Părintele Ilie Cleopa este unul dintre cei mai iubiți duhovnici ai României și i-a ajutat mereu pe cei care au avut nevoie de o vorbă bună. Mai mult decât atât, într-o predică din 1968, Părintele ne-a lăsat câteva rugăciuni de mare folos pentru noi toți:
„Care sunt oare rugaciunile cele mai potrivite pentru Sfanta Treime?
Cea dintai rugaciune, cea mai scurta si mai mantuitoare, este aceasta, pe care o auziti mereu in Biserica: „Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh“. Acesta e prima rugaciune catre Sfanta Treime si cea mai scurta si mai dreapta in continutul ei dogmatic, pentru ca prin aceste cuvinte slavim persoanele Sfintei Treimi deopotriva: intai pe Tatal, pricina; al doilea, pe Fiul, Cel nascut mai inainte de toti vecii; al treilea, pe Duhul Sfant, Care de la Tatal purcede, fiind de un scaun si de o fiinta cu Fiul si cu Tatal.

Si care este rugaciunea de cerere cea mai scurta catre Sfanta Treime? Rugaciunea incepatoare: „Prea Sfanta Treime, miluieste-ne pe noi“. Sa o zicem aceasta mereu, acasa si pe drum: „Prea Sfanta Treime, miluieste-ma pe mine, pacatosul (sau pacatoasa)“. Si iarasi: „Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh“. Acestea le poti zice oricand; si facand asa, te rogi Prea Sfintei Treimi cu rugaciune dreapta si preaputernica.

Dar mai este o rugaciune – nu tare lunga si foarte dreapta in continutul ei dogmatic – alcatuita de Sfintii Parinti ai Bisericii din vechime: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi“. Cand zicem „Sfinte Dumnezeule“, ne adresam Tatalui; cand zicem „Sfinte tare“ – Fiului; cand zicem „Sfinte fara de moarte“ – Duhului Sfant. Iar la urma, zicand „Miluieste-ne pe noi“, ne inchinam tuturor persoanelor Sfintei Treimi deopotriva, ca Unui Singur Dumnezeu in Treime. Si de aceea aceasta cantare exprima insusi miezul credintei noastre.

Iubitii mei frati, in incheiere va spun numai: oriunde mergeti pe drum, oriunde stati, ziceti catre Sfanta Treime, cu glas sau in gand: „Nadejdea mea este Tatal, scaparea mea este Fiul, acoperamantul meu este Duhul Sfant. Treime Sfanta, slava Tie!“, si apoi: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi“, iar la urma: „Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh“. Amin.” – (fragmente dintr-o predica rostita in 1968) Lumea credintei, anul II, nr. 1(6)
Ajutorul Părintelui Cleopa:
„Într-o zi a venit la Părintele Cleopa un credincios, plângându-se că i s-a furat calul. Părintele i-a spus să fie liniştit, căci la întoarcerea din călătorie îl va găsi în curte. Cum a ajuns acasă, omul şi-a găsit calul în ogradă şi a dat slavă lui Dumnezeu pentru ajutorul primit.

Odată, o creştină care avea un mare necaz a dat un pomelnic la Părintele Cleopa. După un timp femeia a revenit, spre a-i mulţumi cu lacrimi pentru ajutorul primit. Dar sfinţia sa îi spunea că nu-şi mai aminteşte nimic, însă ea stăruia, amintindu-i împrejurările de atunci. Atunci, părintele a căutat prin buzunare şi a scos o hârtie boţită, întrebând-o dacă nu cumva acesta este pomelnicul ei. Femeia recunoscând pomelnicul, părintele i-a spus: „Vezi, eu am şi uitat de atunci de el. Dar credinţa ta a lucrat şi Domnul te-a izbăvit de necaz”.

Altădată, a venit o femeie împreună cu fiul ei la Părintele Cleopa. Când i-a dat binecuvântare, necunoscând-o mai dinainte, părintele a spus: „Numai mamă să nu fii!”. Iar în predica din seara aceea a vorbit mai mult împotriva desfrânării şi a beţiei, patimi care îl stăpâneau pe fiul acelei mame. Apoi ne-a mărturisit acea creştină că fiul său, după plecarea de la mănăstire, a părăsit cu totul acele patimi, cu rugăciunile Părintelui Cleopa.
A spus odată Părintele Cleopa: „Un adevărat călugăr este bine să se împărtăşească din toate faptele bune câte puţin. Dar mai mult să prisosească smerenia, căci aceasta este poartă a Cerului; iar smerenia din ascultare se naşte. Cununa tuturor faptelor bune rămâne, însă, dragostea. Aceasta duce sufletul de la poarta Cerului înaintea tronului Preasfintei Treimi”.

Într-o zi, când un frate i-a arătat biserica noua care se construia, lăudându-i frumuseţea, părintele i-a spus: „Da, frate. Dar să ştii că este mai greu să faci un călugăr adevărat, decât o catedrală”. Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 760-761