Cât timp trăim pe pământ, nu putem fi scutiți nici de necazuri, nici de încercări. Din acest motiv, în cartea lui Iov este scris: „Ispită este viața omului pe pământ.”
Nu există om atât de sfânt sau atât de desăvârșit care nu aibă uneori ispite, întrucât nu putem fi scutiți cu totul de acestea. Toți sfinții au trecut prin mulțime de suferințe și ispite și pe făgașul acesta au sporit. Însă cei care nu au putut izbăvi asupra ispitelor au fost osândiți și au căzut.
Nu există așezare călugărească atât de sfântă și nu există nici loc atât de tras deoparte, unde să nu se afle ispite și împotriviri. Cât trăiește, omul nu este niciodată întru totul ferit de ispite, deoarece avem sămânța lor în noi, din cauza poftei trupești în care am fost zămisliți.
Una vine după alta. Întotdeauna vom avea ceva de suferit, deoarece am prăpădit binele și fericirea cele de la început. Unii caută să fugă pentru a nu fi ispitiți și astfel cad în ispite și mai primejdioase. Nu este de ajuns să fugi ca să birui, răbdarea și adevărata smerenie ne face mai tari decât toți dușmanii noștri.
Acela care nu smulge rădăcina răului ci doar se ferește de primejdii (prilejurile din afară) sporește puțin, și dimpotrivă, ispitele se întorc asupra-i încă mai grabnice și mai cu putere. Vei birui mai sigur, puțin câte puțin, printr-o îndelungată răbdare și cu ajutorul lui Dumnezeu, decât printr-o asprime prea mare față de tine însuți.
Iată sfaturile părintelui Arsenie Boca
Atunci când ești ispitit, mergi adesea după sfaturi și nu judeca deloc aspru pe cel ce se află în ispită. Dimpotrivă: mângâie-l așa precum tu însuți ai vrea să fi mângâiat. Începătura oricărei ispite este nestatornicia duhului și puțina încredere în Dumnezeu.
Căci, după cum o corabie fără cârmă e purtată ici și colo de valuri, asemenea omul slab și schimbăcios care-și părăsește hotărârile pe cale le luase, este tălăzuit de tot felul de ispite. Se cade să veghem, mai ales când se arată ispita, căci cu mult mai bine birui-vom pe vrăjmaș de nu-l vom lăsa să pătrundă în suflet, dându-i deoparte chiar în clipa când e gata să intre.
Mai întâi, se ivește în minte un gând simplu. Apoi, o să vină o închipuire, pe urmă plăcerea, pornirea destrăbălată. În sfârșit, va veni consimțirea. Așadar, puțin câte puțin, dușmanul cuprinde tot sufletul, atunci când n-a găsit împotrivire chiar de la început.
Părintele Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, capitolul 2
