Psalmul 149 – Din recunoștință și mulțumire lui Dumnezeu pentru multele Sale bunătăți și pentru prea plinul dragostei Sale, ce nu cunoaște limita și îngăduința cu noi.
Aliluia
1. Cântați Domnului cântare nouă; lauda Lui în adunarea celor cuvioși.
2. Să se veselească Israel de Cel ce l‑a făcut pe el și fiii Sionului să se bucure de Împăratul lor.
3. Să laude numele Lui în horă; în timpane și în psaltire să‑I cânte Lui.
4. Că iubește Domnul poporul Său și va învăța pe cei blânzi și‑i va izbăvi.
5. Se vor lăuda cuvioșii întru slavă și se vor bucura în așternuturile lor.
6. Laudele Domnului în gura lor și săbii cu două tăișuri în mâinile lor,
7. Ca să se răzbune pe neamuri și să pedepsească pe popoare,
8. Ca să lege pe împărații lor în obezi și pe cei slăviți ai lor în cătușe de fier,
9. Ca să facă între dânșii judecată scrisă. Slava aceasta este a tuturor cuvioșilor Săi.
***
Psalmul 149 este cuprins in Psaltire în Catisma a 20-a. Rugăciune care se citeşte DUPĂ A DOUĂZECEA CATISMĂ
Sfinte Dumnezeule… Preasfântă Treime… Tatăl nostru…
Apoi troparele, glasul al 6‑lea:
Plinirea tuturor bunătăților Tu ești, Hristoase al meu; umple‑mi de bucurie și de veselie sufletul și mă mântuiește, ca un mult‑Milostiv.
Slavă…
De am și greșit, Dumnezeule, Mântuitorul meu, înaintea Ta, dar alt Dumnezeu afară de Tine nu știu și la milostivirea Ta nădăjduiesc. Primește‑mă, dar, pe mine, cel ce mă întorc, Milostive Părinte și Fiule Unule‑Născut și Duhule Sfinte, ca pe fiul cel pierdut și mă mântuiește!
Și acum…
Altă scăpare și sprijin tare afară de tine nu știu, Stăpână! Deci, ca ceea ce ai îndrăzneală către Cel ce S‑a născut din tine, ajută‑mi și mă miluiește pe mine, robul tău!
Apoi Doamne miluiește (de 40 de ori) și rugăciunea aceasta:
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, miluiește‑mă pe mine, păcătosul, și‑mi iartă mie, nevrednicului robului tău, câte Ți‑am greșit în toată vremea vieții mele până acum și orice am păcătuit ca un om, cu voie sau fără de voie, cu lucrul sau cu cuvântul, cu mintea sau cu gândul, din nesocotință sau din înfumurare, din multă trândăvie sau din lenevie: ori de m‑am jurat pe numele Tău cel sfânt, ori de am jurat strâmb, ori de am hulit în gândul meu, ori de am ocărât pe cineva, ori de am năpăstuit, sau am întristat, sau am mâniat cu ceva, sau am furat, sau m‑am desfrânat, sau am mințit, sau am mâncat pe ascuns, sau pe vreun prieten care a năzuit la mine l‑am trecut cu vederea, sau pe vreun frate l‑am necăjit și l‑am amărât, sau stând la rugăciune și la cântare, mintea mea cea rea a alunecat spre răutăți; sau m‑am desfătat peste cuviință, sau am râs nebunește, sau am spus glume, sau m‑am trufit, sau la măriri deșarte m‑am gândit, sau la frumusețe deșartă am privit și m‑am biruit de ea, sau am bârfit, sau m‑am lenevit la rugăciune, sau porunca duhovnicului nu am păzit, sau vorbe deșarte am grăit, sau altceva rău am făcut, sau acestea toate și mai mult decât acestea am făcut și nu le mai țin minte, miluiește‑mă, Doamne, și mi le iartă toate, ca un bun și de oameni iubitor, ca în pace să adorm și să dorm, cântând, binecuvântând și slăvindu‑Te pe Tine, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte și cu Preasfântul și bunul și de viață făcătorul Tău Duh. Amin.
