Noutăți
miercuri, aprilie 15, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

Rugăciunile pentru cei adormiți pot scoate un om din iad. Să facem rugăciune pentru răposaţii care nu au plăcut lui Dumnezeu

Rugăciunile pentru cei adormiți pot scoate un om din iad. Să facem rugăciune pentru răposaţii care nu au plăcut lui Dumnezeu

Părinte, cei care au murit de curând au mai multă nevoie de rugăciune?

Atunci când intră cineva în temniţă, nu-i vine mai greu la început? Să facem rugăciune pentru răposaţii care nu au plăcut lui Dumnezeu, pentru ca să facă ceva şi pentru ei. Şi mai ales când ştim că cineva a fost nemilostiv – vreau să spun că părea a fi nemilostiv, pentru că se poate să credem că a fost aşa, dar în realitate să nu fi fost – şi a avut o viată păcătoasă, atunci să facem mai multă rugăciune, Sfinte Liturghii, Patruzeci de Sfinte Liturghii pentru sufletul aceluia şi să dăm milostenie săracilor pentru mântuirea sufletului său, pentru ca, rugându-se săracii „Dumnezeu să-l ierte”, Acela să fie înduplecat şi să-l miluiască. Şi astfel, ceea ce nu a făcut acela, facem noi pentru el. În timp ce un om care a avut bunătate, adică a avut intenţie de a face bine, chiar dacă viața lui nu a fost creştinească, chiar şi cu puțină rugăciune este ajutat foarte mult.

Cunosc multe cazuri care mărturisesc cât de mult sunt ajutaţi cei adormiţi de rugăciunea oamenilor duhovniceşti. Odată a venit cineva la Colibă şi mi-a spus plângând: Părinte, nu am făcut rugăciune pentru un oarecare cunoscut de-al meu care a murit şi de aceea mi-a apărut în somn spunându-mi: «De douăzeci de zile nu am mai primit nici un ajutor de la tine. M-ai uitat şi acum sufăr». Şi într-adevăr, îmi spuse acela, de douăzeci de zile m-am luat cu diferite treburi şi nici pentru mine nu m-am rugat.
***
Rugăciunile pentru cei adormiți pot scoate un om din iad
Sfânta Scriptură spune că prin sfintele rugăciuni, Sfintele Liturghii şi parastase poţi scoate un om din iad. De aceea nu trebuie să deznădăjduim, să socotim înaintea lui Dumnezeu lucru neînţelept că a murit.

O femeie din ţară care nu ştie ce să facă pentru bărbatul ei, care a plecat nepregătit la Domnul, ar vrea să afle dacă mai poate să-l ajute cumva. Să lăsăm toate în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, că nimic nu se face fără Dumnezeu. I-a luat Dumnezeu bărbatul, Dumnezeu să-l ierte. Acuma ea, fiindcă a rămas în urma lui, îl poate ajuta cu sfintele rugăciuni, cu Sfintele Liturghii, cu parastase, ca să-i scoată sufletul din iad, dacă o fi acolo.
Sfânta Scriptură spune că prin sfintele rugăciuni, Sfintele Liturghii şi parastase poţi scoate un om din iad. De aceea, nu trebuie să deznădăjduim, să socotim înaintea lui Dumnezeu lucru neînţelept că a murit. A murit! Slavă Domnului c-a murit, s-a dus acolo unde ne ducem cu toţii. Nu există om să nu moară. El s-a dus acolo astăzi, eu am să mă duc, la sigur, mâine.

Nu există aşa ceva, că „poate eu n-oi muri”. Se poate ca omul să nu moară? Tot moare. De aceea, să lăsăm toate în purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi să-L rugăm ca să ne miluiască şi pe noi, şi pe aceia care s-au dus dincolo nepregătiţi.
Surse: Starețul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos; Sfântul Paisie Aghioritul, Extras din ”Cuvinte duhovniceşti”, Vol. IV.

Warning: Trying to access array offset on value of type bool in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții
Articole

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile
Articole

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă
Articole

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl
Articole

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
Icoana Maicii Domnului “Prodromita” de la Schitul Prodromu, Sfântul Munte Athos. Una dintre icoanele făcătoare de minuni

Icoana Maicii Domnului “Prodromita” de la Schitul Prodromu, Sfântul Munte Athos. Una dintre icoanele făcătoare de minuni

Discussion about this post

Părintele Arsenie Boca, Sfântul Ardealului – Cum poți alunga bolile, vrajba și paguba din casă
Articole

Părintele Arsenie Boca, Sfântul Ardealului – Cum poți alunga bolile, vrajba și paguba din casă

Sute de permise auto urmează să fie suspendate începând din această iarnă – Schimbări în noul Cod Rutier
Articole

Sute de permise auto urmează să fie suspendate începând din această iarnă – Schimbări în noul Cod Rutier

Ce este Fibrilația Atrială și cum o depistăm – Atenție, poate duce la AVC și NU prezintă întotdeauna simptome
Articole

Ce este Fibrilația Atrială și cum o depistăm – Atenție, poate duce la AVC și NU prezintă întotdeauna simptome

de ce nu trebuie sa tipi la copil
Articole

Cum te controlezi să nu mai ȚIPI la copil și cât de periculos este acest obicei. Copilul memorează TOT în subconștient

Mușețelul si rolul lui în cancerul de tiroidă – Află beneficiile miraculoase
Articole

Mușețelul si rolul lui în cancerul de tiroidă – Află beneficiile miraculoase

Motive pentru a consuma semințe de in – Te ajută să slăbești și combat bolile cardiace și vasculare
Articole

Motive pentru a consuma semințe de in – Te ajută să slăbești și combat bolile cardiace și vasculare

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).