Țineți picioarele în acest amestec timp de 20 de minute
Articole

3 remedii care vă eliberează organismul de toxine și boli – Țineți picioarele în acest amestec timp de 20 de minute

Rugăciunea care îndeplineşte dorinţele sincere. O rostim în fiecare zi de joi, 9 Joi la rând
Articole

Rugăciunea care îndeplineşte dorinţele sincere. O rostim în fiecare zi de joi, 9 Joi la rând

Caracterul femeii corespunde cu luna în care s-a născut. Care sunt fetele foarte ambițioase
Articole

Caracterul femeii corespunde cu luna în care s-a născut. Care sunt fetele foarte ambițioase

Sfaturi Parintele Calistrat
Articole

Ori de câte ori ai un NECAZ rostește asta :„Doamne, Tu m-ai lăsat să alunec în necazul acesta, Tu ajută-mă să ies!”

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).