Noutăți
joi, iulie 16, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

Trezeşte-te la miezul nopţii şi Roagă-te: „În miezul nopţii m-am sculat să mă mărturisesc Ţie spre judecăţile dreptăţii Tale”

Trezeşte-te la miezul nopţii şi Roagă-te: „În miezul nopţii m-am sculat să mă mărturisesc Ţie spre judecăţile dreptăţii Tale”

La miezul nopţii trezeşte-te şi laudă pe Domnul Dumnezeul tău. În ceasul acesta a înviat Domnul nostru şi a lăudat pe Tatăl, drept aceea şi nouă ni s-a poruncit a lăuda pe Domnul la această vreme.

După ce te scoli, mai întâi spune stihul acesta: „În miezul nopţii m-am sculat să mă mărturisesc Ţie spre judecăţile dreptăţii Tale” (Ps. 118, 61); după aceea, tăcând puţin, spune psalmul 50 întreg, până la capăt.

Psalmi să citeşti atâţia câţi poţi citi stând în picioare. După fiecare psalm fă rugăciune de taină şi metanie, mărturisind Domnului cu lacrimi păcatele tale şi rugându-L să ţi le lase; iar după fiecare trei psalmi să spui: „Aliluia”.

Dacă sunt cu tine şi alte fecioare, să cânte şi ele, şi una după alta săvârşiţi rugăciunea. Spre dimineaţă să citeşti psalmul: Dumnezeule, Dumnezeul meu, către Tine mânec, însetat-a de Tine sufletul meu (Ps. 62, 1-2), iar în zori: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul (Cântarea celor trei tineri, 34), şi: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, întru oameni bunăvoire! Lâudâmu-Te, bine Te cuvântăm, ne închinăm Ţie… şi celelalte.

Psalmul 50:1. Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta2. Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.4. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.5. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu.6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.7. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.8. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi.9. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.10. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.11. Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.12. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte.14. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.15. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.16. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.17. Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.20. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

Warning: Trying to access array offset on false in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții
Articole

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile
Articole

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă
Articole

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl
Articole

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
Părintele Arsenie Boca: Cum poți alunga bolile, vrajba și paguba din casă

Părintele Arsenie Boca: Așa poți alunga bolile, vrajba și paguba din casă. Din ce cauze se îmbolnăvește trupul

Discussion about this post

Scapa de rau
Articole

Cum să nu mai absorbi energia negativă a altcuiva. Nu puteti MULȚUMI pe toata lumea.

Cum l-a păcălit Sorin Bontea pe Cătălin Scărlătescu să meargă la America Express – „Du-te, mă, că e vrăjeală”
Articole

Cum l-a păcălit Sorin Bontea pe Cătălin Scărlătescu să meargă la America Express – „Du-te, mă, că e vrăjeală”

Rugăciunea din Postul Sfintei Marii
Articole

Rugăciunea din Postul Sfintei Marii ce îndeplinește orice dorință! „O, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu”

20 Lucruri prea puțin știute despre nativii zodiei Capricorn. Mulți se regăsesc…
Articole

20 Lucruri prea puțin știute despre nativii zodiei Capricorn. Mulți se regăsesc…

Cum scapi de Hemoroizi – De ce apar, de câte feluri sunt și 5 lucruri pe care le poți face începând de astăzi
Articole

Cum scapi de Hemoroizi – De ce apar, de câte feluri sunt și 5 lucruri pe care le poți face începând de astăzi

Cea mai bună metodă de marinare a cărnii de miel, pentru a fi fragedă și gustoasă. Rețeta pas cu pas
Articole

Cea mai bună metodă de marinare a cărnii de miel, pentru a fi fragedă și gustoasă. Rețeta pas cu pas

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).