Noutăți
vineri, mai 29, 2026
Noutăți
No Result
View All Result

Această rugăciune s-o rostescă fiecare dintre noi, în Sfânta zi de Duminică! Este foarte puternică

Această rugăciune s-o rostescă fiecare dintre noi, în Sfânta zi de Duminică! Este foarte puternică

Această rugăciune către Bunul Dumnezeu este una specială și trebuie rostită de fiecare dintre noi, în Sfânta zi de Duminică. Are efecte benefice atunci când este spusă din tot sufletul, cu credință și speranță.

Ziua Duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om. Ție deci, iubitorule de oameni, Doamne, mă închin și-Ți mulțumesc foarte pentru Darurile cele mari ce ai făcut și le faci tuturor făpturilor Tale.

Inima mi se bucură și se desfătează când stau și cuget cum că numai Tu Însuți ești Dumnezeu Atotsfint, Atotintelept, Atotputernic, necuprins, încât nici o bunătate și nici o mărire nu-Ți lipsește. Tu ești Unul Dumnezeu în Trei Fețe: Tatăl, Fiul și Duhul Sfînt. Numai pe Ține Te cunosc Dumnezeu adevărat și Te mărturisesc și Te măresc, Ție mă închin și-Ți servesc pururea, cu toată inima și cu toată puterea.
O, Părinte Sfinte, îndură-Te de noi! O, Binecuvântat Fiu al lui Dumnezeu, mântuiește-ne de iad! O, Duhule Sfinte, dă-mi Darul și acoperământul Tău!

Mult îndurate Stăpâne, rogu-Te, să uiți păcatele mele cele multe, după mulțimea îndurărilor Tale. Mulțumesc din toată inimă pentru bunătățile ce-mi trimiți în toate zilele, mai vârtos însă pentru răbdarea Ta cea mare, că nu m-ai pedepsit după mulțimea păcatelor mele, ci aștepți căința mea, că un iertător Atotbun și îndurat.
Doamne Iisuse Hristoase, dă-mi Darul ca să petrec bine și creștinește în această săptămână și să nu mai păcătuiesc Ție, nici cu cugetarea, nici cu cuvântul nici cu fapta întru mărirea și onoarea Învierii Tale celei de-a treia zi și a venirii Duhului Tău Celui Sfânt asupra Apostolilor.
Îndeosebi mă rog pentru ajutorul Tău, Prea Bunule Stăpâne, ca să mă cunosc pe mine, să mă căiesc de păcatele mele și să mă indreptez cu mărturisirea; iar în ora morții să fiu aflat pregătit, cuminecat și cu inima curată, și să fiu aflat demn de Împărăția Ta cea veșnică.
Amin.

Warning: Trying to access array offset on false in /home/kilorete/public_html/tonypoptamas.eu/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe
Articole

Rețetă veche pentru colesterol și tensiune – Nu mai trebuie să dați banii pe medicamente scumpe

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori
Articole

10 simptome ale lipsei de Calciu pe care nu trebuie să le ignori

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții
Articole

Iată ce trebuie să mâncăm pentru a încetini îmbătrânirea – 8 alimente bogate în Hormonul Tinereții

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile
Articole

Dieta cu ouă fierte, meniu pentru 2 săptămâni – Te scapă de 10 kilograme în doar 14 zile

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă
Articole

Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă – Este o zi extrem de importantă

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl
Articole

În acest ceas a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl

Next Post
Rugăciune de mulţumire către Măicuţa Sfânta! Spune-o cu credinţă ZILNIC şi mult ajutor îţi va aduce

Rugăciune de mulţumire către Măicuţa Sfânta! Spune-o cu credinţă ZILNIC şi mult ajutor îţi va aduce

Discussion about this post

Să nu uiți că totul ni se întoarce! Găsește-ți 2 minute de citit pentru o înțelepciune de-o viață
Articole

Să nu uiți că totul NI se întoarce! Omule grăbit, Găsește-ți doar 2 MINUTE pentru a citi

Cauzele și simptomele Herniei de disc + 5 exerciții simple pentru a reduce durerea
Articole

Cauzele și simptomele Herniei de disc + 5 exerciții simple pentru a reduce durerea

Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou la vreme de mâhnire și deznădejde. Redă SPERANȚA sufletului
Articole

Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou la vreme de mâhnire și deznădejde. Redă SPERANȚA sufletului

Suc de cartofi cruzi – Pansament pentru stomac (foarte bun pentru ulcer și gastrită), ameliorează artrita, tratează anemia, artrita, hipertensiunea
Articole

Suc de cartofi cruzi – Pansament pentru stomac (foarte bun pentru ulcer și gastrită), ameliorează artrita, tratează anemia, artrita, hipertensiunea

Rugăciune ce trebuie rostită din toată inima înainte de a te culca
Articole

Rugăciune ce trebuie rostită din toată inima înainte de a te culca. Ce spune Sfântul Diadoh al Foticeii

Nu îți merge bine în viață? Încalci cele 7 legi ale Universului!
Articole

Totul merge prost? Încalci cele 7 legi ale Universului – Legea GOLULUI, a imaginației …

  • Pagină exemplu
  • Politică de confidențialitate

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).