Noutăți
luni, aprilie 13, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

Stafidele, inamicul colesterolului rău – Previn depresia, tratează constipația, împiedică retenția de apă și reglează hormonii

Stafidele, inamicul colesterolului rău – Previn depresia, tratează constipația, împiedică retenția de apă și reglează hormonii

Stafidele sunt cele mai populare fructe uscate, folosite atât la pregătirea deserturilor tradiţionale, cât şi la prepararea salatelor sau a mâncărurilor exotice. Acestea se obţin din struguri fără sâmburi, cultivaţi de-a lungul ţărmului Mării Mediterane, în Grecia, Cipru sau Turcia, prin uscare la soare sau în cuptoare speciale.

Nu îngraşă

Stafidele sunt bogate în fructoză, un zahăr natural care poate fi transformat de organism, cu uşurinţă, în energie. S-a constatat că datorită lipsei grăsimilor şi a sării nu îngraşă, aşa cum se credea. Din acest motiv, se numără printre puţinele fructe dulci recomandate în curele de slăbire, bineînţeles consumate în mod limitat.

Previn depresia

Stafidele conferă un important aport de energie, au rolul de a tăia pofta de mâncare şi reduc riscul apariţei bolilor cardiovasculare. Datorită fructozei, o excelentă sursă de energie, consumul regulat de aceste fructe uscate combate oboseala şi previne depresia, fiind un tonic excelent. În acest sens, în special sportivilor, persoanelor în vârstă, tinerilor şi celor care depun un efort deosebit, fizic sau intelectual, li se recomandă cel puţin 50 g de stafide brune pe zi.

Tratează constipaţia

Stafidele nu sunt bogate doar în fructoză şi nu sunt recomandate doar datorită conţinutului mare de fructoză. Fibrele prezente în aceste fructe uscate contribuie la reducerea colesterolului rău, îmbunătăţesc funcţia intestinelor şi previn sau tratează constipaţia.

Problemele cu stomacul „încărcat” pot fi date uitării cu ajutorul unui pumn cu stafide înmuiate într-un pahar cu apă şi lăsate peste noapte la macerat. Dimineaţa, acestea trebuie consumate pe stomacul gol, pentru a grăbi digestia şi pentru a elimina resturile alimentare neabsorbite de intestin.

Împiedică retenţia de lichide

Cantitatea uriaşă de potasiu previne retenţia de lichide, fluidizează sângele şi ajută la reducerea tensiunii arteriale. Stafidele sunt bogate şi în antioxidanţi, denumiţi polifenoli, care au un rol important în prevenirea apariţiei tumorilor maligne prin ajutarea celulelor să-şi păstreze funcţia normală, şi tratează stările febrile.

Magneziul din stafide reduce aciditatea stomacală, iar dacă le consumaţi în loc de desert vă puteţi regla digestia.

Constituie un aport important de fier

Aceste fructe uscate reprezintă o importantă sursă de fier, fiind recomandate în cazul anemiilor uşoare. Femeile însărcinate, cu grave carenţe de acest mineral, riscă să nască un copil cu aceleaşi probleme, care poate fi predispus la anemie. Pentru a preveni lipsa de fier din organism, viitoarele mămici trebuie să adopte o alimentaţie bogată în acest element. Dintre produsele nonanimale, stafidele sunt cele mai indicate în acest sens.

Reglează hormonii

Stafidele conţin şi boron, un mineral important pentru menţinerea oaselor sănătoase, care intervine în reglarea hormonilor şi în metabolismul vitaminei D. Boronul este indicat şi în osteoporoză, întărirea oaselor şi reducerea durerilor osoase, iar vitamina A, care chiar dacă este prezentă într-o cantitate mică, este benefică pentru sănătatea ochilor.

Recomandate femeilor de 50-70 de ani

Specialiştii sunt de părere că dieta pe bază de stafide are şi rolul de a creşte libidoul. În India există chiar un ritual în care cuplurile proaspăt căsătorite consumă la nuntă lapte cu stafide, pentru îmbunătăţirea libidoului.

