Noutăți
miercuri, octombrie 14, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

Rugăciunea scurtă către Sfântul Gheorghe – Împlinește orice dorință – Viața Sfântului Gheorghe

Rugăciunea scurtă către Sfântul Gheorghe – Împlinește orice dorință – Viața Sfântului Gheorghe

Sfântul Mucenic Gheorghe, unul dintre cei mai importanți sfinți din calendarul ortodox, este cinstit în luna aprilie. Se spune că rugăciunea scurtă către Sfântul Gheorghe poate îndeplini orice dorință pentru cel ce o rostește.

Sfântul Gheorghe s-a născut în Capadocia și părinții lui au fost creștini. A trăit în secolul al IV-lea, în vremea împăratului Dioclețian. Pentru faptul că era foarte priceput în organizarea armatei, câștigând multe victorii în condiții dificile de luptă, ajunge, până la urmă, comandant de oaste. În anul 303, împăratul Dioclețian a început lupta împotriva creștinilor. A dărâmat biserici, le-a ars cărțile sfinte, a interzis adunările și cei care nu se supuneau, erau uciși. Sfântul Gheorghe și-a mărturisit deschis credința în Iisus Hristos, motiv pentru care a fost întemnițat și chinuit.

A fost tras pe roată, a fost îngropat în var cu piatră pe piept, a fost lovit cu sulițe, dar a rezistat la toate torturile și a vrut să renunțe cu nici un chip la credința sa, iar pentru acest fapt a fost decapitat în ziua de 23 aprilie 304.

Însă chiar dacă a fost supus la suferințe inimaginabile, trupul său a rămas nevătămat și cei care au asistat la toate acestea au fost uimiți. Apogeul mirării a fost atins când Sfântul Gheorghe a înviat din morți.

Această minune a învierii celui decedat a convins-o pe soția lui Dioclețian, împărăteasa Alexandra, să treacă la creștinism.

Rugăciune către Sfântul Gheorghe

Se spune că rugăciunea către Sfântul Gheorghe poate îndeplini dorințe pentru ce o rostesc, mai ales în zilele de post. Așadar, dacă îți dorești ceva din toată inima, poți rosti rugăciunea scurtă de mai jos:

„O, luptătorule și biruitorule, mare Gheorghe, în nevoie și în nenorociri grabnic ajutător și cald sprijinitor, iar celor întristați bucurie nespusă, primește de la mine (se spune numele) această rugăminte a smeritului tău rob. Păzește-mă în lumea aceasta și în cea de apoi, de tot necazul și ispita, de boală și nenorocirea.

Ajută-mă pe mine și pe familia mea în (se spune problema). Îți mulțumesc Sfinte Gheorghe și Te cinstesc pe Tine și Te preamăresc în veci.”

Sfântul Gheorghe a fost unul dintre marii credincioși ai omenirii, iar cinstirea lui este motiv de sărbătoare și bucurie.

Warning: Trying to access array offset on false in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții
Articole

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile
Articole

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă
Articole

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl
Articole

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
Rugăciuni puternice pentru sănătate pe care să le rostești zilnic. MARE e puterea Domnului

Rugăciuni puternice pentru sănătate pe care să le rostești zilnic. MARE e puterea Domnului

Discussion about this post

Rugăciunea “Vino, Iisuse!” Rostește-o mereu pentru că este grabnic ajutătoare!
Articole

Rugăciunea “Vino, Iisuse!” Rostește-o mereu pentru că este grabnic ajutătoare!

Cum slăbești sănătos 4 kg în 14 zile – Dieta medicului Mihaela Bilic este ușoară și eficientă
Articole

Cum slăbești sănătos 4 kg în 14 zile – Dieta medicului Mihaela Bilic este ușoară și eficientă

8 nuci pe zi ne pot salva viața – Împiedică îngroşarea arterelor şi previn bolile de inimă
Articole

8 nuci pe zi ne pot salva viața – Împiedică îngroşarea arterelor şi previn bolile de inimă

Olanda – O româncă duce pachete șoferilor de camion blocați în parcări: „Plâng de bucurie”
Articole

Olanda – O româncă duce pachete șoferilor de camion blocați în parcări: „Plâng de bucurie”

Castraveții murați au MULTIPLE beneficii pentru sănătate dar pot fi și un pericol
Articole

Castraveții murați au MULTIPLE beneficii pentru sănătate dar pot fi și un pericol

Cum este sa trăiești cu cineva din zodia Gemeni – Află ce obiceiuri are
Articole

Cum este sa trăiești cu cineva din zodia Gemeni – Află ce obiceiuri are

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).

imunify-bot-check