Boboteaza face parte din cele 12 sărbători creștine importante și este menită să reamintească faptele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Isus să pășească în viața publică. De aceea, Biserica mai numește Boboteaza „Arătarea Domnului”, „Dumnezeiasca Arătare” respectiv „Epifania”, cea din urmă denumire provenind din limba greacă și însemnând „arătare, revelare, descoperire”. De fapt, Boboteaza înseamnă înnoirea omului creștin.
Boboteaza (6 ianuarie) și Sfântul Ioan (7 ianuarie) aproape că formează una și aceeași sărbătoare. Ajunul, ziua de 5 ianuarie, este zi de post negru, la fel ca Ajunul Crăciunului și Vinerea Mare dinaintea Paștilor.
În Ajunul Bobotezei, preoții merg la casele credincioșilor pentru a le aduce prin stropirea cu apă sfințită, binecuvântarea Sfintei Treimi.
Preoții și credincioșii consideră că apa de la Bobotează are o putere deosebită, pentru că a fost sfințită printr-o îndoită chemare a Sfântului duh, iar sfințirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului. Apa sfințită la biserică în această zi, și luată de credincioși, nu se strică niciodată. Prin agheasmă se înțelege atât apa sfințită cât și slujba pentru sfințirea acesteia.
Agheasma mare se săvârșește doar de Bobotează, spre deosebire de agheasma mică ce se obține prin sfințirea în biserică a apei, în prima zi a fiecărei luni, dar și în case, la sfeștanie. De asemenea, Agheasma mare se poate bea doar timp de 8 zile, între 6 și 14 ianuarie, altfel este necesară aprobarea preotului duhovnic spre a fi folosită.
La Bobotează se sfințesc toate apele și preotul se duce la o apă în care aruncă o cruce. Mai mulți bărbați se aruncă în apă ca să o aducă înapoi și cel care va scoate crucea din apă va avea noroc tot anul.
Această sărbătoare este cunoscută atât în Biserica Ortodoxă cât și în Biserica Romano-Catolică. Botezul Domnului este amintit încă din secolul al II-lea e.n. de Sfântul Clement Alexandrinul și în secolul al III-lea de Sfântul Grigorie Taumaturgul. Boboteaza a fost adoptată de Biserica apuseană în secolul al IV-lea, fiind cunoscută și ca „Sărbătoarea celor trei magi”. Tot atunci ai fost despărțite cele două mari sărbători: 25 decembrie fiind data stabilită pentru prăznuirea Nașterii Domnului și 6 ianuarie pentru Bobotează.
Pe 6 ianuarie catolicii celebrează Epifania, care simbolizează anunțarea nașterii lui Hristos regilor magi, care au venit să-l vadă pe pruncul abia născut, aducând-i daruri, aur, smirnă și tămâie.
Ortodocșii prăznuiesc botezul Mântuitorului în apele Iordanului de către Sfântul Ioan Botezătorul. Potrivit scrierilor, în această perioadă în pustiul Iordanului își începuse activitatea profetică Ioan Botezătorul. Prin învățătura sa, acesta ajunsese să uimească și să atragă mulți oameni și, deși învățăturile sale erau înscrise în Legea lui Moise, Ioan Botezătorul venea cu ceva nou: curajul să le spună pe față și să le reamintească permanent oamenilor că „s-a apropiat împărăția cerurilor”.
Atunci când Mântuitorul a apărut pe malul Iordanului, Sfântul Ioan Botezătorul, luminat de Duhul Sfânt, l-a recunoscut și l-a arătat mulțimilor. Momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos a primit botezul este consemnat de toți cei patru evangheliști.
Evanghelistul Matei spune că Iisus a venit din Galileea la râul iordan, unde boteza Ioan Botezătorul, cerând să fie și el botezat. Ioan i-a spus: „Eu am trebuință să fiu botezat de tine și tu vii la mine” iar răspunsul lui Iisus că așa se cuvine, acesta a fost botezat în cele din urmă de către Ioan.
Boboteaza este o manifestare a celor trei elemente ale Treimii: Fiul este botezat în Iordan de către Ioan, Sfântul Duh se coboară asupra lui Iisus în chip de porumbel, iar Tatăl din cer îl declară ca fiind Fiul Său.