Dacă aveţi probleme de această natură, trebuie să ştiţi că pot fi rezolvate foarte simplu cu doar o mână cu stafide brune. Pentru început spălaţi-le bine cu apă şi apoi fierbeţi-le în puţin lapte. Consumaţi acest amestec după ce s-a răcit, de trei ori pe zi, până vă redobândiţi vigoarea sexuală.

Potrivit studiilor, consumul zilnic de stafide, însoţit de câteva minute de mers pe jos, reduce considerabil riscul apariţiei bolilor cardiovasculare în cazul femeilor cu vârsta între 50 şi 70 de ani.

Specialiştii au ajuns la concluzia că o cană cu stafide pe zi reduce pofta de mâncare şi nivelul colesterolului rău şi creşte, în schimb, cantitatea de colesterol bun, care previne ateroscleroza.

Reţetă gustoasă şi sănătoasă

Pentru a prepara această reţetă simplă de salată de varză cu stafide, aveţi nevoie

  • o varză roşie,
  • o linguriţă cu vârf cu pudră de scorţişoară,
  • o cană cu stafide aurii,
  • câteva linguri cu ulei,
  • sucul de la o jumătate de lămâie,
  • un păhărel cu vin roşu,
  • sare, piper
  • o linguriţă cu miere.

Primul pas constă în tăierea foarte fină a verzei şi adăugarea unei linguriţe rase cu sare. Amestecaţi bine pentru ca varza să se înmoaie. Apoi adăugaţi câteva linguri cu ulei, sucul de lămâie şi piperul măcinat. Puneţi stafidele, mierea şi scorţişoara în vin şi lăsaţi-le să stea circa 30 de minute în frigider. Turnaţi acest amestec peste salata de varză, acoperiţi cu o folie de plastic şi puneţi totul la rece timp de o oră înainte de a servi.

Pont! Stafidele brune sunt mai indicate decât cele aurii, deoarece conţin mai mulţi nutrienţi, precum vitaminele A şi C, calciu şi potasiu.

Sfat! Acidul oleanolic din stafide distruge bacteriile cauzatoare de carii şi de boli gingivale. Astfel, consumaţi câteva grame pe zi.

Articol preluat integral, cu acord express
Sursa: kilocalorii.ro

Warning: Trying to access array offset on value of type bool in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții
Articole

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile
Articole

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă
Articole

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl
Articole

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
Dacă suferi de boli renale, trebuie să urmezi o dietă specială – 10 alimente pentru Sănătatea Rinichilor și 4 nutrienți pe care trebuie să-i eviți

Dacă suferi de boli renale, trebuie să urmezi o dietă specială – 10 alimente pentru Sănătatea Rinichilor și 4 nutrienți pe care trebuie să-i eviți

Ministrul Marcel Boloș a făcut anunțul – Când începe distribuirea pachetelor a câte 25 de kilograme de alimente pentru români
Articole

Ministrul Marcel Boloș a făcut anunțul – Când începe distribuirea pachetelor a câte 25 de kilograme de alimente pentru români

Când urinezi prea mult? Iată ce boli și afecțiune poate ascunde urinarea frecventă
Articole

Când urinezi prea mult? Iată ce boli și afecțiune poate ascunde urinarea frecventă

Cel mai mare lac helioterm din lume se află în Transilvania
Articole

Cel mai mare lac Helioterm din lume se află în Transilvania. Apa lacului are proprietăți unice, dar NOI o ignorăm

”Banii câștigați prin minciuni, nedreptăți și vicleșug atrag blestemul dumnezeiesc…”
Articole

Banii câștigați prin MINCIUNI, nedreptăți și VICLEȘUG atrag BLESTEMUL Dumnezeiesc…

Respectați cele 10 legi Divine și veți avea liniște și fericire în casă
Articole

Respectați aceste10 legi Divine și veți avea liniște și fericire în casă. Singuri ne facem greutăți

Cele mai bune 7 alimente pentru rinichi, ficat și pancreas – Curăță și detoxifică organele vitale de toxinele acumulate
Articole

Cele mai bune 7 alimente pentru rinichi, ficat și pancreas – Curăță și detoxifică organele vitale de toxinele acumulate

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).