Locul real al Botezului Mântuitorului este în Iordania, totuși, pe malul israelian al Iordanului a fost amenajat un spațiu unde creștinii îmbrăcați în cămăși albe lungi, numite „crijme”, întră în râu. Orice pelerinaj făcut în Țara Sfântă are un loc de oprire la râul Iordan iar unii preoți îi cufundă de trei ori în apa Iordanului pe credincioșii adulți, repetând într-un fel botezul. Preoții ortodocși români spun că botezul este unic, de aceea binecuvântează pelerinii, stropindu-i cu apă din Iordan. Aceste ritualuri pot fi văzute tot anul, pe durata pelerinajului, fără legătură cu Boboteaza.
Biserica Ortodoxă din Ierusalim – sau Patriarhia Ortodoxă Greacă a Ierusalimului – nu a adoptat calendarul bisericesc îndreptat (calendarul gregorian) și, împreună cu Patriarhia Rusă, Patriarhia Georgiei, Patriarhia Sârbă și Sfântul Munte Athos, precum și cu credincioșii români din Basarabia, sărbătorească după calendarul neîndreptat (cel iulian), la o diferență de 13 zile.
În Ajunul Bobotezei, credincioșii ortodocși se adună la râul Iordanului, la locul Botezului Domnului. Slujba Aghesmei celei Mari este săvârșită de Sanctitatea Sa Teofil al III-lea, patriarhul Ierusalimului și al întregii Palestine, în fruntea unui sobor de arhierei și preoți.
Unii pelerini credincioși spun că în timpul slujbei de Bobotează, pentru câteva clipe, apele Iordanului curg în sens invers. Deși afară este destul de frig în luna ianuarie, mulți credincioși intră în râul Iordan în cămășile albe lungi pe care apoi le păstrează cu grijă pentru a fi îmbrăcați cu ele în ziua înmormântării.
Înainte de a pleca de lângă râu, pelerinii iau amintire o sticlă cu apă din iordan, rugându-se să le fie tămăduite suferințele.
Tradiții și obiceiuri la români
La români, ziua de Bobotează cuprinde motive specifice sărbătorilor de Crăciun, astfel că în unele zone se colindă, se fac și se prind farmece și descântece, află ursitul și se fac prorociri despre noul an. La Bobotează se sfințesc toate apele iar preotul aruncă o cruce în apă și mai mulți bărbați se aruncă să o aducă înapoi. Cel care reușește să ajungă primul la ea primește binecuvântarea preotului și se consideră că va avea noroc tot anul. În vechime, cel care găsea primul crucea și o aducea la mal, primea și daruri de la domnitorul țării și era ținut la mare cinste de către ceilalți.
Un alt obicei este iordănitul femeilor. În trecut, în satele din nordul țării, femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva și duceau alimente și băutură. După ce serveau masa, cântau și jucau toată noaptea iar dimineața ieșeau pe stradă și luau pe sus bărbații care apăreau întâmplător pe drum. Îi luam cu forța la râu, amenințându-i cu aruncatul în apă. În unele regiuni avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apă din fântână sau dintr-un râu.
Se spune că în noaptea de Bobotează, tinerele fete își visează ursitul. Ele își leagă pe inelar un fir roșu de mătase și pun o rămurică de busuioc sub pernă. Fetele care cad pe gheață în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an, spune tradiția populară.
Tot potrivit tradiției, în ajunul Bobotezei, în casele românilor se pregătește o masă asemănătoare cu cea din Ajunul Crăciunului. Astfel, sub fața de masă se pune fân și pe fiecare colț al acesteia se pune câte un bulgăre de sare. apoi, pe masă se așază 12 feluri de mâncare: colivă, bob fiert, fiertură de prune, sarmale umplute cu crupe, borș de „burechiușe” sau „urechiușele babei” (fasole albă cu colțunași umpluți cu ciuperci), borș de pește, pește prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră și plăcinte cu mac.
De bucatele de pe masă nu se atinge nimeni până nu sosește preotul cu Iordanul sau Chiralesa, pentru a sfinți masa. „Chiralesa” provine din neogreacă și înseamnă „Doamne, miluiește!”. Există credința că, strigând „Chiralesa”, oamenii capătă putere, toate relele fug și sfințirea alimentelor, o parte din mâncare se dă animalelor din gospodărie pentru a fi fertile și pentru a fi protejate de boli.
De asemenea, se crede că dacă în dimineața Ajunului de Bobotează pomii sunt încărcați cu promoroacă, aceștia vor avea rod bogat. Se crede că animalele din grajd vorbesc la miezul nopții dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunde comorile.
Nu în ultimul rând, tradiția mai spune că la Bobotează nu se spală rufe. În această zi sunt interzise și certurile în casă și nu se dă nimic cu împrumut.
